Îmi lăsesem încălţările la uşă şi acum păşeam cu piciorele aproape goale parcă într-un altfel de spaţiu. Mare, imens, vegheat îndeaproape de un Buddha de câţiva metri, așezat în poziţie Lotus. Însă ceea ce îţi izbea cu adevărat simţurile, era izul prea puternic de ulei esenţial difuzat, ce lăsa aerul aproape irespirabil. În loc de scaune, pe parchet ne aşteptau perne negre, pătrate. M-am aşezat pe una, chiar în primul rând. Dacă tot făcusem efortul să ajung printre primele participante, aveam de gând să fiu numai ochi şi urechi. Venisem din curiozitate, oarecum fără o miză anume. Eram singură, fără nicio prietenă sau cunoștință. Mă atrăsese prezentarea. Voiam să cred că sub straturile multe de mămiceală, trebuie să mai găsesc o boabă de feminitate. Şi mă gândeam că această seară ar putea să îmi dea un pont de unde să îmi încep căutările.
Obstacole apar la tot pasul, de noi depinde dacă vedem dincolo de ele sau nu.
De vreo doi ani tot auzeam de Oana Stoianovici și cursurile ei, dar nu știam exact despre ce este vorba. Pentru curioşi ca mine, Oana organizează seri deschise. De mult timp plănuiam să mă înscriu la una. Prin octombrie chiar reuşisem să mă înscriu, dar…am uitat complet de ea. Nici de data aceasta nu cădea într-un moment potrivit. Era programată la ora 20.00, marți, ziua din săptămână în care de obicei merg cu Albert la cursul de actorie de la MiniArtShow. A fost nevoie de întăriri cărora să le predau copiii după curs. Astfel de flic-flacuri sunt la ordinea zilei în programul nostru, iar atunci când îmi doresc să ajung undeva, găsim o soluție. Ce-i drept, de data aceasta mă impulsiona și un fel de ultimă seară deschisă, înainte de ultimul workshop Tainele Feminităţii Sacre pe care Oana îl anunţa. În plus, totul se întâmpla la doar două zile după întâlnirea cu Lavinia, la sfârșitul căreia am înțeles cât de mult mă refugiasem în rolul de mamă și cât de neiubibilă mă consideram eu în sinea mea.
E mult mai uşor să renunţi când mintea îţi oferă cel puţin un motiv să o faci.
Prezentarea Oanei mi-a lăsat o impresie controversată. Aducea în discuţie lucruri prea puţin veridice pentru mine sau despre care eu ştiam prea puţine. Cum ar fi meditaţia şi răspunsuri pe care ai putea să le primeşti în timpul unei meditaţii. Dacă ar fi fost doar asta, cred că mi-aş fi închis toate canalele şi aş fi plecat de acolo împăcată. Dar apoi venea cu alte argumente, pe care eu le întâlnisem deja în lecturile mele şi care pe tot parcursul speech-ului ei au funcţionat ca nişte ancore. Îmi simţeam mintea într-un du-te-vino continuu. Până la costul celor 4 zile de workshop, care, la drept vorbind, a fost şocant! În momentul acela, balanţa a înclinat spre NU.
Odată activată, energia feminină te împinge spre acţiune.
Intram în luna decembrie, găuroiul din buget era inevitabil. Gândul că aş putea să mai adaug şi eu o cheltuială atât de mare îmi dădea frisoane. Şi nu era din cauza gerului de afară, acesta era doar o glumă bună în preajma Crăciunului de anul trecut. Costul workshop-ului era echivalent sau chiar puţin mai ridicat decât contravaloarea reparaţiilor la maşina mea, reparaţii care chiar nu mai puteau suferi amânare. La nivel raţional, aş fi spus pas. Dar a doua zi m-am trezit cu furnicături în palme şi în degete, luată pe sus de un entuziasm inexplicabil. Şi am început să caut soluţii. Din păcate, nu era decât un singur drum pentru mine: să periclitez serios veniturile soţului meu. Şi ca o ironie a sorţii, mi-am acceptat soarta chiar de ziua lui.:
Uite ce este! Ştiu că sunt mulţi bani, dar cred că regretul de a nu merge ar fi şi mai mare!
Patru zile în Spatiul Sacru..
Cele patru sesiuni ale workshopu-ului au fost destul de intense. Două weekend-uri în care am încercat să îmi trimit mintea în vacanţă şi să îmi deschid simţurile, să învăţ să stau cu mine şi să mă ascult. Să bâjbâi pe drumul spre inima mea şi să învăţ să o las să mă ghideze. Să accept limitele minţii mele şi existenţa multitudinii de lucruri dincolo de puterea mea de înţelegere.
Nu aş putea să explic prea multe despre ceea ce s-a întâmplat în cele patru zile de workshop, dar simt efectele lui în viaţa mea. Încă se aşază informaţii, se reorganizează structuri, am deschis canale noi, mi-am ascuţit simţuri şi învăț să curg cu emoțiile mele. Exersez respirația conștientă și parcă pentru prima dată îi simt utilitatea. Am făcut cunoştinţă cu energia mea feminină, am mai multă încredere în ea şi încep să îi simt puterea. Mi-am găsit o comunitate şi un spaţiu în care mă simt în siguranţă, în care îmi permit să fiu vulnerabilă şi în care mă întorc de fiecare dată când pot ca să îmi reîncarc rezervorul. Iar marele beneficiu, cred că vine din centrarea în propria-mi persoană. Nu mă mai las atât de uşor dusă şi învârtită de forţe şi energii externe. Înţeleg acum că fiecare dintre noi suntem un microunivers de energii, emoţii, nevoi sau manifestări. Încerc să am grijă de mine și de nevoile mele, să nu mai aștept din partea altora ceea ce eu ar trebui să îndrăznesc să îmi ofer eu însămi. Pentru că adevărurile şi luptele sunt personale.
Coincidenţele nu există, doar cine nu îşi permite să vadă imaginea de ansamblu crede în ele.
Nu credeam nici înainte în concidenţe, acum cu atât mai puţin. Oamenii, lucrurile, informațiile ajung la noi atunci când noi suntem pregătiți să le primim sau când avem cea mai mare nevoie de ele. Iar workshop-ul Tainele Feminității Sacre mi-a întărit această convingere. Fără niște receptori antrenaţi, prezenți însă, mă tem că ratăm în fiecare zi ocazii și experiențe unice. În seara aceea aș fi avut cel puțin un motiv să nu ajung la prezentarea Oanei, iar apoi aș mai fi găsit încă o duzină să nu accept această provocare. Poate am avut noroc, un strop de curaj şi nebunie şi multă susţinere financiară din partea omului de lângă mine. Aventura este departe de a se fi încheiat şi pentru că i-am prins gustul, am pornit într-o nouă călătorie. Săptămâna aceasta am început un nou proces de transformare personală, Copilul interior, ghidat tot de Oana Stoianovici. După prima întâlnire sunt foarte entuziasmată, programul durează un an şi înţeleg că nu este deloc uşor. Dar despre asta cred că veţi mai citi pe aici… 🙂
Sursa foto: Pixabay.
Comments