10 septembrie ne-a prins departe de casă. Deși așteptam momentul reînceperii grădiniței încă de pe 1 Iunie (ziua în care copiii noștri practic au intrat în vacanță), am preferat să ne mai tolănim două zile în plus la soare și să ne mai scăldăm fizicul în apa mării de smarald. Așa că, în timp ce toată lumea făcea coadă la florării ca să dea mai apoi buzna pe poarta școlilor și grădinițelor, noi hrăneam pescăruși și admiram meduze. La grădiniță am ajuns marți și miercuri. Doar două zile! Și acelea cu program scurt, de acomodare. De joi, am luat-o din nou din loc. Și așa, se pare că nu am fost suficient de rapizi. Amedeea a reușit să adune un virus, pe care nu l-a ținut doar pentru ea, cum altfel?!

Joi s-a trezit cu o urmă de muci uscați pe la nas, dar nimic de luat în seamă. I-am spălat și am plecat spre ședința foto de familie de anul acesta. Abia la final mi-am dat seama că urma nu era ștearsă complet, dar eu sper că nu va trece testul Photoshop-ului și nu ne-a stricat de tot fotografiile. 😀

Vineri avea nasul înfundat, fornăise în somn cam jumătate de noapte, iar nările-i erau izvor nesecat. Cu puțin decongestionant nazal și o apă de mare, am făcut minuni până seara. Au urmat încă două nopți puțin mai agitate, dar cu remediul potrivit nimeni nu a fost privat de dulcele somn.

Duminică dimineața toate bune cu nasul ei. Mai să țopăi într-un picior că am scăpat, că în sfârșit se întâmplă: copiii vor începe grădinița și fiecare revine la ale lui după aproape 3 luni și jumătate! Mai ales eu, nescrisă și scoasă din ritm COMPLET după o vară plină!

Pe semne, bucuria mi-era cam mare! Numaidecât am realizat că nasul meu era acum cel înfundat, pentru ca mai apoi să dea pe afară. Niște simptome mă încercaseră de cu seară, un discomfort în gât pe care am încercat să îl ignor. Apoi o aud și pe mama că se plânge de gât și își caută cu sârg pastilele. Ea zicea că nu i-a căzut bine berea rece pe care o băuse cu o zi înainte. Am dat să o cred, că dacă nu își cunoaște ea organismul, atunci cine?! Dar când am găsit-o și pe soră-mea toropită, asta nu prea avea cum să mai fie simplă coincidență. Am suspectat-o pe asta mica de dărnicie, însă mi-am ținut gândul doar pentru mine. Răul fusese făcut, ce mai conta făptașul?! Cu un bolovan în loc de cap și stoc insuficient de șervețele, mă consolam la gândul că urma ziua de luni. Copiii vor pleca la grădiniță și eu voi putea să trag de nas și să-l tratez în liniște. Și poate că aș fi reușit să mă urnesc nițel din loc spre găsirea ritmului, această Fata Morgana a mămicilor care încearcă să lucreze de acasă…

Însă, oricât de pozitivă am încercat eu să rămân, virusurile tot virusuri rămân. Oricât de mult am încercat să ignor pericolul extinderii mucilor și la Albert, inevitabilul s-a produs. Duminică seara respirația lui devenea tot mai greoaie, iar somnul de peste noapte nu a adus nicio îmbunătățire a situației. Și uite-mă ieri dimineață cu toate planurile puse în așteptare.

Acum, nu știu de ce mă mai miră faptul și de ce am fost atât de naivă în năzuințele mele. Este tradiție! După prima săptămână de grădiniță, ne-am ales întotdeauna cu ceva. În primul an de colectivitate al lui Albert a fost enterocolita virală, de-am vomat o noapte întreagă cu rândul. L-am ținut pe om să nu mai meargă la serviciu să mai împrăștie virusul, ca să aflu apoi că o mai pățiseră și alții. Anul trecut a fost tot enterocolită, dar altă formă, care le-a băgat în sperieți pe bunicile lăsate la vatră în timp ce noi eram în Atena. Anul acesta reîntoarcerea în colectivitate a schimbat puțin macazul și a venit cu ceva mai original. Ce este cel mai supărător este că adultul dezvoltă mereu o formă mult mai gravă!

Intrarea în colectivitate fără analizele acelea de bază nu mi se pare chiar o idee strălucită. Măcar la început de an. Știu că mai sunt grădinițe care încă le solicită. Bravo lor! Și mai știu din experiență că părinții nu sunt încântați de perindarea pe la ușile centrelor de recoltare. Noi anul trecut am tot fost hăituiți de scarlatină. Am repetat exsudatele faringiene de le-am pierdut șirul. Este o măsură de precauție pe care aș prefera să o luăm cu toții decât să stăm acum cu gâtul în piuneze, nas de clovn și tot tacâmul. Nu ar fi mai simplu pentru toată lumea? Și mult mai sănătos?!

Sursa foto: Pixabay