În casa nelocuită din curtea bunicilor materni, exista o încăpere. O odaie așa cum îi spuneau ei şi care s-ar fi tradus în: camera bună prin care nu se umblă. Pe un dulap de haine, erau așezate la păstrare mai multe cărți. De fiecare dată când reușeam să fentez vigilența adulților și ajungeam în acea cameră, dădeam iama în cărți. Nu știam să citesc, dar îmi plăcea să le răscolesc și să le răsfoiesc. Probabil în căutare de poze. 😀

Mai degrabă moft..

Aceasta este prima mea amintire legată de cărți. Din păcate, lectura nu era o chestie de rutină în familia mea, ci mai degrabă un moft. Nu știu ale cui erau cărțile din odaia cu pricina. Eu nu văzusem pe nici unul din ai mei citind vreodată o carte. Nici nu mă miră, pentru că oamenii munceau de dimineața până seara, când cădeau lați de oboseală. Ba prin gospodărie, ba la câmp. De unde timp de lectură?!

Apoi am aflat de isprava maică-mii. Pe la începutul mariajului ei cu tata, a pus pe foc vreo 3-4 saci de cărţi. Toate erau ale lui, evident.

– Erau de politică! spune ea în apărarea-i.

Acum eu nu ştiu cum a suportat omu’ toată grozăvia. Pentru mine ar fi fost motiv de divorț! 😀 Dar se pare că ei au trecut peste întâmplare. Ba mai mult, am apărut și eu în viața lor la scurt timp după acest sacrilegiu: un copil, devenit adult dependent de lectură.

Îmi plac cărțile…

…dar mai ales poveștile din cărți. Dintre primele lecturi pe cont propriu, îmi amintesc de Basmele lui Petre Ispirescu. Ce copil nu le îndrăgea?! În biblioteca din casă nu îmi rămăseseră prea multe cărți, dar prin clasele primare reuşisem să îmi fac abonament la Biblioteca Orăşenească. Nu eram eu tocmai un şoarece de bibliotecă, dar se pare că moştenisem pasiunea pentru lectură a tatălui meu.

Tot în lectură îmi găsesc refugiul şi acum. Frustrarea mea atinge cote uriaşe atunci când trece mult timp de la ultima pagină citită, când nu reuşesc să am continuitatea pe care mi-am propus-o în momentul în care am început cartea. Uneori, în favoarea orelor de citit, renunţ la câteva ore de somn sau chiar la nopţi întregi. Cred că puţine lucruri mă relaxează mai mult decât o carte bună. Dar ce înseamnă de fapt o carte bună? Cum o evaluăm noi, care ne sunt criteriile?

O carte bună este atunci când..

Într-o zi din săptămâna aceasta, am profitat de lipsa copiilor de acasă și am terminat de citit o carte scrisă de un autor român. Practic nu am făcut nimic toată ziua (deși lista era lungă), pentru că nu am putut să o las jos din mână. Eram nerăbdătoare să aflu cum evoluează şi cum se termină povestea. Când am ajuns la sfârșit și am primit finalul pe care îl aşteptam, am fost curioasă să aflu și părerea altor cititori. De regulă nu le caut înainte, de teamă să nu mă influențeze. Știam că este o carte controversată, așa că nu m-a mirat că în primele pagini ale căutării mi-au apărut două recenzii pesimiste. Nu că nu aș fi fost de acord cu aspectele semnalate, pentru că și eu am ridicat din sprâncene pe ici, pe colo. Dar dincolo de asta, îmi dau seama că eu citesc o carte mai degrabă emoţional, decât prin ochelari de critic literar. Pentru mine o carte este bună atunci când:

– acțiunea nu mă pierde pe drum;

– povestea atinge coarda sensibilă. Sunt femeie și nu mă dezic de emoțiile mele. 🙂 Îmi place să mă identific și să regăsesc părți din mine, să retrăiesc emoții și momente din viața mea;

– există un mesaj, ridică niște semne de întrebare și oferă o altă perspectivă a ceea ce cunoșteam eu. Sau dimpotrivă, îmi întărește anumite convingeri.

– are un impact asupra mea și mă face să regândesc unele aspecte ale vieții mele, ba chiar să acționez puțin altfel decât o făceam până în acel moment.

Lectura este un act subiectiv.

Aceste lucruri le caut în orice carte scrisă de un autor sau de o autoare, autohtoni sau de peste mări şi ţări, premiată cu Nobel sau apreciată doar de cosmeticiene. 😀 Și mai cred că lectura este un act subiectiv și personal, care depinde mult de experiențele și trăirile noastre, de cât de mult ne permitem să visăm și să ne trăim emoțiile sau dimpotrivă, de cât de mult raţionăm totul.

Deci, pentru tine când e bună sau nebună? 🙂

Sursa foto: aici.