Reading Time: 4 minutes

Este primul 1 Decembrie pe care îl sărbătorim departe de România. Nu ne-am făcut planuri prea mari, dar totuși mai multe decât atunci când eram acasă, în țară. Ziua aceasta cred că începe să aibă o altă însemnătate în sufletul tău atunci nu mai ești printre ai tăi.

Suntem din România.

De fiecare dată când suntem întrebați de unde suntem, nu răspundem cu jumătate de gură, așa cum mă așteptam. Altfel stăteau lucrurile la prima mea ieșire din țară, acum 13 ani. Nu prea îți venea să rostești numele țării de proveniență pe lângă Tour Eiffel sau Catedrala Notre Dame. Sau la Barcelona, cu 9 ani în urmă, când era cât pe-aci să fim buzunăriți de un compatriot care și-a cerut scuze, susținand că nu știa că suntem de-ai lui. Oamenii se fereau de noi, la propriu. Pe olandezii îi găsesc mai toleranți acum. Probabil așa sunt ei în general. Dar nici noi nu mai suntem aceiași. Am început să înțelegem că fiecare pădure are uscăciunile ei, dar ele nu fac și nici nu reprezintă pădurea.

Puțină credință nu ne-ar prisosi.

În fond, nici nu cred că problema este la cum ne văd străinii, ci la cum ne vedem noi. De câte ori nu ne-a scăpat?:

Români, nu ai ce să le zici..

sau

Suntem în România, nu ai ce face..

Eh, uite cu asta nu pot să (mai) fiu de acord deloc. Pentru că nu avem nimic în minus față de alte popoare. Doar o stimă de sine extrem de scăzută, o lehamite de a pune osul la treabă și o neîncredere accentuată în orice și în oricine.

Am întâlnit câțiva români aici în Haarlem, am văzut că sunt și mai mulți activi pe grupul de părinți din oraș. Acest lucru mie îmi spune că oamenii se integrează, sunt apreciați și presupun că au joburi suficient de bine plătite, astfel încât să își permită să trăiască într-o țară cu costuri de trai destul de ridicate și o limbă… aproape imposibilă. Adică, pot. Sunt capabili. Cu tot istoricul colectiv și personal, cu toate neajunsurile din perioada comunismului și a celei de tranziție, care pare să nu se mai termine. Aceste lucruri au devenit avantaje și ar trebui să ni le asumăm. Dar noi suntem săracii copii bogați și ne place să ne răsfățăm cu nu putem și nu se poate în brațe. Deși avem atât de multe dovezi că dimpotrivă, se poate. Dacă reușesc cei dezrădăcinați, pot și frații lor de acasă, prietenii, vecinii, foștii colegi de grădiniță sau de școală…

Avem tot ce ne trebuie.

Veți spune că avem de-a face și cu diferențe individuale. Nu vă contrazic. Nu practicăm cu toții același nivel de streching pe parcursul vieții, dar ceea ce vreau să spun este că avem tot ce ne trebuie ca să reușim să ne facem o viață mai bună. Este nevoie doar să ne-o asumăm și să devenim responsabili de dezvoltarea noastră. Stă în puterea noastră. Oricât de frustrant ar părea, cam așa stă treaba. În locul în care ne aflăm acum, nu vedem pe lângă noi altfel de oameni. În afară de părul blond și ochii preponderent albaștri, nu sunt diferiți de noi. Nici ei nu sunt perfecți, dar par să își fi aranjat puțin altfel lucrurile în viață. Au avut și ei provocările lor, au inventat pământ acolo unde nu era, ca să-și construiască case.

Nu, nu suntem o nație specială, cu defecte sau probleme de dezvoltare nemaiîntâlnite în istoria umanității. Nu suntem nici pe departe chiar atât de speciali. Cu multe dintre problemele noastre se confruntă și alții pe planetă. Problema rămâne aceeași, însă oamenii fac alegeri diferite și acționează diferit. De aici și alte rezultate, în unele cazuri.

Dor de gustul de a acasă.

Deși am ajuns în Olanda aproape în plină vară, nu am mai mâncat o salată bună de roșii de când am plecat din România. Aici nu găsești bogăția de fructe și de legume din piețele noastre românești. Da, au munți de brânză de toate felurile, dar puținele lor legume și fructe de pe taraba din piață seamănă izbitor cu cele de pe raftul supermarketului. Iar gustul este identic. Când trăiești pe pielea ta această lipsă, nu ai cum să nu te gândești cu tristețe la fructele și legumele românești de sezon care sfârșesc la tomberonul de gunoi. Să vă spun cu câtă poftă am devorat jumătate din borcanul cu zarzavat pentru ciorbă trimis în toamnă de soacra mea? Sau despre nopțile în care visez că plec din România cu un cârnat de casă pus la pachet de sora mea?

La sfârșitul acestei săptămâni..

România este o țară frumoasă și bogată. Nu o spunem doar noi, o afirmă și străinii, care o caută și o vizitează. Ocupăm o bucată de pâmânt binecuvântat. Din foarte multe puncte de vedere. Este responsabilitatea noastră să nu îl irosim! Față de noi înșine și față de o lume întreagă. La sfârșitul acestei săptămâni avem ocazia să mai întărim puțin poziția României pe harta Europei.

Și dacă tot veni vorba, are cineva idee dacă putem vota pe listele suplimentare chiar dacă nu ne-am înscris pentru votul din străinătate?

Mulțumesc,

Denisa