Reading Time: 3 minutes

M-am născut și am crescut la țară. Printre primele amintiri sunt renovarea bisericii din satul natal, la care bunicii mei ajutau așa cum puteau. Apoi, mi-o amintesc pe mama aspru criticată de preotul satului că nu merge la biserică duminica. Sau scoasă la tablă în predica de după slujbă că nu a ținut nu știu ce sărbătoare. Nici în adolescență nu am pierdut contactul cu mediul religios. Mătușa care m-a crescut pe toată perioada liceului era o persoană foarte credincioasă. Ținea toate posturile de peste an, mergea duminică de duminică la biserică, avea acasă un adevărat altar. Sunt lucruri care m-au marcat și pentru primii aproape 30 de ani, pentru mine spiritualitatea însemna religie.

Imaginea mea despre Dumnezeu nu mai este cea din copilărie.

A trecut mult timp de atunci, dar unul dintre puținele lucruri care mi-au rămas din orele de religie de la școală și din paginile Bibliei pentru Copii este:

Să îți iubești aproapele așa cum te iubești pe tine!

Îmi amintesc că mă tot întrebam ce înseamnă și cum ai putea să fii capabil de așa ceva. Cred că am început să mai înțeleg care-i treaba cu iubirea necondiționată abia după ce am devenit mamă. Și mi se pare al naibii de greu să o practici. Fie și doar față de copilul tău! Să ai răbdare, să îl iubești mereu și să îl accepți așa cum este el, nu așa cum ai tu nevoie, să îl ghidezi și în același timp să îl lași să își urmeze spiritul fără să intervii, să își învețe lecțiile…Ohooo, e așa un drum lung, că nu știu dacă ne ajunge o viață să ne desăvârșim! Și plecând de la iubirea pentru copiii mei, mi-am reformulat și imaginea despre Dumnezeu. Dumnezeul meu de astăzi nu mai seamănă cu Cel din copilăria mea. Dumnezeul meu de astăzi este bun, ne iubește și nu ne pedepsește. Noi ne pedepsim (dacă ținem neapărat la termen) prin alegerile pe care le facem.

S-a întâmplat după ce am născut..

Mi-am luat relația cu Dumnezeu în propriile mâini după ce am născut. Nașterea mi se pare unul dintre cele mai dumnezeiești lucruri care pot exista pe pământ. Și cu toate acestea, o femeie nu este suficient de curată pentru a fi primită în biserică după ce naște. Lucrul în sine mi-a dat cu virgulă și mai mult după ce am născut a doua oară. Alesesem să dau viață, când puteam să aleg altfel și atât de ușor! Cu toate că a doua sarcină a apărut pe neașteptate, nu am luat deloc în calcul opțiunea de a renunța la ea, în afară de cazul în care viața ne-ar fi fost pusă în pericol. Nu am fi putut să renunțăm la un copil după ce Dumnezeu ne-a ajutat să îl avem pe primul. Suntem cei mai fericiți în această formulă și ne este clar că El a avut un plan mai bun pentru noi. 

Cred în Dumnezeu, dar nu mai cred în Biserică.

Mama obișnuia să spună în apărarea ei că:

Fiecare îl poartă pe Dumnezeu în suflet lui!

Deși, atunci când eram mică, obișnuiam o pun în rugăciunea mea de seară și să mă rog pentru păcatele ei de a nu merge la biserică, am ajuns să îi dau dreptate. L-am găsit pe Dumnezeu în atât de multe locuri și atât de mulți oameni care nu au nicio legătura cu biserica sau straiele preoțești, încât îmi e clar că el este peste tot și se manifestă prin fiecare dintre noi. Din păcate, în biserică am întâlnit unii dintre cei mai puțin toleranți oameni. În puținele biserici în care am intrat eu nu prea l-am găsit pe Dumnezeu. Cel puțin unul dintre cei trei preoți care ne-au oficiat slujba de cununie era matrafoxat. Familii sărace care se împrumutau ca să își îngroape morții, deși înmormântarea ar trebui să fie un serviciu gratuit sau măcar uman. Slujbe de parastas cu tarif fix. Oameni popiți pe bani grei. Nu sunt povești, sunt realități pe care eu le-am trăit. Unde este Dumnezeu în toate?!

Pentru mine Dumnezeu este…

Așa cum v-ați dat seama deja, eu nu prea sunt dusă pe la biserică, dar am o logică mai simplă, primitivă dacă vreți. Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru și El este iubire și compasiune, cum am putea noi să dăm verdicte într-o chestiune care ține de biologie?! Cum am putea noi să alegem cine este copilul sau omul lui Dumnezeu și cine nu? Dacă împărțirea aceasta vine din partea oamenilor Bisericii, care ar trebui să ni-L propovăduiască pe Dumnezeu în toată iubirea Lui, atunci confuzia mea devine și mai mare..

Pentru mine Dumnezeu înseamnă și evoluție, dezvoltare, căutare și cunoaștere de sine. Dacă nu te cunoști pe tine cum ai putea să descoperi misiunea pe care El ți-a încredințat-o? Când ești ocupat să urli la păcatele altora, cum ai putea să îl auzi pe Dumnezeu în tine? Cum să îți descoperi resursele pentru a-ți împlini misiunea, când trebuie să ascunzi de ceilalți și de judecata lor ceea ce ești tu cu adevărat? 

 

Sursa foto: Pixabay.