Ca să nu fim pe grabă, am ajuns mai devreme în aeroport. Ceasul ne înștiința că mai aveam de așteptat cel puțin o oră până la începerea procedurilor de îmbarcare. Altădată îndepărtat, momentul plecării mă lua acum pe nepregătite. Timp de o oră, am fost martorul confuz al disputei dintre cele două direcții contradictorii pe care tindeau să o apuce gândurile mele. O parte din mine era bucuroasă să se afle acolo și nerăbdătoare să scoată capul în lume, dar cealaltă parte era contrariată și ar fi luat-o oricând la sănătoasă spre casă, nevrând să accepte o despărțire de copii atât de îndelungată. ( Părinţi fugiţi de acasă, 15 noiembrie, 2016).
Inceputurile sunt mai grele.
Pentru momentele de mai sus, responsabilă a fost chiar subsemnata. Nu m-a obligat nimeni să plec în vacanţă fară copii. Nici măcar însoţitorul de bord. Eu singură, cu mânuţa mea, am rezervat biletele. În iunie, pentru noiembrie, timp berechet să mă obişnuiesc cu ideea.. Ne aştepta o vară încărcată, cu focus pe amenajarea casei şi pe mutarea propriu-zisă. Nu încăpea vorbă de vreun concediu, oricât de amărât ar fi fost el. Timpul şi bugetul erau măsurate la milimetru. Dar apoi, un premiu de consolare meritam şi noi. Din toată sărăcia, patru zile doar pentru noi, să mai luăm şi pulsul relaţiei noastre.
Pe cât de surprinzător, pe atât de adevărat: din iunie până în noiembrie copiii nu crescuseră cu 2-3 ani, Amedeea tot alăptată era, iar eu mă aflam complet nepregătită pentru o despărţire aşa de lungă. Ceva tot reuşiserăm: eram la casa noastră şi odată cu asta, fiecare la dormitorul lui. Măcar noaptea nu aveau să ne ducă dorul. Iar peste zi, cele două bunici ne suplineau lipsa.
De plăcut, Roma ne-a cam plăcut. Dar am constatat că nu prea găseam subiecte de discuţie care să nu facă referire la copii. În primele zile eram cu ochii după copiii altora. Le luam urma chiar şi celor mai mici, ascunşi bine în sistemele de purtare la pieptul părinţilor. Chiar dacă nu ştiam să mai fim doar noi doi, pentru o primă experienţă nu a fost aşade rău. Toată lumea a trecut cu bine peste cele patru zile, iar când ne-am întors acasă, ne-am reluat viaţa de unde am lăsat-o. Inclusiv alăptarea Amedeei, care a mai durat vreo zece luni din acel moment.
Din ce în ce mai bine…
A doua escapadă a venit după primul concediu în formulă completă în Thassos. Şi s-a întâmplat să rămânem tot pe plaiuri elene. În Atena am gustat din adevărata viaţă în doi. Au fost zile de huzur, cu multă mâncare bună, mult somn şi niţică plimbare. Aici am regăsit mai mult din noi, cei din epoca de dinainte de copii: plimbat în voie, ţinut de mână sau discuţii despre câte în lună şi în stele. Lucruri rare pe acasă.
La comandă au rămas tot bunicile. Doar că de data aceasta o enterocolită le-a dat ceva de furcă. De teamă să nu ne strice vacanţa, nouă nu ne-au mai zis despre ea şi au încercat să gestioneze situaţia cum s-au priceput. Din fericire, copiii erau deja în proces de refacere când am aflat noi ce se întâmpla acasă. Totul este bine când se termină cu bine!
Şi… episodul 3 de hoinăreală în doi tocmai s-a încheiat.
Sâmbătă noaptea abia ne-am întors de la Londra. De data aceasta am plusat. Cu enterocolitele am văzut care e treaba, acasă copiii stăteau fără probleme şi sub supravegherea altora. Îi simţeam pregătiţi pentru o vacanţă la bunici, la ţară. Singuri pentru prima dată, cu noi la mii de kilometri distanţă. Adrenalină de părinte, se numeşte. Îi adusesem pentru distracţia lor şi pentru diversificarea experienţei, dar la momentul despărţirii cui i-a fost greu? Cine era pe punctul de a se sabota singură? 😀
Pentru noi Londra a fost o experienţă foarte plăcută, dar obositoare, cu 10-12 km de mers pe jos zilnic. Şi vreme destul de haină în ultimele două zile. În cea mai mare parte a timpului, atenţia ne-a fost reţinută de locurile pe care le-am vizitat şi de lucrurile pe care le-am descoperit prin muzee. Seara, când ajungeam în cameră, eram gata obosiţi, înfriguraţi şi puţin morocănoşi. Fără chef de prea multă vorbă, cu dor de telefoane şi drag de somn.
