Un fior mi-a făcut tot corpul să se cutremure. Semn că vara se sfârșise în cele câteva zile de spitalizare, iar toamna părea să își intre în drepturi. Rufele pentru care ieșisem pe balcon și pe care le întindeam pe sârmele uscătorului erau, de fapt, niște scutece. Iar în sufragerie dormea liniștit un bebeluș.

De 6 ani încoace, asociez răcoarea care îți face pielea să se zbârlească dimineața, la început de toamnă, cu primele zile ale lui Albert bebeluș acasă. De fiecare dată simt o strângere de inimă când răceala aceea mă atinge. Știu că încă un an a trecut. Dar săptămânile acestea a fost maximul. Am simțit-o în fiecare dimineață în care mi-am dus bebelușul la școală. Ce, cum, când, pe unde și de când a devenit școlar?

Emoții de început.

În prima zi a fost mai ușor. Am stat puțin, am făcut cunoștință cu omul de la catedră, apoi ne-am întors acasă liniștiți din acest punct de vedere. Niște stropi de lacrimi au încercat să îmi împăienjenească privirea când am citit mesajele pe care ni le-a lăsat doamna învățătoare pe bancă. Apoi, ziua a decurs aproape normal.

Adevăratele emoții au început de marți. Trezirea greoaie, pregătirea primului mic dejun, a pachetului și a ghiozdanului, îmbrăcatul și fuga către școală. Abia atunci am realizat în ce ne-am băgat. Nici cu cele 2 ore și jumătate care mi-au rămas la dispoziție nu am știut ce să fac. Prea puțin să termin de despachetat muntele de bagaje pe care le-am cărat cu noi în vacanță, prea mult până la reîntâlnirea noastră. Fierbeam de nerăbdare să aflu cum a fost prima lui zi de școală. Spre norocul nostru, el a terminat programul înaintea Amedeei cu o oră și am avut timp să povestim în liniște.

Impresii despre adaptarea lui la noul statut.

Ne pregătim pentru cea de-a treia săptămână de școală, ședința cu părinții a trecut de ceva timp, oficial putem spune că suntem adaptați. El mai mult decât mine, evident. Varianta îmbunătățită, ce să fac?! Sau, pur și simplu, așa-s copiii, nu complică lucrurile.

1. Înainte să intre în clasă, are nevoie de un răgaz de câteva minute ca să ne îmbrățișăm și să ne luam la revedere. Este un obicei pe care îl avem încă de la grădiniță, dar acolo ajungeam să stăm uneori chiar și 20-30 minute.
2. Avem un semn al nostru pe care îl facem în fiecare dimineață.
3. Mi-a povestit despre frica de nou pe care a simțit-o în prima zi, dar care după 15 minute a dispărut. Cu profesoara de sport a durat și mai puțin. 🙂
4. Îl entuziasmează să își pregătească gustarea pentru școală și ghiozdanul. Am rămas cu cel de grădiniță, pentru moment ni se pare suficient de încăpător. Nu mai folosește nimeni clasa după-amiază, așa că nu este nevoie să plimbăm nimic înapoi acasă.
5. A găsit jucării la școală și acesta este un aspect care l-a liniștit foarte mult. Una dintre temerile lui legate de școală era că acest nou început înseamnă sfârșitul epocii jucăriilor și a jocului.
6. Am eliminat somnul de după-amiază. Tocmai ca să îi rămână suficient timp la dispoziție pentru joacă. Dar am impus o oră de culcare mai devreme. Lucrăm la o nouă rutină de seară și aproape că ne și iese.

Impresii despre adaptarea mea.

Eu simt că mai am până să îmi intru cu totul în rol, iar statutul de mamă de școlar nu mă prinde încă 100%. Din acest punct de vedere, clasa pregătitoare nu mi se pare chiar o idee rea nici pentru părinți.

