Când venea vorba de bani, tataie, Dumnezeu să îl odihnească, avea o vorbă:
Nu e om cine face banii, este om cine ţine de ei!
Şi el chiar punea în fapte ce propovăduia. Era cel mai chibzuit om din familia noastră, dar dacă ne întrebai pe noi, era Zgârcenia în persoană. Îţi lua în calcul cererea de finanţarea doar dacă aveai o nevoie reală, importantă, cu greutate, de viitor, nu orice moft. Cel mai mai adesea îl sensibiliza unchiul meu, fratele mamei. De el se leagă şi primele mele amintiri legate de bani şi de discuțiile iscate în jurul împrumuturile lui, devenite la un moment dat nerambursabile. El era tipul care uita să își achite datoriile, mai ales la tataie. Atât de mult m-au marcat toate lucrurile acestea, încât acum nu mă simt deloc confortabil atunci când datorez bani cuiva. Am impresia că omul respectiv îşi poate închipui atât de multe lucruri despre mine, inclusiv că o să-mi fac uitată datoria cu bună ştiinţă. Atunci când din diverse motive (în principal pentru că sufăr de memorie scurtă) chiar mi se întâmplă să uit, prima aducere aminte mă loveşte ca un meteorit direct în moalele capului.
Îmi amintesc şi de momentele în care ai mei căpătau o sumă mare de bani. Nu de la tataie, că ei erau oameni cu obraz subţire. Se întâmpla o dată sau de două ori pe an, atunci când vindeau nişte animale de prin curte, munca lor pe cel puţin un an de zile. Puneau totul pe pat şi începeau să numere şi să socotească. Abia aşteptam să îmi dea şi mie un teanc la numărat şi verificat. Eram bucuroasă şi cred că trăiam o stare de satisfacţie şi îndestulare. Apoi, la puţin timp, se făcea o investiţie majoră şi ne întorceam la:
Nu mai avem bani.
Banii nu aduc fericirea dar te ajută să o găseşti. Este educaţia financiară importantă pentru copiii noştri?
Acum vreo două săptămâni răsfoiam cartea lui Florin Colceag, Copilul tău e un geniu!. Mi-a atras atenţia un pragraf în care vorbea despre două mari neajunsuri, care ne trag în jos odată deveniţi adulţi: educaţia emoţională şi cea financiară. Intrăm în viaţa de adult deja programaţi de modelele pe care le-am preluat de la părinţii noştri. Nu suntem conştienţi de acest lucru, dar nici nu e nevoie să ne analizăm prea în amănunt ca să probăm această afirmaţie. Cu emoţiile nu ştim ce să ne facem, iar cu banii ne descurcăm greu, chiar şi atunci când îi avem.
Dacă ar fi să mă iau la bani mărunţi pe mine, ca părinte, am acordat educaţiei emoţionale locul cuvenit. Nu acelaşi lucru aş putea spune despre educaţia financiară. Instinctiv aplicăm câteva pricipii de bază: nu cumpărăm orice jucărie care ne cade în mână, înainte de a pune un produs în coşul de cumpărături, analizăm puţin raportul calitate-preţ şi dacă ne duce portofelul, banii nu sunt resursă nelimitată. Şi totuşi, mai este loc suficient pentru îmbunătăţiri.
Educaţia financiară – cu cât mai devreme, cu atât mai bine!
Iată câteva idei care pot fi de folos oricărui părinte în educaţia financiară a copilului său:
- ca să avem bani, trebuie să muncim. Este nevoie să le explicăm copiilor acest aspect. Părinţii noştri o făceau des. Cine nu îşi aduce aminte de expresii precum: banii nu ne cad din cer, banii nu cresc în pom, tu ai impresia că eu sunt bancă?
- cel mai eficient instrument care ne poate fi de folos în educaţia financiară a copilului nostru este puşculiţa, iar banii strînşi pot fi direcționați astfel: cheltuieli curente, investiții, donații, economii.
- este bine ca cei mici să aibă o miză, un obiectiv pentru care să economisească bani.
- explicăm copilului că pe card există o anumită limită de bani, banca sau bancomatul nu ne finanțează oricând, orice, oricât.
- simularea jocului de-a magazinul, de-a vânzătorul şi clientul. Acasă sau la grădiniţă. Se pot folosi
- explicăm ce costă bani şi ce nu costă bani. Timpul petrecut împreună, joaca împreună nu costă bani, jucăriile da.
- ar fi de preferat ca părintele să nu compenseze lipsa de timp cu bani şi cadouri. Este greu să nu o faci, dar dacă te gândeşti la efectele pe termen lung, mai bine îşi asumi aceată lipsă a timpului sau găseşti soluţii.
- în locul clasicului nu mai avem bani, explicăm unde se duc banii şi de ce: plătim rata la bancă pentru casa în care locuim, avem nevoie de bani zilnic pentru mâncare, haine, plata facturilor, etc..
- facem o diferenţiere între nevoi şi dorinţe. Hainele sunt o necesitate, dar atunci când manifestăm dorinţa de a avea un anumit tip de haine de la un brand costisitor, aceea este o dorinţă.
- într-un grup sau colectiv de copii nu ar trebui să existe diferenţe prea mari în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, pacheţelul, etc. Părinţii pot stabili aceste lucruri în cadrul sedinţelor.
Educaţia financiară în şcoli şi grădiniţe.
Vestea bună este că educaţie financiară se poate face şi în instituţiile de învăţământ, o oră pe săptămână, ca disciplină opţională. Beneficiari pot fi inclusiv preşcolarii. Există un astfel de proiect şi la el are acces oricine. Nici măcar nu e nevoie ca acesta să fie opţiunea întregii şcoli/grădiniţe. Clasele sau grupele de grădinţă se pot înscrie pentru următorul an şcolar în perioada ianuarie-iunie. Materialele sunt gratuite şi întregul proces este explicat aici .
Am aflat toate cele de mai sus în cadrul ultimei întâlniri Digital Parents Talks (un proiect Parenting PR) la care am luat parte, sponsorizată de Idea Bank şi găzduită de Conacul Golescu Grant. Sper să vă fie de folos! Iar dacă poveştile sunt cele care îl jută pe copilul vostru să înţeleagă mersul lucrurilor din jurul lui, atunci Povestea banilor trebuie să vă dea o mână de ajutor şi în educaşia lui financiară!
Sursa foto: aici
Comments