Nu am timp să mănânc, să dorm, să fac sport, să citesc, să meditez, să fac ordine prin casă, să mă întâlnesc cu o prietenă. Nu am timp să o sun pe mama, pe soră-mea sau pe mătuşa mea dragă. Nu am timp să scriu pe blog. Nu am timp pentru mine şi nu am timp pentru cuplu. Parcă nici pentru copii nu rămâne prea mult. Fuge undeva timpul acesta, se ascunde de mine? Îl înghite pământul? De ce nu am timp?
Pot să mă plâng de lipsa timpului şi să mă lamentez până la sfârşitul timpului. De fapt, răspunsul este unul simplu:
Nu am timp pentru că îl pierd pe Facebook!
Dependenţa de Facebook şi câteva exemple concrete.
Încep să curăţ bucătăria dimineaţa. Eliberat chiuveta, un aspirat rapid, treabă de 10-15 minute. Mie îmi ia dublu, poate mai mult. Başca, am şi uitat să pornesc maşina de spălat vase. Pentru că fix în momentul în care mă pregăteam să fac acest lucru, mi-a vibrat telefonul cu veşti de pe Facebook.
Mă simt atinsă de inspiraţie şi pornesc repede calculatorul pentru un nou articol. Pare momentul perfect: timp, linişte, idei. Pe lângă blog, deschid şi fereastra de Facebook. Trece mai bine de o jumătate de oră, iar eu nu am scris nici măcar un cuvânt din introducere. Ideile nu mai sunt chiar la locul lor, focusul meu s-a dus pe apa sâmbetei, iar articolului îi ia ore întregi să iasă la lumină.
Copiii sunt prinşi într-un joc frumos şi par să nu mai aibă nevoie de mine. Pun repede mâna pe telefon şi verific ce s-a mai întâmplat în ultima jumătate de oră în care eu am fost offline. Uneori, situaţia se prezintă şi mai rău. Îi lipsesc de atenţia mea, ca să-mi verific alertele de pe ecranul smartphone-ului.
Dependenţa de Facebook şi o simplă remarcă.
Suntem în maşină cu toţii, bărbatul conduce, copiii stau liniştiţi în spate. Momentul perfect să mai navighez puţin prin News Feed şi să aflu noutăţile orei, zilei, săptămânii. Depinde de ce îmi servesc algoritmii domnului Zuckerberg.
Te-am pierdut de tot! Parcă eşti o adolescentă, mereu cu telefonul în mână!
Sunt cuvintele soţului meu şi nu este deloc departe de adevăr. Telefonul a devenit o extensie a mea. Mereu conectată la vieţile altora, deconectată de la a mea. Bombardată de informaţii de care aş putea să mă lipsesc. Mult prea multe informaţii care îmi ţin mintea ocupată, mă extrag din momentul meu prezent din viaţa reală. Dar pe care le caut, nici eu nu ştiu de ce.
Momentul decisiv.
Acum aproape două săptămâni am fost acasă la părinţii mei. Până de curând, acolo era locul în care mă rupeam de activitatea online. Telefonul abia găseşte semnal pentru un amărât de ţrrr, darămite pentru internet. Acum câteva luni însă, ai mei l-au băgat pe necuratul în casă. Nu ne întâlnim prea des. Cel mult la o lună şi jumătate, două, uneori chiar mai rar. În cele aproximativ două zile cât durează vizita noastră de obicei, nici nu stăm tot timpul împreună. Ei au o gospodărie măricică de îngrijit, noi ne aflăm la cheremul copiilor. Aşa că, momentele împreună sunt destul de puţine şi rare. Şi cu toate acestea, eu le-am irosit ultima dată…stând pe Facebook.
..şi am spus STOP!
Duminică, pe drumul de întoarcere, am spus STOP! Mi-am dezinstalat aplicaţia de pe telefon. Fără să stau pe gânduri, fără drame, fără păreri de rău. Voiam să văd ce se întâmplă. A trecut puţin peste o săptămână şi nu simt nevoia să o reinstalez. Asta nu înseamnă că nu mai intru pe Facebook deloc. Nici nu intenţionez acest lucru. Dar vreau să reduc din timpul petrecut acolo.