1. Gura păcătosului adevăr grăiește. Mă trezesc adeseori spunând la grădiniță în loc de la școală, semn că încă nu am făcut trecerea de la una la alta.
2. Mă bucur că am avut curajul, încrederea și puterea să las lucrurile să se întâmple. Că mi-am ascultat intuiția în ceea ce privește nealegerea școlii. Deocamdată pare opțiunea cea mai potrivită pentru noi și nu avem de ce să ne plângem. Sigur, nu este totul perfect, dar am găsit lucrurile esențiale.
3. Doamna învățătoare pare să fie un om pasionat de meseria lui, dacă este să judecăm după faptul că a ales să își urmeze chemarea acum 3 ani, când a lăsat în urmă o carieră în domeniul cifrelor și a intrat în învățământ. Pentru unii părinți asta ar însemna lipsă de experiență, pentru mine este importantă atitudinea, abordarea și entuziasmul cu care se prezintă în fața copilului.
4. Sunt doar 12 copii în clasă. Sala de curs este suficient de dotată, nu suntem nevoiți să cumpărăm imprimantă, cartușe, coli de hârtie, videoproiector, laptop, etc.. Este o școală de stat din mediul rural, dar toaletele sunt în interior. Cei mici beneficiază chiar și de o toaletă separată, adaptată nevoilor lor.
5. M-a surprins plăcut calitatea cornului și a laptelui. Albert nu le poate consuma din cauza alergiilor, dar ceilalți copii primesc lapte de la un brand respectabil, iar cornul și biscuiții sunt din făină integrală.
6. Distanța dintre școală și casă este un avantaj. Drumul durează doar 2 minute cu mașina, așa că dimineața dispunem de mai mult timp pentru somn și pregătire în ritm propriu. Am putea să profităm de vremea frumoasă de toamnă și să mergem cu bicicleta, dar îmbrăcatul ne ocupă mult timp și nici nu am depistat o soluție pentru biciclete în curtea școlii.
7. Programul de 3-4 h este o piatră de încercare pentru mine. Din punctul acesta de vedere chiar îi duc dorul grădiniței. 🙂 Dacă punem la socoteală și drumurile, practic rămâne și mai puțin timp. Însă trag speranță că mă voi adapta pe parcurs și voi găsi un mod de a profita pe deplin de aceste câteva ore. Cred că le voi folosi pentru scris, iar dacă mai rămâne ceva, pentru un tur rapid de așezat casa în ordine.
8. Abia aștept să petrec puțin timp după-amiază doar cu școlarul casei. Dacă prin martie mă speria gândul la un program fără after-school, acum am încredere că ne vom descurca. Vom găsi o soluție pentru toate: discuții, joacă, opționale, teme, gătit, citit. Săptămâna trecută m-am scăldat în lumina din ochii lui și încă mă mir de ce copil mare și înțelept avem.
9. M-am mai liniștit. Ca orice părinte, îmi doresc ce-i mai bun pentru copilul meu. Din cauza aceasta, am acumulat mult stres și m-am frământat mult pe subiectul școlii. În mintea mea, mediul privat ar fi putut să îi ofere toate condițiile, dar deocamdată nu este momentul pentru familia noastră să facem acest pas. Acum am încredere că ne putem descurca excelent și așa, că un partener bun la școală poate să facă echipă bună cu investiția de acasă.

Gânduri și planuri de viitor.

Școala am găsit-o la fel cum o știam. Fadă, anostă. Deschiderea anului școlar mi s-a părut un demers mult prea învechit, comunist, nimic spre și pentru bucuria copiilor, niște discursuri neînsuflețite. Pe scurt, totul făcut ca să fie bifat. Idei cred că sunt, oameni creativi avem, pare că lipsește curajul de a ieși din linie. M-aș bucura ca emoțiilor să le fie acordată importanța cuvenită în procesul de învățare.

Ceea ce îmi propun eu să facem acasă este chiar explorarea acestui tărâm al emoțiilor. Vom începe cu bucuria. O să învățăm cot la cot. Ne prinde foarte bine anul acesta premergător temelor, unde recunosc că am niște chestiuni de lucrat. Slavă Domnului că există cerința obligatorie de psihoterapie individuală în formarea mea de psihoterapeut! 🙂

Au trecut 2 săptămâni, dar eu tot nu am înțeles când am dat scutecele pe rechizite și body-urile pe uniformă. Pe voi ce gânduri vă încearcă? Ce planuri v-ați făcut pentru acest an școlar? Cum au trecut cele două săptămâni, mai ales pentru bobocii ca noi?