M-am aşezat la calculator cu gândul de a scrie altceva. Mă gândeam să profit de ocazie. Ieri am participat la un eveniment pentru părinţi şi educatori, informaţiile sunt încă proaspete şi ar fi fost momentul perfect să le pun pe hârtie. Mai ales că nu sunt nici copiii acasă…Însă de aseară nu îmi dă pace un gând. Mărturisesc că în puţinul timp de când scriu pe blog nu am avut curajul să scriu la cald, să mă folosesc de terapia prin scris. Dar pentru toate există un început, nu? 🙂

Mediul virtual e plin de bogăţii, avantaje şi posibilităţi nemăsurate aflate doar la un click distanţă. Ne facilitează comunicarea cu ceilalţi, ne putem exprima liber, împărtăşim informaţiile pe care le considerăm utile, putem da de veste prietenilor despre noutăţile din viaţa noastră. Cu toate acestea, mă gândesc că ar fi bine să avem şi nişte principii, un sistem propriu după care să ne ghidăm atunci când întreprindem anumite acţiuni în online sau pur și simplu interacționăm. Nu tot ce zburdă prin ograda fără stăpân a online-ului ne este pe plac. Este un risc pe care ni-l asumăm din start! Dacă ceva ne pică greu, nu ar fi mai înțelept să stăm deoparte? La ce bun atâta risipă de energie pe un subiect care nu ne pasionează? Zic și eu acum…

Uneori este bine să ne exprimăm opiniile, care, da, pot fi împotriva curentului. Mi se pare extraodinar că suntem diferiţi şi avem idei, păreri sau convingeri diferite. Doar aşa putem creşte şi evolua, învățând unii de la alții. Dar la fel de important mi se pare şi modul în care o facem, fără să ne angajăm în polemici. Iar dacă am ajuns în acest punct, păstrează argumentele noastre un ton obiectiv sau se transformă totul într-o muncă de convingere? Putem să acceptăm individualitatea persoanei de la capătul celălalt al firului sau sfârşim într-un fel de război de genul dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea? În online mă gândesc că avem avantajul de a inspira şi expira profund înainte de a publica o opinie, de a scoate porumbelul pe gură. Odată eliberat, mă tem că el ajunge să aibe un impact asupra mai multor persoane decât ar face-o într-o situație particulară din offline, în care câțiva oameni discută în contradictoriu în jurul unei mese. Și, mai presus de toate, poate ar fi mai bine să ne întrebăm de ce o facem, să fim sinceri noi cu noi în primul rând. Pe cine încercăm să convingem? Pe noi sau pe ceilalți? Dacă reușim să ne răspundem sincer la această întrebare, cred că și intențiile și lumina (pe care încercăm să o aducem în gândurile și mintea celorlalți) ar fi mult mai clare. Dar aceste întâlniri cu noi înșine se fac în liniște, nu în spațiul public virtual. De preferat înainte de a stârni mici tornade în și printre cei care ne urmăresc. Știu că nu e ușor să păstrăm linștea, în special atunci când ne mănâncă tastele.

La fel și cei care devin confuzi în fața unor asemenea reprezentații, la care întâmplător ajung să fie martori. Să stea față în față cu ei înșiși! Cred că e bine să ne păstrăm mereu mintea și inima deschisă. Mie puține lucruri de pe lumea aceasta mi se par fără echivoc. Multe nu sunt 100% bune sau rele. Contează cum ajung ele să ne vorbească nouă ca ființe individuale, ce ecouri crează ele în noi, cât de profundă este rezonanța lor. Fiecare ne aflăm pe o altă treaptă a evoluției noastre. Dacă suntem conștienți de acest lucru, ne acceptăm și rămânem în contact cu noi înșine, sunt mai puține șanse să ne destabilizăm. Aceasta este convingerea mea, deși de multe ori și mie îmi vine greu să îmi păstrez credințele, ideile, plăcerile. 🙂

Uneori mă întreb dacă facilitățile de care ne bucurăm astăzi datorită tehnologiei sunt binecuvântare sau blestem, dacă nu cumva expunerea aceasta (intenționată sau neintenționată) la multitudinea de informații nu ne îndepărtează de noi înșine, de simțul comun…

Sursa foto: Pixabay