Acest articol nu este o pledoarie împotriva Facebook-ului. Pentru mine a fost de multe ori un refugiu în anii aceştia în care am stat acasă alături de copii. Comunităţile online au fost un antidot pentru izolarea la care părea că mă condamnasem. Am cunoscut oameni şi am avut ocazia să particip la multe evenimente despre care altfel nu aş fi aflat. Poate chiar mi-am făcut prieteni noi. Însă am impresia că am dezvoltat şi un soi de dependenţă faţă de această “realitate paralelă”. Şi nu sunt împăcată cu gândul acesta. Nu pot să nu mă întreb câte lucruri ratez când stau conectată non-stop. Pentru că viaţa se întâmplă! Şi nu mereu în direct pe Facebook..
Later edit:
Dacă şi voi vă confruntaţi cu dependenţa de Facebook, poate vă ajută acest articol scris de Natalia. Sunt 10 idei care vă pot ajuta să vă trataţi. 🙂
Dacă ţi-a plăcut articolul pe care tocmai l-ai citit şi ai vrea să prinzi de veste imediat ce se publică următorul, te invit să urmăreşti şi pagina de Facebook a blogului.
Am citit comentariul tau la mine si am intrat sa citesc articolul tau. Hai ca nu seamana deloc, ma facusei curioasa :)). In afara de chestia ca am zis ambele ca telefonul e ca o extensie... Ceea ce inseamna ca expresia asta e un cliseu. Deja sunt cu gandurile la lectiile Livianei Tane. :)) Apropo de clisee, de cand citesc multe bloggerite, observ foarte repede cliseele de exprimare. Imi sar in ochi imediat. Asta nu inseamna ca eu nu folosesc. Sunt plina, le observ si la mine dupa ce public. :)) Apropo de facebook, eu intru la fel de des din browser de pe telefon. De fapt, aplicatia in sine nu imi place. Aproape ca nu o folosesc. La mine au mers foarte bine weekend-urile offline, in plus am inceput sa nu intru nici vinerea ca il las pe Tudor sa stea acasa cu noi. Eu ori intru cat vreau, ori nu intru deloc. Altfel nu pot. :))
Şi eu intru din telefon, dar mult mai puţin şi nu mă mai păcăleşte atât de mult să rămân pe acolo. Îmi plăcea mai mult când aveam aplicaţia instalată. Pentru moment, la mine funcţionează treaba asta. Acum trebuie să fiu atentă puţin, pentru că am impresia că migrez spre Netflix. :)) Iar articolul tău mi-a fost foarte util din punctul acesta de vedere, mi-a atras atenţia asupra noii dependenţe. Care nu este nici ea atât de nouă. În tinereţe am mai trecut prin asta. Doar că atunci se numea VPlay. :))) Şi eu mă gândesc la Liviana Tane de fiecare dată când scriu. Şi mă bucur să o citesc pe blogul ei! :)
Draga mea, stii ca am zis ca te urmez atunci cand ai anuntat ca ai dezinstalat aplicatia? Nu am facut-o! Stii ce urmeaza sa fac fix dupa acest comentariu? Da, sa dezinstalez aplicatia facebook. Sunt mega dependenta si imi promit de foarte mult timp ca voi termina cu facebook de pe tel. Mie imi place facebook, se pare ca prea mult daca am ajuns sa imi pirrd jumatate din zi pe el, dar de azi voi intra doar de la pc. O sa scriu si eu un articol. Poate ajuta pe cineva asa cum m-ai ajutat tu pe mine sa iau decizia asta!
