Sănătatea este un bun pe care majoritatea îl primim la naștere, dar de care puțini știm să ne îngrijim. Este un dar pe care cei mai mulţi dintre noi învăţăm să îl prețuim abia după ce l-am pus în pericol şi am dat de reversul medaliei. Ritmul ameţitor în care ne ducem existenţa ne lasă din ce în ce mai mult fără resurse. Ca să bifăm liste întregi de sarcini, ne vine mai uşor să renunţăm la una sau chiar două dintre mesele principale de peste zi. Amânăm programări la medic, controale periodice, plătim abonamente lunare la sălile de sport, pe care apoi reușim să le folosim prea puţin. Din păcate, copiii ne sunt martori la toate acestea. Ei învaţă de la noi cum să îşi preţuiască (sau nu) sănătatea. Învăţă aşa cum am învăţat şi noi de la părinţii noştri, aceiaşi părinţi care astăzi îşi dau mai bine de jumătate din pensie pe medicamente.

Umblă vorba prin târg că sănătatea vine din farfurie. Alimentaţia este un subiect care pe mine mă preocupă de mult timp, dar mai cu seamă de când îi avem pe cei mici. Sunt conștientă ca dăm de pe acum tonul stilului alimentar pe care copiii noștri îl vor adopta mai târziu. Pentru ei, dar și pentru noi, am devenit mult mai atenți la ceea ce punem în farfurie, educăm (în cazul lor) și re-educăm (în cazul nostru) gusturi.

Pe Andreea Carmen Radu am început să o urmăresc pe blogul ei pe la sfârşitul anului trecut. Îmi place stilul ei simplist de a prezenta informația, empatic, deloc extremist. A absolvit mai multe cursuri internaționale de nutriţie şi este unul dintre ambasadorii proiectului Food Revolution iniţiat de către Jamie Oliver. Prima dată am avut ocazia să o ascult în cadrul unei prezentări de nutriție pentru mămici. S-a întâmplat tare demult, la cumpăna dintre iarnă şi vară. De atunci drumurile noastre s-au tot intersectat, suficient cât să mi se confirme acea primă impresie bună. 🙂 Cum sfaturile ei nu ţin seama de sezon, am făcut o sinteză a informaţiilor pe care le-am luat cu mine.

• să implicăm copiii în bucătărie atunci când gătim. Ba chiar să îi luăm cu noi la cumpărături și să le povestim de ce facem anumite alegeri, să îi lăsăm să pipăie, să miroase legumele și fructele;
• niciodată nu este prea târziu să facem trecerea către o alimentație mai sănătoasă și să încercăm să înlocuim treptat alimentele nesănătoase, al căror gust copiii deja l-au deprins. Ex: printre cerealele cu ciocolată și pline de zahăr începem să amestecăm puțin câte puțin cereale integrale, urmând să creștem proporția treptat, până când copilul se obișnuiește cu noul gust.
• sucurile, fie ele și naturale, nu reprezintă chiar cea mai bună alegere. Andreea a făcut o demonstrație destul de elocventă cred. A stors 3 portocale ca să umple un pahar de suc. Ori dacă ar fi să mâncăm fructul ca atare, unul ne-ar fi de ajuns. Practic, prin stoarcere îndepărtăm conținutul bogat în fibre și păstrăm apa cu zahărul din fruct. Dacă totuși copilul nu acceptă decât această variantă, o soluție ar fi să îl diluăm cu apă;
• răbdare și perseverență, gusturile copiilor sunt în formare până pe la 7-8 ani. Dacă un copil nu mănâncă legume acum, nu înseamnă că ar trebui să renunțăm să i le mai oferim.
• știați că cea mai bună unitate de măsură pentru porţiile de mâncare (atât ale copiilor cât şi ale noastre) este propriul pumn sau palma? O bucată de carne cât podul palmei, legume cât putem ţine în căuşul ambelor mâini, carbohidraţi şi fructe proaspete cât un pumn, grăsimi cât lungimea policelui.
• atenţie la etichete! Zahărul se foloseşte şi pe post de conservant şi este prezent în mai toate alimentele procesate, inclusiv în cele care nu sunt dulci. Tot zahăr este şi maltoza, dextroza, lactoza, maltodextrina, siropul de porumb, siropul de zahăr invertit. Andreea a demarat nişte proiecte de conştientizare a etichetelor pe blogul ei. Vă recomand să le citiţi! Le găsiţi aici şi aici.
• o recomandare cu care eu am rezonat 100%: decât carne de pui din comerţ, mai bine muşchi de porc sau vită. Nu pentru că acestea ar fi hrănite natural, ci pentru că ajung mai greu la maturitate iar organismul lor dispune de un timp mai îndelungat pentru a procesa toate nenorocirile ingerate.
• dulciuri cu măsură şi nu în fiecare zi, de preferat făcute în casă cu făină integrală şi îndulcite eventual cu zahăr brut.
• educaţia alimentară începe devreme cu explicaţii despre efectele mâncatului în exces, cu formarea obiceiului de a citi eticheta înainte de a pune un produs în coş, cu reducerea consumului de alimente nesănătoase.

Îmi dau seama că se bate apa-n piuă peste tot cu alimentația aceasta sănătoasă, că există specialiști peste specialiști, care mai de care cu recomandările lor. Uneori am impresia că prea multă informație ne zăpăceste, ne îndepărtează de simțul comun și ne determină serioase anxietăţi vis-a-vis de aces subiect. Este adevărat şi că nu poţi mănânca sănătos 100 % într-o epocă a producției industrializate, dar chiar și așa avem de ales între rele. Iar în acest caz, informația ne poate fi un bun aliat în alegeri mai potrivite.