Cine nu îşi aminteşte de vestitele inspecţii la clasă?! Mă rog, la noi aşa le spuneau. Eu mi le amintesc pe cele din clasele primare. Repetiţiile începeau cu 2-3 săptămâni înainte. Doamna învăţătoare avea grijă ce roluri împarte, fiecăruia după posibilităţi. Recitam răspunsurile mai ceva decât poeziile, deşi nu aveau nimic poetic în ele. În ziua cea mare, ţinuta ne era impecabilă, apretaţi din cap până în picioare. Uniforma călcată la dungă, gulerul alb imaculat şi pe poziţii. Când intra alaiul în clasă, ne ridicam toţi deodată şi salutam într-un glas. Eram emoţionaţi, dar pe măsură ce lucrurile decurgeau conform planului, ne vedeam de reprezentaţia noastră. La final, eram cei mai simpatici şi cei mai isteţi copii, cum altfel?! Ne umpleam cu aprecierile domniilor lor, dar regia lecţiei şi orele de repetiţii de dinainte aruncau o umbră asupra bucuriei de moment. Dar şi asupra valorii propriei persoane şi încrederii în adulţi..
Când am terminat cu şcoala, inspecţia a fost înlocuită de vizită. Pe vremea când lucram în magazin, vizita era motiv de mare forfotă. Aranjam, lustruiam, munceam ore peste program ca să fie totul la linie. Dacă mergeţi cumva la cumpărături în hypermarket şi angajaţii sunt agitaţi, s-au mutat produsele din locul în care le ştiaţi, sunt mai multe preţuri afişate la raft şi, în general, este totul mai aranjat decât este de obicei, acesta e semn clar că pe acolo a trecut o vizită sau se pregătesc de o vizită. În astfel de zile, gluma noastră preferată era:
Ceauşescu n-a murit!
Săptămâna trecută, educatoarea lui Albert mă ruga să fac tot posibilul ca el să nu lipsească de la grădiniţă pe 31 ianuarie. Văzusem eu un anunţ despre ţinuta oficială pentru această dată, dar nu mi-am manifestat curiozitatea făţişă vis-a-vis de ocazie. La început m-am simţit flatată că se bazează pe el. Dar apoi mi-am dat seama că este vorba de o inspecţie. Aşa cum aveam şi noi pe vremea noastră. Şi nu înţeleg de ce oamenii nu renunţă la astfel de practici. De ce trebuie să oferim o variantă mai bună, mai strălucitoare a copiilor decât cea obişnuită? Sunt un om din afara sistemului, dar sunt fost elev şi părinte. Aş vedea aceste inspecţii făcute în condiţii normale. Fără regie şi repetiţii, în haine obişnuite, de mozoleală, cu jocurile pe care le fac în mod obişnuit. Şi fac. De multe ori i-am găsit pe copii şi pe educatoare prinşi în jocuri frumoase, de îmi era şi milă să îmi fac simţită prezenţa şi să stric atmosfera. Luni, Albert a ajuns mai târziu şi i-a găsit pe colegii lui modelând plastilină. De unde era amărât că trebuie să rămână la grădiniţă, când a auzit de plastilină, s-a desprins de mine instantaneu şi a dat fuga în braţele educatoarei lui.
Şi atunci de ce? De ce unii simt nevoia să ofere ceva extraordinar şi ceilalţi se aşteaptă să îl găsească în clasă. De ce se propagă astfel de aşteptări de la o generaţie la alta? Ce mesaje le transmitem copiilor? Nu, nu sunt prea mici ca să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor. Dimpotrivă. Educaţia ar trebui să se facă, nu să se prefacă. Oare cum se vede situaţia de acolo de la Inspectorat sau de la Minister cu astfel de inspecţii? Şi ce încredere pot să am eu, părintele, în sistemul de învăţământ? Cum i-o fi norocul bietului copil, aşa cum mi-a fost şi mie..
Pfai, stai sa vezi la scoala, la gradi nu e nimic. Ana deja uraste inspectia. De ziua lor este singura zi in care invatatoarea le permite sa vina imbracati in altceva decat uniforma. Anul trecut, de ziua Anei a fost inspectie si invatatoarea nu i-a permis sa vina asa cum este conventia. Ana s-a suparat foarte tare, tine si acum minte inspectia si vorbeste f urat despre ea. De parca inspectorul nu ar fi tot un om, care ar putea intelege notiunea de exceptie, cand este ziua unui copil....Este f trist ce se intamla in scoli, eu va spun doar atat - bucurati-va de gradinita!
