Stăteam acolo, în picioare. Eu și încă vreo câteva mii de mămici.
– Mami, ești o zână! îmi spune Amedeea în gura mare și mă privește contemplativ.
Privirea mi s-a încețoșat pe loc și am dat să mi-o feresc de toți cei care ar fi putut să îmi observe emoția. Oare câte alte mame făceau la fel? Cea care orchestrase întregul moment și ne stricase acoperirea fusese Tanti Prezentatoarea, Mihaela Retegan.
– Știți, ele sunt, de fapt, niște zâne îmbrăcate în mămici!
Prima dată nu se uită niciodată.
Primul nostru spectacol Gașca Zurli la Sala Palatului. De 1 iunie, Ziua copilului. Aveam biletele luate cu 2 luni înainte, dar nu ne-am dat în fapt până în ziua spectacolului. Știam cât de mult își doreau copiii să fie în sală. Nu știu cum făceam, dar de fiecare dată ratam să iau bilete. Bine, nici nu este greu să rămâi pe dinafară. Cred că este o chestiune de câteva zile până se epuizează. Cât pe-aci să o comit și de data asta, dar spre norocul meu mi-am amintit în timp util.
Inițial am crezut că am venit la un spectacol de copii. Eu voi sta pe margine și mă voi bucura de bucuria lor. Și nu a trecut mult timp până să încep să cânt cot la cot cu ei. Apoi a urmat Aram sam sam, cum să stai deoparte? Om mare, în toată firea, cum ar spune maică-mea. Fără să îmi pese de ce ar fi putut crede cei din jurul meu. Și nu este rău deloc ca din când în când să nu îți mai pese de părerea celorlalți. Este chiar eliberator. Vă propun să încercați și voi, iar spectacolele de copiii sunt cea mai bună acoperire. Pe cuvânt! 😀
Un spectacol pentru toate vârstele.
Este multă copilărie, emoție, magie și libertate în spectacolele Gașca Zurli. Dacă vă e dor de toate astea, trageți copilul după voi la unul dintre ele. Puteți să faceți ce vreți aici. Să râdeți cu gura până la urechi, să cântați și să dansați, sau chiar să țipați și să vă tăvăliți pe jos. Tura-Vura și câțiva copii – să sperăm că nu ai voștri- vă vor asigura acoperirea perfectă. Și dacă tot am adus în discuție cuvântul, să știți că aici nimeni nu așteaptă de la voi să fiți părinții perfecți. Adică, toată lumea admite că, din când în când, din zâne și super eroi pentru copiii noștri ne transformăm în vrăjitoare și vrăjitori, de nu mai știe biata Tura-Vura cum să se mențină pe metereze cu atâția contracandidați. Da, mie asta mi-a plăcut!
De unde toate lucrurile de mai sus într-un show pentru copii mari și mici deopotrivă? Bănuiesc că este vorba despre ceva ce am citit nu de mult în cartea lui Eckhart Tolle, Un pământ nou. Atunci când faci ceva cu multă pasiune, devii un canal prin care ceva măreț se materializează în această lume. Așa reușesc Gașca Zurli și Tanti Prezentatoarea să joace spectacole cu casa închisă de fiecare dată. Pentru că ele vin din suflet și ajung la suflet.
Ce planuri aveți pentru primul weekend de vacanță?
Eu aș mai vrea să retrăiesc bucuria copilăriei, așa că mi-am impus punctul de vedere despre cum vreau să ne petrecem weekendul acesta. Singurul motiv de bucurie care îmi rămâne după ce nu mai plecăm în vacanță din cauză de evoluție foarte bună, dar trebuie continuat tratamentul este Zurlandia. Festivalul este la a treia ediție, dar pentru noi va fi prima participare. Copiilor le vom da vestea pe ultima sută de metri. Din nou. Dar vouă pot să vă zic de pe acum că totul se întâmplă weekendul acesta, 15-16 iunie, pe Domeniul Știrbey, începând cu ora 10.00 până seara târziu după ora 19.00, când se încheie show-ul Alinei Sorescu și al picilor ei.
Ce ziceți, ne vedem acolo? Gașca Zurli deschide petrecerea sâmbătă, la ora 11.00! Biletele le găsiți aici.
Sursa foto și video: pagina de Facebook Zurlandia.
Îți mulțumesc că ți-ai luat din timpul tău și mi-ai citit articolul. Dacă ţi-a plăcut, a stârnit în tine vreo emoție sau chiar ți-a fost de folos și ai vrea să prinzi de veste imediat ce îl public pe următorul, te invit să rămâi conectat şi cu pagina de Facebook a blogului! 🙂
Comments