contact@denisamanica.ro
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
Denisa Mănica
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
iulie 28, 2020 | in Feminitate

Libertate, responsabilitate, comunitate, o lecție care se cere de mult învățată

corona-5164087_1280
Reading Time: 4 minutes

Fetița a rămas să ne continuăm discuția. M-a lămurit că nu este sora lor, adică nu era parte a grupului de care mă despărțeam. Locuia pe aceeași stradă cu noi și avea permisiunea să stea cât vrea ea. Asta m-a pus puțin în încurcătură.

Și-a luat bicicleta și m-a însoțit până în fața curții. Când să ne luăm la revedere, jocul copiilor mei a atras-o mai mult decât casa ei. A lăsat bicicleta pe marginea drumului și li s-a alăturat de îndată. Au umplut baloane cu apă și s-au veselit toți trei vreme de o jumătate de oră.

Bărbatului nu-i mirosea a bine:

– Fetița asta este fugită de acasă..

– Hai, nu mai exagera și tu! Ai uitat cum stăteam și noi cu orele la joacă și umblam pe străzi și prin vecini?!

Deși copiii se jucau pe terasa din spate a casei, noi am rămas în fața porții. De teamă să nu-l ratăm pe părintele revendicator și simțindu-ne suspecți pentru o faptă pe care nu o comisesem. La scurt timp a apărut și tatăl fetiței. I-a luat repede urma copilei după bicicleta care acum stătea rezemată de gardul nostru. Cum copiii își continuau joaca în curte, nu ne-a rămas decât să socializăm. Discuția s-a îndreptat inevitabil spre subiectul fierbinte al perioadei. Moment în care am aflat că omul împărtășea mai degrabă fantezii conspirative. Ne-am privit unul pe celălalt și am avut un singur gând:

Dacă el spune că totul este o făcătură, oare cât de mult s-a protejat în această perioadă? Pe el și pe familia lui? Iar acum un membru al familiei lui este la mai puțin de un metru de copiii noștri…

Mi-am propus să nu scriu despre cum se înghesuie oamenii la mare, despre cum nu se păstrează distanța socială, nu se poartă masca și, în general, despre cum nu se respectă regulile. Fiecare se protejează cum crede de cuviință. Am metodele mele de a-mi ventila furia și revolta pe care o resimt față de inconștiență semenilor mei. Însă după articolul Ioanei și, mai ales, după reacțiile stârnite, este greu să stai deoparte. Situația este mai gravă decât mi-am imaginat.

În primul rând, articolul este un semnal de alarmă. Nimeni nu te va plăti să scrii un asemenea articol. Un om care scrie în fiecare zi pentru că și-a asumat o misiune, este asemenea unui medic sau unui profesor. Este un om care îi iubește pe ceilalți oameni. Dacă nu rezonezi cu ceea ce scrie, există butonul de “unfollow”. Sau, pur și simplu, nu mai intri pe site-ul lui. Este alegerea ta. Dar nu este în regulă să îi scrii răutăți în privat sau în comentarii pe pagina de Facebook. Există pe lumea asta oameni care tratează rănile sufletești, care se școlarizează și se specializează pentru astfel de intervenții. Se numesc psihoterapeuți și nu ducem lipsă. Nu te ajută cu nimic să îi scrii Ioanei, ea se imunizează cu fiecare atac. În schimb, tu îți deturnezi atenția de la ceea ce este cu adevărat dureros pentru tine și mai ratezi încă o șansă. Aceea de a te elibera de suferință și din lanțurile inconștienței.

Libertatea înseamnă conștientizarea drepturilor și a obligațiilor.

Suntem contemporani, dar cred că trăim realități diferite. Incredibil de mulți oameni se plâng că le-a fost îngrădită libertatea. Dar dacă te uiți pe rețelele de socializare, plouă cu păreri și teorii dincolo de domeniul de expertiză al autorilor lor. Se pierde din vedere că libertatea aceasta, pe care atât ne-am aparat-o unii dintre noi în ultimele luni, presupune drepturi și un minim de responsabilitate. Iar responsabilitatea este de două feluri: individuală și pentru cei din jurul tău. Dacă tu te simți împăcat cu gândul infectării, este strict o chestiune care te privește doar pe tine, pe familia ta și spațiul tău. Și ești liber să îți asumi orice riscuri vrei tu. Dar libertatea ta se oprește în momentul în care copilul tău îl infectează pe al meu.

Libertatea ta se oprește în momentul în care corpu-ți devine armă biologică și răspândește virusul în masă. Nu mai este vorba doar despre tine și părerea ta subiectivă și neinformată când un medic trebuie să aleagă pe cine salvează și pe cine nu, când nu mai are cine să îngrijească bolnavii din spitale pentru că personalul medical, și așa subdimensionat, acum a ajuns la epuizare. Când țara este pusă pe lista roșie, când economia stă să tragă de tot pe dreapta, când școlile vor rămâne închise în toamnă, iar părinții vor începe din nou să își smulgă părul din cap.

