Ieri am avut programare cu Albert la dermatologie. Clinica se afla în zona în care locuiește o prietenă bună, pe care o văd și o aud destul de rar din cauză de crescut două bucăți copii și ea, dintre care unul încă bebeluș, alăptat și extrem de atașat de ea. M-am gândit că nu ar strica să spargem rutina, că tot trântește fiu-meu lucruri de gresie și invocă această formulă. Zis și făcut, dat mesaj și stabilit întâlnire în parcul de lângă blocul ei.

Parcul mic, copii mulți pe mp, cei patru ai noștri care încotro, soarele ne bătea destoinic în cap..luați voi, mamelor, de mai legați subiect de predicat. Așa că în cele din urmă am aterizat la ea acasă.

Aici, printre trei copii de 3-5 ani, un bebeluș de 11 luni si un cățel, tot am mai reușit să purtăm câteva discuții. Fie ele și întrerupte de câte un mami sau mai mulți, de pus masă-strâns masă, de ei împrăștiat, noi mai adunat în urma lor. Dar copiii s-au jucat atât de frumos, încât la despărțire am stabilit să ne vedem și săptămâna viitoare.

Când am ajuns la mașină, l-am sunat pe bărbat să mă asigur că a rămas în picioare planul pentru seară. Conversația noastră a durat maxim 5 secunde, dar Albert a vrut să vorbească și el cu tati. După te iubesc, tati a început să înșire:

– Tatiiii, si am fost la doctor, am plâns puțin, dar apoi a ieșit doamna doctor și ne-a dat două jucării, o tobiță pentru mine și o carte cu melodii pentru Amedeea. Apoi doamna doctor s-a uitat la bubițele mele și, când am plecat, ne-am dus în parc la Adriana. Din parc am mers la ea acasă, am urcat cu liftul la etajul 3, ne-am jucat cu cățelul și cu Marina, am mâncat orez cu lapte și cu scorțișoară, pepene verde și salată de vinete. Apoi am plecat, am mai mers puțin în parc, am venit la mașină și acum plecăm spre bunica.

Desfășurătorul complet și precis, spus dintr-o singură răsuflare și fără să lase loc de  îndoială. Iar eu am rămas cu gura căscată și cu gândul că, dacă aș vrea să întreprind ceva pe la spatele lui taică-său, nu aș avea absolut nicio șansă. Oarecum logic, pentru că e fiul lui taică-său, cu memorie de elefant și o tonă de atenție la detalii.. Nu că aș avea niscaiva secrete față de jumătatea mea, dar nu m-am gândit niciodată că ele ar putea fi divulgate atât de ușor. Deși, dacă mă gândesc mai bine, cred că pe la 4-5 ani sufeream și eu de sindromul copilului turnător. Sora mea, mai mare cu 10 ani decât mine, se cam cenzura în fața mea. Hai că a moștenit ceva și de la mine! 😀