Port cu mine ideea blogului de aproape doi ani, încă de dinainte de a se naşte pitica familiei. E drept că de-a lungul timpului a suferit modificări, dar e tot acolo, stăruitoare şi încăpăţînată. Se lasă modelată, dar nu păgubaşă! Ca să fie convingătoare, a făcut uz de toate instrumentele posibile. A început prin a mă introduce în paginile blogurilor de parenting şi a sfârşit prin a mă impulsiona să merg pe la diverse evenimente unde am avut ocazia să îi cunosc pe oamenii din spatele lor. A fost inspirată ideea, a aplicat strategii elaborate şi a exploatat oportunităţi. Iată că strădaniile ei nu au fost în zadar! Astăzi mă las vrăjită de povestea ei şi îndrăznesc să arunc în blogosfera românească încă un blog de mămică. Un pas mic pentru omenire, un pas uriaş pentru mine, inspiraţia fie de partea mea! 🙂

Motivaţia creării unui blog îşi are ca sursă principală experienţa maternităţii. Aşa cum se întâmplă în cazul multor femei, această perioadă s-a lăsat cu multe schimbări, mai mult sau mai puţin vizibile. Priorităţile, preocupările şi planurile mele de viitor arată altfel acum. Calea pe care am apucat mă face să mă simt mai liniştită şi mai împăcată. Este un drum în construcţie, cu limită de viteză, pe care înaintez cu maximă atenţie. Nicicând oamenii nu au fost mai frumoşi, mai luminoşi şi mai curajoşi, iar fapele mai măreţe. Nicicând nu am avut răgazul de care mă bucur acum. Culeg multe trăiri pe traseul meu cu destinaţie (în mare parte) necunoscută şi simţeam lipsa unui jurnal de bord, în care să pun la păstrare emoţii albe pentru zile negre.

Relaţia mea cu blogurile a început acum trei ani. Ele au fost o sursă valoroasă de informaţie şi inspiraţie pe anevoiosul drum al părinţelii şi chiar pot spune că profilul meu de mămică poartă amprenta poveştilor pe care le-am găsit în paginile lor. Încă sunt oaza mea de linişte de peste zi şi treptat am început să cochetez cu ideea de a scrie. Am ezitat mult până să fac pasul de la idee la acţiune, pentru că la capitolul încrederii în forţele proprii nu excelez deloc. Am prostul obicei de a mă uita în curtea celorlalţi, unde mi se pare ca întrevăd perfecţiunea (în viziunea mea, evident). Descumpănirea-şi face repede cuib în sufletul meu. Nu mai văd sensul continuării unei acţiuni în condiţiile în care ea a fost deja dusă la bun sfârşit de către altcineva, într-un mod la care eu nici măcar nu mă gândisem. Însă încerc să mă tratez şi să îmi corectez această meteahnă. Blogul face parte din schema de tratament, este o tentativă de a ieşi din zona mea de confort. Este o posibilitate pe care vreau să o explorez, o portiţă pe care vreau să o deschid, dar şi un mod de a da mai departe ceea ce eu am primit cu atâta generozitate în ultimii ani.

Pe lângă funcţia de jurnal online pentru experienţele, gândurile sau trăirile proprii, am văzut în acest blog o modalitate de a socializa, de a împărtăşi informaţiile utile care ajung la mine şi care ar putea fi de folos şi altor persoane cu interese şi preocupări similare. Este totodată un punct de pornire a ceea ce consider eu implicare dincolo de curtea proprie (în sens pozitiv, desigur). Este un colţ de lume virtuală cu poveşti din viaţa reală.

Deocamdată lucrurile nu îmi sunt foarte clare, nu am un plan bine pus la punct şi încerc să nu îmi fabric aşteptări. Momentan îmi doresc doar să mă bucur de actul meu de curaj şi să las evenimentele viitoare să mă surprindă. Îmi iau tovarăşi de drum curiozitatea şi entuziasmul începătorului şi pornesc în căutarea inspiraţiei pentru următoarele articole pentru acest blog de mămică.

Sursa foto: aici.