Reading Time: 6 minutes

Mă făceam luntre și punte între grupul de părinți și instructorul de înot, stabileam detaliile legate de preț și program, puneam cap la cap cerințele și doleanțele unora și altora. Până a sunat ceasul de dimineață și cu greu am reușit să mă extrag din atmosfera visului întortocheat. Nu aveam niciun opțional de pus la punct, însă realitatea nu părea nici ea mai prietenoasă. Urma să ne punem la drum, semn că vacanța noastră se încheia astăzi.

Tic-Tac, tic-tac, tic-tac!

Suntem neștiutori în ale școlii. El că începe clasa pregătitoare, eu că nu știu la ce să mă aștept de la această călătorie în calitate de părinte. Nu am un sentiment prea plăcut legat de experiența mea de elev și mi se strânge inima doar la gândul că am ajuns în punctul în care să îmi arunc cu totul copilul în nebunia sistemului ăstuia în derivă. Am avut parte de un scurt preview cu grădinița ca să îmi dau seama că prea multe nu s-au schimbat. Am tot ascultat poveștile și părerile părinților cu copii mai mari decât ai mei, am urmărit discuții pe grupurile de Facebook, am citit articole ale bloggerilor părinți despre experiențele lor. Până acum pare cea mai grea decizie de luat pentru copil.

Epopeea căutărilor noastre.

Am început să prospectam opțiunile de la începutul anului școlar trecut. Ba am plecat din Thassos cu numărul de telefon al unui cetățean care ne-ar fi putut ajuta să ne facem loc la una dintre școlile de top din București, școală care ne era și la îndemână prin poziționarea ei. Am renunțat repede la ea, după ce ne-am dat seama că era destul de căutată. În aceeași zonă, în topul preferințelor noastre se afla însă o altă școală, care avea o clasă în sistem step-by-step. Am făcut un drum până la secretariat și am aflat destul de repede că pentru anul următor nu au cadru didactic, prin urmare nici clasă. Am revenit peste două luni, același răspuns l-am primit, așa că ne-am luat gândul de la step-by-step, dar nu de la școală definitiv. I-am mai dat o șansă în Ziua Porților Deschise. Mi-am luat copilul de mână și am plecat entuziasmați să descoperim școala și pe doamna învățătoare. Surpriză însă, niciuna dintre învățătoarele prezente nu urma să preia clasa pregătitoare anul acesta. Acest aspect și altele precum pauze de 5 minute, pentru că probabil se învață în trei schimburi, m-au făcut să mă gândesc dacă merită sau nu tot efortul nostru. Drum de 25-30 minute cu mașina dus, și tot atâtea întors.

Pentru că am vrut să luăm în calcul toate variantele, deși nu știm cât de fiabilă este ideea pe termen lung și cu doi copii, am vizitat și două școli private din zonă. Din aceeași zonă a Bucureștiului, adică, noi locuind în afara lui. Una nu ne-a convins că ar fi ceva diferit de sistemul de stat, iar cealaltă nu mai avea locuri disponibile. În cele din urmă, am prins de veste că la școala din sat s-ar pensiona învățătoarea, iar postul va fi scos la concurs. O veste neașteptată, pentru că singurul aspect care ne făcea să căutam mult mai departe de casă era cadrul didactic. La Ziua Porților Deschise le-am făcut o vizită și ceea ce am descoperi nu a fost rău deloc. Nu mă așteptam să fie mai puțin dotată decât cea din București. Ambii copii au mers la grădinița din sat și nu avem de ce să ne plângem. Spațiile sunt organizate, amenajate și echipate mai bine decât multe grădinițe de stat din București. Poate chiar decât unele grădinițe private, având în vedere că activitățile și somnul de după-amiază nu se petrec în aceeași sală. Ceea ce m-a surprins plăcut a fost raftul cu cărți de la intrare, numărul de copii în clasă (16 în total, dintre care mai mult de trei sferturi foști colegi de grădiniță), povestea despre organizarea orelor curs și a pauzelor (mult mai lungi de 5 minute), detaliile legate de pachetul copiilor (ceva pregătit acasă).