Ioana, ma pui pe ganduri si stau cu frica-n san cand aud de scoala! Denisa, Albert si Amedeea merg la gradi de stat, da?
Da, Natalia, la grădiniţă de stat. Şi este una ok, dar destul de tradiţională. Din păcate, oamenii nu îndrăznesc să rupă "lanţul slăbiciunilor".
Cristina, eu încă mai sper că nu eşti unicat! Asta este şi viziunea mea. Dacă se întâmplă lucruri în mod regulat, munca acelui cadru didactic nu are cum să nu se vadă şi la momentul evaluarii lui. Eu nu cred că este nevoie de pregătiri speciale. Mi se pare absolut normal să le comunici copiilor şi părinţilor aşa cum ai făcut tu. Iar în ceea ce priveşte prezenţa copilului, la acelaşi lucru m-am gândit şi eu după această întâmplare. Cu tot respectul pentru educatoarele copiilor mei, eu nu voi mai accepta ca ei să mai facă parte din "spectacole" de acest gen. Şi îţi mulţumesc pentru confirmare! Cu atât mai mult cu cât ea vine din partea unui cadru didactic. Mulţumesc pentru această felie de normalitate! :)
Ioana, crede-mă că îmi e groază de şcoală! Citesc la voi şi mi se confirmă temerile. Oricât am încerca noi să ne schimbăm şi să schimbăm lucruri în jurul nostru, suntem puţini. Mult prea puţini! Şi îmi e teamă că ei vor trăi între două luni..:(
Uite eu am avut inspecție în decembrie. N-am vrut să le spun nimic copiilor, dar n-am prea avut de ales. Una peste alta, s-a nimerit fix pe 6, așa că i-am rugat pe părinți, dacă pot, să nu exagereze cu ciocolata la prima oră și să-i aducă un pic mai devreme, ca să aibă ăștia mici timp să-și povestească toate cele... Copiilor le-am spus că doamna care vine nu are nicio treabă cu ei, dar este un moment important pentru mine, un fel de test... N-am făcut nimic special, orele au fost exact așa cum le desfășor și în mod normal... dar la prima pauză i-am întrebat dacă se simt bine, pentru că... incredibil, a fost o liniște și o politețe între ei de necrezut! De regulă nu sunt așa răbdători, să ridice mâna, să răspundă pe rând, se atacă și se șicanează, oricâtă teorie de bullying fac eu. Și... știi ce mi-au răspuns? „Am înțeles că e important pentru dumneavoastră, și ne străduim și noi!” N-au știut absolut nimic din tot ce a urmat, a fost o surpriză pentru ei. Sunt total anti regie și exces de zel. Problema este însă că cei care fac aceste inspecții ar trebui să fie cei care pun limite... de exemplu, era al meu copil clasa a IV-a, și îi găsesc lecția pe o foaie. Fac scandal, că și-a uitat caietul... „nuu, așa ne-a dat doamna, a zis că mâine la inspecție o scriem și pe caiet”. Moment în care am decis să-l țin acasă. Normal că m-a sunat a doua zi, să vadă de ce a lipsit. I-am spus doar că am decis că nu pierde nimic, din moment ce lecția era deja făcută. A tăcut mâlc. Mi-e silă de spectacolele astea... am făcut la inspecție cele mai simple lucruri de la clasă, dar dacă te uitai în jur și vorbeai cu copiii (ceea ce a și făcut), îți dădeai seama cât se muncește în rest. Și eu, și ei. Și știi ce e mai amuzant? În facultate ne aducea unul din profesori, la seminar, filme cu lecții înregistrate la grade, să le comentăm. Și de fiecare dată, pe lângă greșelile pe care le vedeam noi, ne spunea să avem grijă la limite, nu impresionează pe nimeni tot spectacolul acesta, căci se vede că nu asta faci mereu. Dar cine are urechi să audă??
Si eu am amintiri grele cu inspectiile. Si ma intristeaza sa vad ca nimic nu s-a schimbat. Sa va mai zic de faptul ca pentru un examen de grad, profesorul cheltuie o gramada sa fie "bine inspectat" ?
La asta nu m-am gândit, recunosc. Mi se increteste pielea pe mine! Am impresia că trăim de atât de mult timp în anormalitate, încât ne-am obișnuit cu ea.