Săptămâna trecută, buna mea Andreea Carmen Radu îmi lansa o provocare: să scriu câteva lucruri neştiute despre mine. La început m-am panicat şi imploram Universul să reuşesc să încropesc o listă cu zece puncte. Până la urmă au ieşit mai multe.
- Am un semn din naştere pe faţă, pe care îl ascund cât de bine pot sub un strat, două, trei de make-up. Cu toate acestea, uneori devine vizibil. Având în vedere porţiunea pe care o acoperă, de multe ori oamenii mă întreabă panicaţi dacă m-am lovit… Şi mulţi probabil se întreabă dacă nu mi-am luat-o recent de la bărbat. Mama spune că sunt cireşe. Îşi aminteşte când şi-a satisfăcut pofta dintr-un copac ce nu îi aparţinea. Ştiţi povestea cu gravida care nu are voie să fure nimic? Eu am avut-o în minte pe toată perioda celor două sarcini.
- Am crescut la țară. Printre animale, pe câmpii, printre lanurile de grâu, porumb sau floarea soarelui. Prin noroi și țărână. Și mereu am considerat acest lucru un handicap.
- Am o soră mai mare cu 10 ani. Și nepoate deja majore.
- La 10 ani mi-am luat lumea în cap..de luni până vineri. Pentru că școala din sat nu mă mai putea face mare. Din acel moment, la fiecare patru ani am schimbat oraşul. M-am oprit la facultate, în Bucureşti.
- Nu mi-a plăcut niciodată matematica sau vreo altă ştiinţă exactă. Abia aşteptam să se încheie gimnaziul şi să scap de ele. Dar asta s-a întâmplat abia prin clasa a XI-a.
- Mi-am pus în minte să studiez Psihologia încă din liceu, de prin clasa a X-a. Am ajuns la Psihopedagogie Specială, din teama de a nu rata locul la buget.
- Am început să muncesc din anul doi de facultate. Decizia a venit în urma dezamăgirii mele vis-a-vis de studiile universitare. Erau departe de ceea ce îmi imaginam eu. Primul meu job a fost în Asigurări de Viaţă, apoi am aterizat într-un restaurant, ca ospătar. Nu am rezistat decât vreo trei luni.
- Nu am fost niciodată fanul cluburilor cu bumţi-bumţi. Nici măcar în tinerețe. Dar asta nu înseamnă că nu le-am trecut niciodată pragul. În una din dăți, am fost chiar productivă: mi-am întâlnit jumătatea.
- La opt luni după ce ne-am cunoscut, eu și soțul meu ne mutam în garsoniera noastră supraevaluata atunci la apartament cu trei camere acum.
- După căsătorie mi-aş fi dorit să îmi păstrez numele de familie. Ba eram chiar foarte hotărâtă în treaba asta. Dar combinaţia de MăNica Nicu nu s-a potrivit socotelilor mele. În mintea mea suna ca o cacofonie. 🙂
- La trei săptămâni de la nuntă mi-am schimbat culoarea părului din ciocolatiu în blond. Pentru că aveam nevoie să mă obișnuiesc cu noua mea identitate, dar și pentru că începusem să conduc. În mintea mea, dacă o mai zbârceam în trafic, capul blond mă putea scăpa de înjurături. Pentru că: E blondă, ce să-i ceri?!
- La doar câteva luni după nuntă, ne treaceau gânduri de divorţ. Nu pentru că ar fi apărut norişori negri pe cerul nostru senin de proaspăt însurăţei. Dar ne doream să achiziţionăm un apartament prin programul Prima Casă. Nu am făcut-o. Ne-a fost prea teamă să punem în joc un lucru atât de important pentru noi.
- Nu știu să merg pe role, și nici să înot. Pe bicicletă am reușit să îmi țin echilibrul pentru prima dată la 20 ani. Şi încă mai am de învățat. Vara trecută mi-am înnegrit genunchii încercând să îmi reamintesc mersul pe două roţi.
- Mă rătăcesc frecvent când sunt la volan. Dacă nu ar exista Waze, un plin de benzină l-aș da în fiecare lună pe bâjbăieli. Nu pot să urmez indicațiile, îmi spunea soțul meu acum câteva săptămâni. Nu l-am contrazis, având în vedere faptele. O avea legătură cu matematica şi ştiinţele exacte, pe care eu nu le-am avut niciodată la inimă.
- Îmi place mirosul de benzină, motorină și acetonă.
- Nu îmi plac florile tăiate. Mă întristează frumuseţea lor atât de trecătoare şi, pe cât posibil, evit să le ofer.
- În schimb, îmi plac mult orhideele şi hortensiile.
- Visez la o vacanţă în care să fiu singură printre cărţi. Să fie de cel puţin o săptămână.
Puţin înfricoşător la început, până la urmă am îndrăgit acest exerciţiu. Şi cred că ar fi o idee să îl practicăm şi în cuplu, că tot vin sărbătorile astea ale iubirii peste noi . Cum ar fi să găseşti măcar 3 lucruri pe care partenerul să nu le ştie despre tine? Jocul devine şi mai interesant la cuplurile cu istorie lungă în spate.
Mulţumesc, Andreea, pentru provocare! Mi-a plăcut şi mai vreau. Dar deocamdată predau ştafeta Nataliei, Adei şi Dinei. Fetelor, aveţi legătura. Acceptaţi? Abia aştept să să vă mai cunosc puţin.
Dacă ţi-a plăcut articolul pe care tocmai l-ai citit şi ai vrea să prinzi de veste imediat ce se publică următorul, te invit să urmăreşti şi pagina de Facebook a blogului.
Îmi place și mai mult de tine! Șă știi că nu-mi pot imagina cum arăți blondă ?
Nu prea bine, îţi dai seama! Dar trebuia să încerc. Deşi m-a costat o cârcă de bani la vremea aceea, făcut totul într-un salon cu pretenţii, după ciocolatiu mi-a ieşit un blond destul de nepotrivit tenului meu. Bine cămi-a trecut repede! :))
Draga, Denisa, ma bucur sa te cunosc! Esti la fel de minunata precum te stiam si pana acum! Totusi, spuneti-mi si mie care e faza cu aceasta provocare, de unde vine? Cine a inceput-o si de ce? E musai sa inteleg! Niciodata n-am suportat vorba "Crede si nu cerceta!" :)))
Ada, eu mă bucur că ţi-ai păstrat părerea minunată. Eu nu am cercetat! :)) Am văzut-o şi eu iniţial la fete şi apoi am primit-o de la Andreea..
Uau, Denisa! Ce lucruri frumoase am aflat despre tine! Ce bine ca ai crescut la tara si ai avut o copilarie autentica! :)
Mulţumesc mult, Magdalena!Eu încă mai lucrez la partea asta, încerc să o integrez..mereu am perceput-o ca pe un lucru care m-a privat de altele. Aveam impresia că "în oraş" se întâmplă lucrurile, evoluţia adevărată..:))