Iar câștigătoare a ieșit…

La final, am analizat toate datele pe care le aveam și mi-am urmat intuiția. Cea care adunase cele mai multe bile albe era școala din sat. Am ales să depunem aici dosarul. Singurul, fără să știm cine va fi învățătoarea copilului. Ne-am mai domolit puțin disperarea, dându-ne seama că nu este nimic definitiv și ireversibil, că este doar clasa pregătitoare, că mai există și alte aspecte importante în viața copilului nostru. Ne frământaserăm suficient, iar întâmplarea cu starea mea de sănătate avea să ne demonstreze că uneori o facem mai mult decât este cazul și pentru lucruri asupra cărora nu deținem controlul.

Am lăsat chestiunea la dospit până mai acum o lună, când au început să apară o serie de zvonuri. Nu a vrut nimeni postul, ba l-ar fi luat cineva, dar nu este sigură dacă vrea să lucreze cu copii atât de mici. Cu această ultima informație am plecat în vacanță, urmând să ne întoarcem doar cu o seară înainte de începerea anului școlar. Adică în seara aceasta.

Poveste cu final deschis.

Scriu acest articol de pe drum. Între timp, am aflat pe cine vom avea la clasă. Știm doar că este tot din școală. Deși grădinița este în aceeași curte, nu cred că am avut ocazia să ne intersectăm ca să ne facem o primă impresie, spre deosebire de doamna care s-a pensionat și cu stilul căreia știam că nu am fi rezonat sub nicio formă. Spun nu cred pentru că am o mică strângere de inimă. La sfârșitul anului școlar precedent am avut neplăcerea să asist la o scenă care nu-i face cinste unui om instruit să le fie copiilor dascăl, dar sper să nu fie vorba despre aceeași persoană.

Cam în acest punct suntem acum, cu doar câteva ore de începerea noului an academic. Vom da o șansă școlii din sat, așa cum am făcut și cu grădinița. Nu sunt pe deplin liniștită, recunosc. Este o poveste cu final deschis. Prin eroare și încercare, luăm în calcul și pe rând orice variantă. Iar când ne vom liniști în ceea ce-l privește pe Albert, o vom lua de la capăt cu Amedeea. Dar până atunci vom avea o brumă de experiență. Pun și aici puțin din ce am înțeles eu din toată isprava până acum:

1. Cred că în primul rând este foarte important să îți faci un bilanț și să știi ce anume îți dorești TU pentru copilul tău. Părerile celorlalți sunt importante, dar ai în vedere că suntem oameni diferiți și fiecare are așteptările lui. Ceea ce este bun pentru un părinte, s-ar putea să nu fie la fel și pentru tine. Sau ceea ce i se potrivește unui copil, să nu fie pe stilul copilului tău. Ia pulsul școlii pe cont propriu, al oamenilor pe care îi întâlnești acolo. Este un loc suficient de potrivit pentru viitorul scolărel? Respectă principiile pe care le-ai setat pentru educația copilului ?
2. Care îți sunt resursele? De timp, de bani, distanțe, de oameni care te pot ajuta cu dus/adusul copilului la/de la școală.
3. Rămâi deschis, atent și în observație. Cum ai putea să îți faci o idee corectă despre ce se întâmplă în interior când tu vii din afară? Sau cum te poți asigura că ai făcut cea mai bună alegere pentru copilul tău până nu testezi apele în adâncuri? Uneori s-ar putea să descoperi că dascălul ales de tine să nu fie așa cum credeai/sperai și totuși să i se potrivească beneficiarului direct.
4. Amintește-ți că nu este nimic ireversibil. Este de preferat să fie ce trebuie de la început, da, dar cred (sper) că nu e niciodată timpul pierdut să schimbi direcția. Este doar o decizie importantă, nu capitală! Tu îți cunoști copilul mai bine decât oricine și vei știi când ceva nu îi priește.
5. În loc să cauți topuri, mai bine ascute-ți simțurile în căutarea unui partener în educația copilului.
6. Școala este importantă în viața copilului, dar nu este totul! Un copil are mult mai multe nevoi.

Să avem un an liniștit, fără mutări și schimbări prea multe, cu încredere în copiii noștri și curaj atunci când situația îl cere!

Mi-ar plăcea să completăm lista cu îndrumări din experiența voastră. Atât cât este, mai multă sau mai puțină, cu povești de succes sau nu, în sistem de stat sau privat. Cuvântul vă aparține! 🙂