Oooo...dar şi mie îmi place în continuare Facebook-ul! Uite, fără el nu te-aş fi descoperit pe tine. :) Dar cum ai spus şi tu, mult prea mult! Treaba este că eu nici nu postez mare lucru acolo, doar "consum" la greu. Uneori mă surprind urmărind discuţii care nu mă privesc, doar să am activitate pe Facebook. Ceea ce mi se pare horror! Logic, noi nu putem să ne rupem cu totul, dar nu ne-ar strica un scroll mai la obiect. Şi hai să fim serioşi, cu câţi oameni din online stabilim apoi şi o legătură adevărată?!? Mulţumesc că ai trecut pe aici! Abia aştept să citesc şi despre cum au decurs lucrurile la tine. Şi poate data viitoare,când mai aterizez şi eu pe acasă, ne şi vedem. Măcar cât o sesiune de Facebook şi tot am pune ceva în loc! :))
Wow, câtă dreptate ai!!! Să știi că și eu am redus mult statul pe FB, pentru că efectiv nu mai am timp. Și mie mi-a spus soțul meu la un moment dat ceva de genul "numai cu nasul în telefon stai", moment în care mi s-au aprins beculețele. Ajunsesem să-mi împing taskurile nerezolvate spre ore la care oamenii normali dorm, pentru că pierdeam mult timp dând scroll...well, sunt conștientă și de faptul că probabil cei care mă urmăresc doar din obligație (gen mi-ai dat like, îți dau like) vor dispărea, dar până la urmă, cinstit vorbind, nu ei sunt targetul meu :) Felicitări pentru articol, am vrut și eu să scriu ceva de genul ăsta, dar tu ai făcut-o mai bine :)
Eu l-am molipsit puţin şi pe soţul meu. :))) Dar ceea ce a pus capac este imaginea cu mama stând lângă mine, iar eu pe Facebook. Nu avem noi o super relaţie, nu pot discuta cu ea chiar orice. Dar nu mai sunt la prima tinereţe..mă gândesc cu groază că momentele împreună ne sunt numărate. De cele mai multe ori dădeam scroll aiurea. Apoi mă mai şi încărcam cu diverse energii şi îmi pierdeam focusul. Mai intru şi acum, tot de pe telefon, dar experienţa nu mai este atât de prietenoasă şi ies muuuuuult mai repede! Şi am devenit mult mai selectivă cu click-ul. Nu ştiu cât mă va ţine...eu sper că mult. Poate, totuşi, scrii şi tu despre cum ai redus. P.S: remember guest post-ul pe care ţi l-am promis? Sper să ţi-l pot trimite în curând. Măcar va fi ceva palpabil... :)
Pierdeam si pierd foarte mult timp pe facebook. Mai nou prefer să ies la alergare 2h( cât dorm copiii la pranz) decat sa dau school in acest timp.
Oooo, da! Felicitări şi spor! Se zice că este ideal să înlocuieşti un obicei mai puţin bun cu unul bun. Şi să ştii că astrele s-au şi aliniat. Nu ştiu ţie cum ţi se pare, dar mie nici nu îmi mai apar atât de multe lucruri în News Feed. Mă limitez la notificări şi sunt mult mai eficientă. Mai răruţ că-i mai drăguţ! ;) Mulţumesc că ai trecut pe aici! :)
Eu mi-am impus sa folosesc smartphone-ul doar pentru telefon, mesagerie si cateva aplicatii care imi sunt indispensabile. Foarte foarte rar intru pe Facebook sau pe browser de pe telefon. Din respect fata de proprii ochi. Netul este acasa / la birou. Cand plec il las acolo. La fel mi-am educat si fiica - are acces la tot ce tine de tehnologie din casa dar jocurile si videourile pe telefon ii sunt strict interzise. Tentatia de a sari la primul clopotel de alerta de pe smartphone mi-au dezvoltat-o in timp. De exemplu, in pauza de masa poate sa sune cat vrea. Nu ma ridic. Cand discut cu cineva si aud apelul termin fraza si apoi ma uit.
Alertele mereu acolo pe ecran, au fost şi la mine motivul principal pentru care am dezinstalat aplicaţia. Nu puteam să le ignor şi intram automat. Nu pot decât să te felicit, eşti la un alt nivel! :)