Ne folosim de neîncrederea în autorități ca să ne justificăm iresponsabilitatea. Înțeleg că la școală ne-a fost ucis spiritul gândirii critice, dar dacă tot facem un efort să îl reînviem, haideți să facem o diferență între incompetența autorităților și imaturitatea noastră emoțională. Am devenit un pericol pentru sănătatea noastră.

Ne justificăm iresponsabilitatea prin nevoile copiilor. Dar ce modelăm în copiii noștri când rupem benzile din jurul parcurilor și când nu respectăm regulile? Ce model oferim? Apoi, sigur, ne vom plânge că nu “ascultă de părinți”. Dar ce să vezi?! Prima autoritate din viața copilului este chiar cea părintească. De ce ne revoltăm noi împotriva autorității acum? Tocmai pentru că ne-a înșelat încrederea de prea multe ori. Suferim din această cauză, dar reproducem același tipar.

Am avut o ocazie să ne demonstrăm responsabilitatea și să ne apărăm libertatea. Am ratat-o. În schimb, am demonstrat, încă o dată, că doar cu frică și restricții putem să funcționăm. Istoric vorbind, acesta este modelul de relație cu autoritatea pe care noi îl cunoaștem. Din păcate, nu avem altul mai sănătos. Oricât de incredibil ar părea, rolul autorității în viața noastră nu este să ne abuzeze, ci să ne protejeze prin norme și reguli.

Poate nu crezi că acest virus este real. Îți este mai ușor să dai crezare “conspirațiilor” de pe Facebook, când realitatea din spitale îți este prea puțin cunoscută sau inaccesibilă. Poate ești tânăr și te gândești că, în aceste condiții, toți suntem datori cu o infectare. Dar știi ce? Tu exiști astăzi, pentru că niște triburi din Africa și-au ținut cândva spatele. A venit timpul să reactivăm în noi acel spirit al comunității. Putem începe de aici. Astăzi avem nevoie să avem grijă unii de alții. Încă o șansă. Să nu o ratăm și pe aceasta!

Sursa foto: Pixabay.

Îți mulțumesc că ți-ai luat din timpul tău și mi-ai citit articolul. Dacă ţi-a plăcut, a stârnit în tine vreo emoție sau chiar ți-a fost de folos și ai vrea să prinzi de veste imediat ce îl public pe următorul, te invit să rămâi conectat şi cu pagina de Facebook a blogului! 🙂

Submit

Similare

Join Discussion
0 0

Article by Denisa

Bună! Eu sunt Denisa și îți urez bun venit în lumea mea! Îndrăgostită de familia mea, de cărți, de dezvoltare personală și psihoterapie scriu cu pasiune despre lucruri frumoase sau mai puțin frumoase, despre povești de viață pe măsură ce le trăiesc. Sunt consilier de dezvoltare personală și psihoterapeut integrativ în formare, așa că dacă ți se pare că te pot ajuta cu ceva, dă-mi de știre folosind formularul de contact.

Previous StoryAniversarea primilor 10 ani de căsătorie între fantezie și realitate Next StoryNe-am mutat din țară. Cum am luat decizia de a pleca și ce ne-a “ajutat” să ajungem aici

Comments

Cancel Reply

(not be shared)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cauta un articol

Facebook

Facebook

Abonare E-mail

Vei primi notificari pe e-mail, despre fiecare postare noua.

Alătură-te celorlalți 23 de abonați

Ultimele Articole

  • Red & Black Online Workshop (2)

    “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine

  • IMG_20220205_180212

    Să sperăm că acesta este sfârșitul (gânduri din izolare)

  • IMG_20220120_092340

    DE CE și CUM să îți scrii o scrisoare la început de an…

  • people-2587353_1280

    Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

  • 260605489_881390729225297_5174927168452504290_n

    Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză

Scriu despre

alimentație sănătoasă alăptare autocontrol blog blogging cadouri campanie comunitate conștientizare copii copiii cuplu călătorii cărţi educaţie emoţii eveniment feminitate fotografii de familie frumuseţe handmade informaţie investiţie iubire necondiţionată maternitate mămicie noi doi Oana Moraru parenting relaţie responsabilitate reţete reţete fără zahăr sănătate sărbătoare teatru Tv vacanţă viaţa e frumoasă vulnerabilitate work at home moms zile din viața noastră îngrijire şcoală pentru bloggeri şcoală pentru părinţi

Discuţii, discuţii

  • Denisa la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Flori la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Adriana la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Natalia Dabija la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Laura la Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

Categorii

  • A fi părinte
  • Campanii
  • Evenimente
  • Feminitate
  • Utile

Caută

Linkuri utile

  • Politică de confidențialitate

Arhivă

iulie 2022
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Copyright DenisaMănica.ro | Web-Design by Cloudberries.ro