Pe copiii i-am mai verificat din când în când, dar nu în fiecare zi. Însă în avion am început să vizionăm filmuleţe cu ei şi fotografii. Eram în siguranţă acum, ştiam că a doua zi urma să îi revedem. I-am găsit antrenaţi şi voioşi, cu mai puţine mârăieli şi mâţăieli în program decât ne-am fi aşteptat. Semn că vacanţa la bunici le-a priit şi lor. Sau le dau cu eliberare treptată..
Părinţi fugiţi de acasă, formula câştigătoare la noi .
La noi funcționează bine o ieșire de câteva zile doar pentru părinți, iar concediul de vară cu tot familionul. Anul acesta vom avea chiar două săptămâni de concediu, una la începutul verii și încă una la începutul toamnei. Așa că, nici cei mici nu sunt privați de călătorii. Planul nostru este să mergem noi mai întâi în city break-uri și să revenim cu ei când vor mai crește. Acum păstrăm plăcerea aceasta doar pentru noi. Fără să ne simțim prea vinovați și fără să încercăm să compensăm la întoarcere prin dulciuri sau cadouri exagerate. Cumpărăm doar când găsim ceva care să merite investiția și efortul. De data aceasta, Albert a primit echipamentul oficial al echipei Chelsea, iar Amedeea două rochițe şi o bluză. Din oferta generoasă a Duty Free-urilor am ales o ciocolată… pentru mine. Și ca o mamă denaturată ce sunt, nu le-am păstrat nici măcar un pătrat copiilor.
În funcție de locație, de moment sau de vreme, uneori reușim să ne conectăm în adevăratul sens al cuvântului, alteori nu ne iese. Cu toate acestea, nu cred că vom renunța prea curând la schema părinților fugiți în lume. Sănătate curată pentru minte să nu te oprească nimeni în mijlocul frazei (în cazul în care ai reușit să îți aduni ideile pentru una), să nu ai de gestionat crize de nervi, să nu dai explicaţii timp de o jumătate de oră până pricepe copilul. Dar asta depinde și de felul de a fi al părinților și al copiilor, de cât de mult se calcă pe coadă unii pe alții. Cunosc părinți cărora le este foarte bine să cutreiere lumea în lung și-n lat alături de copii. Nu este cazul nostru. Deocamdată. Nu știm ce va fi peste câțiva ani.
La voi cum e? Îi luaţi pe copii peste tot sau apelaţi din când în când la figura cu părinţi fugiţi de acasă? 🙂
Dacă ţi-a plăcut articolul pe care tocmai l-ai citit şi ai vrea să prinzi de veste imediat ce se publică următorul, te invit să urmăreşti şi pagina de Facebook a blogului.
Noi nu avem cu cine sa ii lasam, ca i-am lasa. Poate cand mai cresc si se descurca o bunica (cu bunic) cu amandoi.
Faptul că sunt doi ajută. Cel puţin aşa a fost în cazul nostru. De unde la prima plecare Amedeea avea 1.8 ani şi adormea numai la sân, cât am fost noi plecaţi nu a avut nicio treabă. Dar cred că am mai făcut câteva teste de rămas 2-3 nopţi pe la bunica. Dacă era cu frate-său, nu mai avea nevoie de (aproape) nimic. :)) Şi acesta simt că este marele avantaj şi în momentul de faţă, că se au unul pe altul. Sunt curioasă cum va fi la voi, cred că cel ami greu îţi va fi ţie! :)
De doua ori pe an plecam in vacanta in formula completa insa din cand in cand ne oferim 3-4 zile doar pentru noi. Am explorat in doi: Londra, o bucatica din Olanda, Geneva, Paris, Viena. Uneori vacantele cu copiii pot fi obositoare dar noi alegem destinatii care ofera multe posibilitati de distractie pentru copii si de fiecare data a fost bine.
Da, aşa se simte şi la noi. În locurile pe care vrei să le vizitezi, ar fi obositor pentru ei. Acum la Londra a fost frumos, dar destul de obositor şi pentru noi. Nu ştiu câtă răbdare ar fi avut ei să stea atâtea ore într-un muzeu, spre exemplu. Şi pe repede înainte, tot am petrecut minim 2-3 h. Să nu mai zic de zbor şi de stat prin aeroport. La întoarcere a avut avionul 2 h întârziere.. Noi nu am început de mult timp cu vacanţele de vară. Anul trecut am avut primul concediu cu familia în această formulă şi a fost chiar mult mai bine decât ne-am fi aşteptat. Drum cu maşina de 9h şi jumătate, la cei 2,5 şi 3.11 ani ai lor chiar s-au descurcat onorabil. Dar acolo am stat la plajă, fără alt program, cu posibilitatea de a urma programul de somn de acasă. La noi era o condiţie obligatorie anul trecut. Altfel, se lăsa cu scandal mare! :)) Mulţumesc că ai împărtăşit experienţa ta cu noi! :)