contact@denisamanica.ro
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
Denisa Mănica
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
iunie 13, 2017 | in A fi părinte

Cum (nu) ne-am descurcat la hotel cu doi copii mici şi ce “măsuri” am luat

20324292
Reading Time: 3 minutes

Camera 204, etajul 2. Prima cameră de hotel pe care o populăm în formație completă. În stil mediteranean, cu mobilier alb şi decoruri în nuanțe de albastru și verde deschis, ne poartă cu gândul la insulele bătrânei Grecii , la vacanţă, la mare și poate un colţ de plajă liniștită. Realitatea ne ţiuie aprig în urechi, iar sunetul valurilor se pierde în ţăcănitul întrerupătoarelor ce ne trezește repede din visare. Urmează inspecția dulapurilor cu uși numai bune de trântit, de-a v-ați ascunselea prin cabina de duș, verificarea posturilor tv, repoziționarea fotoliilor. Telefonul fix se dovedește descoperirea zilei, iar patul intră și el în hora deranjamentelor. In doar 5 minute, camera noastră cu iz de vacanță aduce mai mult cu haosul cel de toate zilele. Prima impresie asupra locației: foarte primitoare, ne simțim deja ca acasă!

Minivacanță cu peripeții.

Suntem în Râmnicu Vâlcea, în minivacanţa de Rusalii și am trecut cu bine de prima noapte dormită în același pat cu copiii după foarte mult timp. În ciuda protestelor noastre, joaca de cu seară se reia. De ce nu? Locul mai are multe de oferit, iar acum energie există din plin. Chiar dacă pentru ceilalți oaspeți ai hotelului ora de pe ceas se arată încă neprietenoasă, copiii nu se sfiesc să trântească, să alerge, să facă hărmălaie. Ca să se asigure că toată lumea este conştientă de existența lor în incintă, deschid din când în când și ușa camerei. Pentru că e fun să îți auzi ecoul vocii pe holul hotelului și sa îți expui părinții, mai mult sau mai puțin îmbrăcați.

De ce te temi, nu scapi!

Pe măsură ce timpul trece, nimic nu mai pare să funcționeze și toată lumea devine din ce în ce mai agitată. Încercăm să salvăm situația cu micul dejun. Naivii de noi! 🙂 În restaurant o liniște mormântală. Deși este trecut de ora 10.00, oamenii par să se afle încă la graniţa dintre somn şi trezie. Nu este tocmai ce speram. Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea, îmi spun plină de speranţă în gând. Ne așezăm la prima masă de patru care ne iese în cale şi mă grăbesc să încropesc un mic dejun pentru toată lumea.

– Mamiiii, vreau să vin şi eu cu tine!!

Fix de ceea ce mă temeam, dar consimt cu jumătate de gură. Ştiu că odată intrată în horă, urmează să am nu unul, ci doi însoţitori. Imaginaţia o ia razna şi scorneşte scene înspăimântătoare cu mâncare împrăştiată pe jos. De teamă să nu se transforme totul în realitate, aprob chiar şi un iaurt cu fructe. Încă unul pentru surioară şi pentru moment scap cu viaţă din această încercare.

Mâncatul în linişte rămâne doar un deziderat.

Copiii vorbesc de parcă ne-am afla la cel puţin 500 m unii de alţii, iar noi ne simţim din ce în ce mai stânjeniţi. Amestecăm reproşurile cu explicaţiile blânde şi adevărul este că ne aflăm într-una din acele situaţii din care am vrea să scăpăm cât mai repede. Simt că mi-ar fi de mare ajutor un zâmbet, o privire compătimitoare, ceva. Dar în afară de fetele de la recepţie, care sunt drăguţe prin natura jobului, nu reuşesc să identific vreo amabilitate din patea celorlalţi. Ba dimpotrivă, cred că şi ei răsuflă uşuraţi cînd părăsim incinta. 🙂

În situaţii noi, lucrurile mai scapă de sub control.

Nu ne aflam la prima ieşire cu copiii, dar cumva aceasta mi s-a părut cea mai dificilă. Probabil pentru că de data aceasta nu am mai mers în grup, ci pe cont propriu. Nu am mai putut controla foarte mult contextul, ci el ne controla pe noi. Încă mi se pare destul de greu să găsesc un echilibru între a nu-i îngrădi pe copii foarte mult şi a nu-i deranja pe oamenii din jur. Graniţa între cele două mi se pare destul de fină şi am impresia că tot ţopăim dintr-o extremă în alta.

Cu toate acestea, nu ne lăsăm..

În ultima noapte a aventurii noastre am spus un da hotărât unui concediu cu copiii în această vara. Este primul, după foarte mulţi ani în care priorităţile ne-au fost altele. Experienţa ne-ar spune să ne lăsăm pagubaşi, dar nu este pentru prima dată când ne aruncăm aşa, cu capul înainte. Poate nu ne va tihni, dar am ales să fim împreună…Şi poate să testăm rezistenţa la stres a altor naţii. Mergem înarmaţi doar cu gălăgie, neastâmpăr, dat cu fundul de pământ. În rest suntem paşnici. Şi dacă om sări calul, primim cu bucurie un exil pe insulă! 😀

Sursa foto: aici

Similare

Tags: copii vacanţă
Join Discussion
0 3

Article by Denisa

Bună! Eu sunt Denisa și îți urez bun venit în lumea mea! Îndrăgostită de familia mea, de cărți, de dezvoltare personală și psihoterapie scriu cu pasiune despre lucruri frumoase sau mai puțin frumoase, despre povești de viață pe măsură ce le trăiesc. Sunt consilier de dezvoltare personală și psihoterapeut integrativ în formare, așa că dacă ți se pare că te pot ajuta cu ceva, dă-mi de știre folosind formularul de contact.

Previous StoryCa să îi învăţăm pe ei, trebuie să învăţăm noi mai întâi Next StoryEducaţie de frică sau prin compasiune? Ce alegem?

Comments

Cancel Reply

(not be shared)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cauta un articol

Facebook

Facebook

Abonare E-mail

Vei primi notificari pe e-mail, despre fiecare postare noua.

Alătură-te celorlalți 23 de abonați

Ultimele Articole

  • Red & Black Online Workshop (2)

    “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine

  • IMG_20220205_180212

    Să sperăm că acesta este sfârșitul (gânduri din izolare)

  • IMG_20220120_092340

    DE CE și CUM să îți scrii o scrisoare la început de an…

  • people-2587353_1280

    Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

  • 260605489_881390729225297_5174927168452504290_n

    Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză

Scriu despre

alimentație sănătoasă alăptare autocontrol blog blogging cadouri campanie comunitate conștientizare copii copiii cuplu călătorii cărţi educaţie emoţii eveniment feminitate fotografii de familie frumuseţe handmade informaţie investiţie iubire necondiţionată maternitate mămicie noi doi Oana Moraru parenting relaţie responsabilitate reţete reţete fără zahăr sănătate sărbătoare teatru Tv vacanţă viaţa e frumoasă vulnerabilitate work at home moms zile din viața noastră îngrijire şcoală pentru bloggeri şcoală pentru părinţi

Discuţii, discuţii

  • Denisa la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Flori la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Adriana la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Natalia Dabija la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Laura la Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

Categorii

  • A fi părinte
  • Campanii
  • Evenimente
  • Feminitate
  • Utile

Caută

Linkuri utile

  • Politică de confidențialitate

Arhivă

mai 2022
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Copyright DenisaMănica.ro | Web-Design by Cloudberries.ro