Era o vreme când în universul acesta intim al nostru era spaţiu doar pentru doi. Haiducie numim noi perioada pre-copii. Dar eu nu ştiam pe atunci să apreciez acel timp în doi. (El ar spune că nici acum nu ştiu 🙂 ). Stăteam la muncă zi-lumină şi nici măcar weekendurile nu le petreceam pe acasă. Dar, cel puţin, încercam să mă întorc înainte de lăsatul serii.

Într-una din acele zile de weekend, în timp ce îmi târşiam picioarele pe holul lung de câţiva zeci de metri al blocului de garsoniere în care locuiam, numa’ ce mă ia pe sus un miros îmbietor. Garsoniera noastră se afla în capătul holului şi pe măsură ce mă apropiam de uşă, mirosul devenea tot mai intens. Ca şi cum cineva ar fi prăjiturit. Nu ar fi fost nimic ieşit din comun. La sfârşit de săptămână, mai pregăteau vecinele gospodine un dulce de casă. Dar nici prin gând nu îmi dădea că el ar putea veni de la noi. Adică, cine să pregătească prăjituri la noi în casă?! Omul meu abia reuşea să aprindă un aragaz fără să îşi pârlească degetele.

Nu mică mi-a fost surpriza când mirosul nu a dispărut odată ce am închis uşa. Am început să caut disperată sursa. De poftă sau de foame, nici nu ştiu. Mesele regulate nu erau o practică obişnuită a acelor zile. Nu mi-a luat mult să descopăr pe farfurie nişte bucăţi fărâmiţate de… ceva ce aducea cu nişte biscuiţii. Şi pe el îmbufnat că fursecurile cu stafide i se făcuseră una cu tava şi se mai şi bronzaseră excesiv la cuptor.

Fursecurile acelea sunt amintire foarte dragă mie. Nici el nu le-a uitat, dar mereu mormăie nemulţumit:

Mdaaa…Care, alea arse?

Mdaaa…aşa arse şi ciuntite, acele fursecurile cu stafide au fost memorabile. Pentru că au fost făcute special pentru mine, surprinzătoare, muncite…

Reţeta de atunci, împrumutată de la o colegă de serviciu, s-a pierdut. Dar întâmplarea mi-a revenit în minte anul trecut prin toamnă, când copiii abia s-au lăsat dezlipiţi de vitrina magazinului în care descoperiseră nişte fursecuri cu stafide. Le-aş fi luat câteva, dar îmi era teamă că nu o să rezist nici eu tentaţiei de a gusta unul şi nu prea puteam din cauză de…#SeptembrieFărăZahăr. Ca să o scot la capăt cu ei, le-am propus să le facem noi acasă. Iar ce ne-a ieşit nu a fost rău deloc.

Reţetă fursecuri cu stafide

Aceste fursecuri cu stafide, cele de acum, îmi vor rămâne şi ele în amintire. Dar ca parte a lecţiei de generozitate, pe care Albert o învaţă cu greu…Ieri, abia a cedat unul în favoarea unuia dintre prietenii lui de la grădiniţă. Dar apoi a tras cu ochiul la porţia Amedeei şi şi-a dat seama că ea are cu două fursecuri mai mult. Dramă mare, dar norocul lui (şi al urechilor mele) cu o sora atât de empatică şi generoasă…