Îmbrăcată într-o rochiță albă, vaporoasă, cu o cunună de flori de câmp pe cap, pe malul mării, în adierea brizei. Noi doi, înconjurați de familie și prieteni dragi, reînnoindu-ne jurămintele. Nu suna rău deloc pentru aniversarea primei decade a unei căsnicii. Însă realitatea avea să fie mult mai surprinzătoare și să bată orice fantezie.
Practic, ne-am încălzit pentru petrecere împachetând lucruri, primele dintr-un șir lung de bagaje. Munca înainte, distracție mai pe urmă. La cină am servit o delicatesă din pufuleți trași, dintr-o pungă deschisă cu o săptămână înainte, într -o locație de vis nemaipomenită: moțul canapelei de acasă. Ne-am dres cu desertul, unde am degustat o cutie de bomboane handmade, păstrate special pentru această ocazie (a se citi ascunse de copii printre haine, pe cel mai înalt raft) și am ciocnit un pahar de șampanie fițoasă și scumpă, care pe mine nu m-a impresionat. De menționat că pe ambele le-am primit cadou cu ocazia celor mai recente implanturi dentare (la cât au costat, cadou este mult spus..). La petrecere ne-au cântat concurenții afon sau beton din cadrul noii emisiuni de la ProTV Falsez pentru tine. Iar în loc de afterparty ne-am hlizit în fața televizorului, cu serialul Videochat de pe același post de televiziune.
Că nu prea ne pricepem la sărbători și celebrări, cred că v-ați dat seama până acum. Avem antecedente, gresie și faianță – cadou de Valentine’s Day. Mai avem timp, poate în următorii 10 ani reușim să învățăm cum se sărbătorește în stil mare, ca la carte. Pentru moment ne este de ajuns și felul acesta al nostru minimalist de a ne bucura. În primii 10 ani am fost mai (pre)ocupați să ne dăm seama despre ce este vorba în povestea asta despre căs(z)nicie. Nu am descoperit rețeta succesului, dar de unele sunt siguri:
Încrederea este ingredient de bază al unei relații. Fără ea este greu să construiești sau să întreții o legătură de durată.
Perseverența și răbdarea sunt și ele importante. Când luminița de la capătul tunelului pare departe, tu ai nevoie să crezi în ea și să aștepți să se arate. A se vedea testul primilor 5 ani de viață ai copilului pentru viața de cuplu.
Respectul. Pentru propria persoană, pentru persoana partenerului și pentru relație. La capitolul acesta cred că avem de învățat toată viața. De spart tipare vechi și de pus altele în locul lor, unele mai sănătoase.
Sprijinul reciproc. Unde-s doi puterea crește. Mereu. Pentru că atunci când unul cade în apă, celălalt este acolo să îi arunce oricând un colac de salvare și să îl readucă în siguranță la bord. Învățarea și evoluția sunt posibile doar într-un mediu de susținere, iar o relație nu ar trebui să fie un obstacol în fața progresului individual.
Se spune că a iubi este cel mai curajos act de vulnerabilitate. Dacă vrei să rămâi în siguranță, iubirea nu-i pentru tine. Dar dacă alegi să intri în povestea asta, este nevoie să o faci până la capăt. Să îți asumi vulnerabilitatea, să te lași văzut așa cum ești, să îți accepți imperfecțiunile și greșelile. La început doare mai mult, apoi din ce în ce mai puțin.
Zborul nu este mereu lin. Treci și prin turbulențe, iar alteori, pur și simplu scapi controlul navei. De fiecare dată însă, ai de învățat. Pentru că poți fi as la teorie, dar tot practica rămâne cel mai bun instructor. Și eu consider că este normal să fie așa. Nu ai de unde să știi ce înseamnă o căsnicie până nu ai una. Până atunci, poți să ai doar fantezii. Ceea ce nu este greșit, doar să nu rămâi captivul lor.
Toastul:
Suntem recunoscători pentru că ne-am întâlnit, că s-a întâmplat acest lucru destul de devreme, pentru că suntem sănătoși și am rămas împreună. Acești 10 ani oficiali au fost plini cu de toate, am crescut mult împreună și nu avem de gând să ne oprim aici. Cu toate micile neplăceri, viața noastră este mult mai frumoasă în realitate decât am fi putut noi vreodată s-o proiectăm. Iar petrecerea de pe malul mării poate să mai aștepte, pentru că începutul celei de-a doua decade a căsătoriei noastre ne-a găsit în pragul unei noi aventuri. După ce am bifat cei 4 C din viața unui om (căsătorie, copii, casă, copaci), pentru următorii 10 ani îmbogățim listă un nou C (călătorie).
Foto credit: Cristina Nichituș
Îți mulțumesc că ți-ai luat din timpul tău și mi-ai citit articolul. Dacă ţi-a plăcut, a stârnit în tine vreo emoție sau chiar ți-a fost de folos și ai vrea să prinzi de veste imediat ce îl public pe următorul, te invit să rămâi conectat şi cu pagina de Facebook a blogului! 🙂
La multi ani minunati impreuna! Noi facem 8 vara aceasta, dar parca ai scris povestea mea :)
Mulțumim, Ivona! Și mulți ani împreună și vouă! Să vă fie viața o călătorie frumoasă și de aici înainte!