Se apropie sărbătorile și au început să dea în clocot și orgoliile noastre de părinți. Grupurile de WhatsApp s-au încins cu discuții mii pe același subiect. Ce Moș închiriem? Ce cadouri să primească copiii de la Moș Crăciun? Dar doamnele? Și de Moș Nicolae să găsească sau nu cadou la grădiniță? Câte mămici, aproape tot atâtea păreri. Unde sunt tăticii să ne descurce, că noi ne-am încurcat în idei de nici nu mai știm de unde am pornit?!?…

Fiecare cu valorile și principiile lui, cu obiectivele personale în educația odraslei, contexte și experiențe de viață diferite, este normal să ne batem în viziuni. Cu cât este copilul mai mic și noi ne simțim mai în măsură să luptăm pentru binele lui, cu atât mai aprigă-i lupta. Dar ce uităm prea des este că suntem condamnați să fim un grup și în cele din urmă este musai să ne punem de acord. Și pentru asta este nevoie să învățăm să ne ascultăm unul pe celălalt, să ne punem mai des în papucii celui din față noastră, să nu ne mai dăm importanță mai mare decât este cazul. Este o situație de învățare, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri cărora le suntem modele.

Vrem să le fie bine copiilor noștri. Mai bine decât ne-a fost nouă. Am vrea să le stăm aproape până la vârsta majoratului, dar ne vedem nevoiți să îi plasăm în grija altcuiva înainte să fi împlinit 2 ani. Apoi ritmul vieții ne fură cu totul. Sentimentele noastre de vinovăție sporesc și încercăm să compensăm cum putem. De regulă, material, că de-aia ne spetim atât, nu? Și atunci, oare ne mai dăm noi seama când întrecem limita fină și ajungem să ne măsurăm iubirea în cadouri și motivații financiare?

Vinovăția este o stare cu care ar fi bine să învățăm să conviețuim. Ne place sau nu, este umbra părintelui de astăzi. Atunci când încercăm să ne luptăm cu ea, să o doborâm, sfârșim în exagerare. Și ca să mă întorc la subiectul inițial, ne cumpărăm liniștea interioară cu:

• Cadouri de Crăciun la grădiniță/școală. Care este rostul să mai finanțăm încă un rând? Preferințele copiilor sunt variate, bugetele părinților diferă, așa că se ajunge la ceva luat acolo ca să fie și de care ulterior ne împiedicăm prin casă. Și noi și copiii. Nemaipunând la socoteală că ne dăm de lucru cu explicații la întrebări precum: de ce nu mi-a adus Moș Crăciun ce i-am cerut?!? Apoi, ce mai înțelege copilul din avalanșa aceasta de cadouri? Să nu uităm că în afară de grădiniță/școală, Moș Crăciun îl caută pe copil și pe la bunici, mătuși, unchi.. 
• Cadouri pentru cadrele didactice. Uităm prea des că un învățător, profesor sau educator nu ne poate suplini locul decât până la un anumit punct. Oricât de mult timp ar petrece cu copilul nostru și oricât de bun profesionist ar fi, el nu poate fi părinte în locul nostru. Respectul și aprecierea pentru munca sa se pot arăta în primul rând prin implicarea noastră alături de el în educația copilului și nicidecum prin atenții care să îl copleșească. Aici intervine și mentalitatea noastră de a da. Și dacă nu dăm pentru copilul nostru ca să fie îngrijit cât mai bine cu putință, atunci pentru cine?!
• Serbări și petreceri cât mai speciale. Cel mai cel Moș din oraș, cea mai sofisticată costumație, cel mai ales decor, toate pălesc în fața prezenței noastre. Ce poate fi mai important pentru copil decât să ne aibă alături? Să ne știe aproape când poate emoțiile îl vor copleși. Să se simtă auzit și văzut, să fie vedetă în ochii părintelui său. Uneori este de ajuns doar să ne facem apariția, atât de simplu este..

Am ținut morțiș să scriu despre acest subiect, pentru că mi se pare că ne pierdem atât de mult în detalii, când de fapt copiii noștri au nevoie să gândim și să acționăm împreună dincolo de aranjamentele pentru diversele sărbători de peste an. Este impresionant cât de mult investim ca resurse de timp și energie în aceste amănunte și cât de ușor ne pierdem focusul pentru ceea ce contează cu adevărat…

Pregătiri liniștite și înțelepte să aveți!

Sursa: Pixabay.