Reading Time: 5 minutes

Viața este un mister ce așteaptă să fie descoperit, și nu ghicit sau anticipat.

Îi spune Roua lui Erus în timp ce treceau prin Valea Generozității, împărtășindu-i astfel din învățăturile primite de la mama ei. (Pentru cine nu cunoaște seria de cărți care îl au drept protagonist pe băiețelul cu părul albastru, am lăsat un link mai jos).

Copiii noștri trăiesc niște vremuri minunate! Lor le trec pe la ureche noțiuni pe care noi abia dacă ajungem să le cunoaștem la maturitate. Poate nu le pătrund ei încă adevăratul sensul, dar sunt convinsă că ceva se mișcă în sufletul lor. Eu sper că citind un pasaj de luat aminte aici, altul în partea cealaltă, corelându-le apoi cu experiențele cotidiene, se creează premisele unor convingeri de viață mai sănătoase decât am avut noi ocazia să ne formăm.

Eu am crescut cu sabia timpului deasupra capului. Nu puteam să stăm plecați de acasă mai mult de 2-3 ore, nu mă puteam juca atât cât îmi cerea inima de copil, nu puteam să am parte de tabere sau de alte distracții de vacanță. Nu aveam timp pentru așa ceva. Și lipsa timpului s-a perpetuat peste ani. Nici acum, când teoretic sunt stăpână pe viața mea, timpul este mereu prea puțin pentru câte aș vrea eu să fac. Fie că vreau să scriu, să citesc, să învăț, să petrec timp cu familia, să stau la povești cu prietene dragi, să creez și să întrețin relații mai noi sau mai vechi.

După toate cărțile citite și orele investite în cursuri de dezvoltare personală, tot îmi vine greu să îl las pe a face în favoarea lui a fi. Fără rezultate, nu există validare și satisfacție personală. Și aici cred că este o mare păcăleală. Îmi doresc să văd alte rezultate purtând pe nas aceiași ochelari. Poate le mai schimb rama din când în când, dar lentilele rămân la locul lor.

Nu aduce anul, ce aduce săptămâna.

Și totuși, duminică, într-un moment de liniște pe care – cu greu – mi-am permis să mi-l dedic, făceam o retrospectivă a săptămânii și am realizat că am tot timpul din lume. Că nu-i nevoie să prind peștișorul de aur ca să fac rost de mai mult. Că nu am timp este doar o altă credință limitativă preluată și învechită, care nu îmi mai servește.

Săptămâna trecută, chiar dacă a început foarte bine, nu a fost una ușoară, care să fi mers strună și conform planului. Și cu toate acestea, am reușit să o închei pe plus. Ea a arătat cam așa:

1. Luni am reușit să cobor pârtia Clăbucet din Predeal, varianta pentru începători. În cea de-a patra zi de alunecat pe schiuri. Vă povestesc despre cum este să înveți să schiezi la 34 de ani în următorul articol.

2. Marți am scăpat cu piciorul întreg după ce mi-a trecut o mașină cu roata toată peste el. Yeah! Așa sunt eu, toate bubele negre în fundul babei mele. Poate vă voi povesti cândva și despre asta. Dacă am timp. 😀

3. Vineri am reușit să mă întâlnesc cu prietena mea, Alina, cea care împărtășește cu noi rețete sănătoase și foarte gustoase pe www.mamamag.ro, vă recomand să o urmăriți dacă nu o faceți deja. Ce mare lucru, poate vă gândiți. Păi, ne străduiam deja de 2 săptămâni să găsim un moment potrivit pentru amândouă. Și când am zis “hai, că în ritmul acesta nu mai reușim să ne vedem anul acesta, deși este abia la început!“, când să o anunț că mă urc în metrou și în mai puțin de 15 minute ajung, mi-am dat seama că îmi uitasem telefonul acasă. Să mă întorc după el ar fi durat cu mult mai mult. Chiar dacă nu stabiliserăm exact gura de metrou la care urma să ne întâlnim, mi-am asumat riscul să îmi continui drumul. Din fericire, am fost atât de conectate și hotărâte să ne întâlnim, că lucrurile s-au aranjat chiar mai bine decât le-am fi planificat noi.

4. Sâmbătă am făcut curățenie aproape în toată casa (mai este de aranjat în camera copiilor, dar acolo-i nevoie de doze mari de energie și răbdare!!!). De la începutul anului, weekendurile le-am petrecut mai mult în deplasare sau ocupați cu alte activități, iar pe acasă ne-am rezumat la strictul strictului necesar. Dar știți care a fost marea realizare a zilei? Am strâns, în sfârșit, bradul de Crăciun, ba chiar și celelalte decorațiuni din interiorul și exteriorul casei. Nu am făcut totul de una singură, a fost muncă de echipă, dar faptul în sine mi-a dat impresia că am salvat o lună din viață.

5. Duminică, datorită minunatului meu partener de bune și rele, m-am răsfățat cu o ședință de cosmetică și mani-pedi autoadministrată la domiciliu. Cred că mamele înțeleg despre ce vorbesc!

Cu toate aceste evenimente, cu o zi de miercuri stată pe bară în confuzie și puțină durere, plusul a venit din faptul că am reușit să citesc peste 200 de pagini din cărțile pentru programul de formare (targetul săptămânal autoimpus este de 250) și 150 de pagini dintr-o carte ușoară de beletristică (pe care mă străduiesc să o dau gata din noiembrie :D). Dacă mai pun și orele petrecute seara citindu-le copiilor din cărțile cu Erus, Super-Woman scrie pe mine.

Data viitoare când mă voi mai plânge că nu am timp, sper să îmi aduc aminte că am tot timpul necesar. Doar că el se împarte între diversele roluri și angajamente pe care mi le-am asumat. V-ați făcut vreodată inventarul să vedeți la câte sunteți înhămați? Iată un gând cu care să rămâneți după acest articol scris în grabă, cu întârziere, cu puțin timp la dispoziție pentru editare. (În sfârșit, m-am hotărât să-i urmez sfaturile profei de scris și să scriu atunci când apuc, în loc să aștept momentul în care o să stau la birou, cu o ceașcă de ceai și o lumânare aprinsă de o parte și alta a laptopului, cu soarele luminând voios peisajul din fața ferestrei și cu uleiuri esențiale în difuzor pentru concentrare maximă. Acesta este idealul meu la care ajung din ce în ce mai rar).

Lipsa timpului are legătură cu perfecționismul din noi, de care de cele mai multe ori nici nu suntem conștienți. Încep să cred că perfecționismul nu se reduce doar la modul în care ne ies lucrurile, ci și la imaginile și atitudinile mentale pe care le purtăm cu noi peste tot, cele care ne limitează, ne fac să devenim inflexibili și ne seacă de energie, forță și creativitate. Timpul este acolo pentru noi, așteaptă doar să găsim calea către el! Cum?! Cu răbdare, acceptare, încredere și recunoștință, aș zice eu. Rămâne ca fiecare să își găsească propriile soluții și răspunsuri. Eu voi reveni cu informații pe subiect, dar până să găsesc formula magică (măcar în ceea ce mă privește):

Vă urez să aveți timp pentru toate câte vreți să împliniți, iar dacă nu, să îl găsiți!

Sursa foto: Pixabay.