Albert a ajuns la cursurile de actorie MiniArtShow by Ioana Ginghină după ce eu am gustat puţin din savoarea exerciţiilor pe care le lucrează Ioana şi echipa ei de actori cu copiii. A început în luna octombrie, iar la prima oră am asistat şi noi, părinţii. Ştiind câte emoţii avusesem eu, m-a luat prin surprindere dezinvoltura şi curiozitatea cu care a primit Albert totul. Şi nu numai el. Aceea a fost încă o dovadă a modului în care trăiesc copiii prezentul.
Luna octombrie a venit la pachet şi cu prima răceală serioasă, aşa că, şi de la cursuri am cam tras chiulul. Motivat, de teamă să nu facilităm circulaţia liberă a viruşilor. Ne-am luat revanşa în noiembrie şi decembrie însă, când am semnat condica aproape în fiecare zi de marţi.

Acum suntem la sfârşitul primului modul şi înainte de o nouă lecţie deschisă. Sunt curioasă care a fost parcursul lui în tot acest timp. Ca de obicei, de la el nu reuşesc să scot mare lucru. Când nu era aşa frig afară, îi mai spionam de pe terasă, dar de când a venit îngheţul, nu prea mai e posibil. Din ce am observat, a început să introducă în joaca lui dialogul, jocul de roluri, inventează şi mai multe scenarii. Iar acesta era unul dintre marile mele obiective. Este o parte pe care îmi doream să o dezvolt la el. Şi nu cred că este chiar o coincidenţă. Pentru că de fiecare dată la curs crează poveşti cu ajutorul unui dispozitiv care proiectează figurine pe perete. Fiecare copil are câte o figurină. Atunci când îi vine rândul să intre în scenă, trebuie să dea viaţă personajului şi să ducă povestea mai departe. Despre această activitate am reuşit să scot un feedback pozitiv. Dar în rest, tăcere totală.

Există însă un aspect care mă nelinişteşte. Deşi pe parcursul orei se implică şi pare să îi placă activitatea, până să intre, spune că nu vrea, că nu îi mai place, că nu mai vrea la Corina. Iar pe mine mă zăpăceşte de cap toată treaba. Drumul este destul de lung pentru noi. După aproape 1 oră şi jumătate în trafic (la dus, datorită orei), mai are nevoie de 20-30 minute până să se desprindă de mine şi să se concentreze pe ce are de făcut. Practic, la el cursul începe pe la jumătate. Şi cum să nu mă frustrez din cauza aceasta? Nu ştiu ce să cred, dacă este doar oboseală acumulată în urma celor 3 seri consecutive de opţionale pe la şi spre care alergăm sau chiar nu este atras de activitate. Singurul lucru care ne reţine de la o decizie definitivă şi clară este lipsa lui de concentrare. Nu ştiu cum ar fi mai bine să procedăm: să renunţăm la orice activitate după grădiniţă (şi zău dacă aş avea o problemă!) sau să mai încercăm după vacanţă şi să mai lucrăm la capitolul rezilienţă. Mi-ar părea rău de tot efortul de până acum şi să rateze modulul al doilea, care sună foarte bine:
GRUPA 4-5ANI:
- 8 ianuarie- 8 februarie – Povestea prinde viaţă
- 8 februarie-8 martie – Inventăm scenariul
- 8 martie -10 aprilie – Pe scenă (Sursa)
Până ne hotărâm noi ce facem, vă spun că înscrierile la cursurile de actorie MiniArtShow by Ioana Ginghină, la cel de-al doilea modul ce începe în ianuarie, sunt în toi. Cursurile se ţin în zona Cişmigiu, de luni până joi, de la ora 18.00 la 19-19.30 (în funcţie de vârsta copiilor). Grupele se formează de la 4-5 ani la 12+ ani. Investiția este 400 lei/lună. Vă las mai jos şi impresii de la grupele mai mari. 🙂
- www.iulianaroca.ro – De la “trebuie să joc şi eu?” la “când mai mergem la teatru?”
- www.iulianaroca.ro – Când copilul are mai multă încredere şi curaj la finalul cursului de teatru
- www.roxanadulgheru.ro – Cum este la şcoala de actorie MiniArtShow
- www.mamide2.com – Ne vedem la teatru la cursul de teatru marca MiniArtShow
Sursa foto: www.miniartshow.ro
Dacă ţi-a plăcut articolul pe care tocmai l-ai citit şi ai vrea să prinzi de veste imediat ce se publică următorul, te invit să urmăreşti şi pagina de Facebook a blogului.
Comments