Reading Time: 6 minutes

– Mami, astăzi putem să mergem într-un parc după ce ne iei de la școală?

– Care parc, iubita mea?
– Unul în care nu am mai fost niciodată. Ți-l arăt eu.
– Vedem cum este vremea la prânz, iubita. Și dacă sunt copii mulți acolo…

Pentru copii devin greu de tolerat toate restricțiile. Facem eforturi să ieșim cu ei în weekend în locuri mai puțin aglomerate. Plimbări cu bicicleta, plimbări prin parcuri naturale unde își mai descarcă din energie. Înțeleg situația și o acceptă destul de bine… Dar nu pe deplin.

Cum s-a strecurat îndoiala mea.

De o săptămână este soare afară. Mergem la școală cu bicicleta, iar la amiază trecem pe lângă câteva parcuri pline de copii, de unde și întrebarea Amedeei de la începutul articolului (am povestit în articolul anterior că aici mersul în parc nu este restricționat). În aceste condiții, ne-am văzut nevoiți să ne reconsiderăm poziția față de joaca în parc. A trebuit să acceptăm că sunt nevoi care pot fi îndeplinite doar în anumite spații și locuri. Spre exemplu, nevoia Amedeei de cățărare. Care este atât de mare, încât uneori am impresia că într-o zi o voi găsim agățată de lustrele din casă.

• 

• 

Nu este ușor să abdici de la regulile tale de părinte, dar uneori s-ar putea să ai atât de multe, încât ești nevoit să te hotărăști la care ții hățurile strâns și la care mai slăbești puțin. Iar procesul nu este unul simplu dacă te duci în străfunduri. Din ce am observat eu pe pielea mea, de multe ori nu este atât despre binele copilului, cât despre imaginea ta ca părinte. Iar dacă te expui public, atunci riscul să pui o presiune extra devine și mai mare. Ca să exemplific în mod concret ceea ce vreau să spun, vă voi povesti cum mi-am călcat eu pe orgoliu de la ultimul articol în care susțineam statul la distanță de parc.

Procesul meu de capitulare.

Într-o seară, după niște momente mai greu de dus cu copilul cel mic, am hotărât că vor avea minim 5 zile fără program la ecran. Nu în chip de pedeapsă, doar atât cât să își mai liniștească creierii în cap. Refuzând mersul în parc peste restricția deja impusă, nu aș fi făcut decât să cad din lac în puț și să îmi fac viața și mai grea decât era deja. Miorlăieli, împotriveli și tot tacâmul, pe care cred că îl cunoaște și de care se teme orice părinte. Trebuia să ofer un antidot. Așa că, am convocat un consiliu de decizie între adulți și am hotărât să dau curs cererii lor. Am acceptat compromisul puțin mai împăcată și cu gândul la avantajele mișcării pe care aveau să o facă în 1-2 ore de parc și la vremea frumoasă de care ar fi fost păcat să nu profităm, venind direct acasă de la școală.

Timp de 3 zile, copiii s-au bucurat de fiecare minut petrecut la locul de joacă, în timp ce eu a trebuit să mă confrunt cu sentimente precum cel de frică, rușine, vinovăție, enervare când i-am rugat să plecăm pentru că se aglomerase, iar ei au întins limita. Vă zic, am fost oricum, numai împăcată nu. În weekend ne-am ținut departe de locul de joacă. Dar luni, săptămâna aceasta, am luat-o de la capăt. Mă liniștește doar bucuria de pe fețele lor, apetitul pentru mișcare și gândul că zilele care să ne permită popasul în parc sunt numărate. Nu credeam că voi spune asta vreodată, dar iată că și ploaia are rostul ei pe lume. Până se olandezesc copiii de tot și vor spune că ploaia nu este un obstacol în fața distracției din parc, încă o mai pot folosi pe post de bau-bau. Pam-Pam!Scopul scuză mijloacele. 😀

5 lentile prin care să privești situația actuală.

Este o perioadă stresantă pentru toată lumea, iar pentru familiile cu copii provocările se înmulțesc. Atât de multe decizii de luat cu atât de multe necunoscute. Ca părinte te simți de multe ori între ciocan și nicovală. Orice abordare ai avea și orice hotărâre ai lua, ai de gestionat avantaje și dezavantaje. Mi-aș dori să am leacul pentru îndoieile mele și ale tuturor părinților din lume, dar ce pot să ofer sunt doar conștientizările și observațiile mele:

1. Acceptă ceea ce se întâmplă și pune la bătaie toate resursele ca să reduci pagubele. Este singurul lucru pe care îl poți face într-o situație care nu mai ține de controlul tău. Lupta în aceste condiții nu face decât să te sece de energie, să te țină blocat și confuz.
2. Fii centrat și aliniat cu cine ești tu în general și în special ca părinte. Ceea ce face virusul acesta, este să ne arate că nu mai putem să mergem orbește după turmă. Fără să trecem prin filtrul propriu deciziile pe care le luăm pentru copiii noștri. Este nevoie să ne analizăm situația individuală în acest context general de criză. Acum mai mult ca niciodată, ies la suprafață acele caracteristici specifice (de temperament sau situaționale) care ne diferențiază pe unii de ceilalți. Unii suntem mai anxioși, alții mai relaxați, unora ne este ușor să tolerăm izolarea și restricțiile, altora ne lipsesc băile de mulțime și socializarea. Unii ne putem asista copiii la orele online, alții avem sarcini de serviciu care nu suferă amânare până după ce încheie copilul programul de școală. Unii avem sprijin din partea familiei extinse, alții nu, din diferite motive. Apoi sunt și copiii care vin și ei cu nevoile și felul lor individual de a fi.
3. Evaluează și reevaluează. Rămâi deschis și flexibil. Nu mai ține cu dinții de ce știai, credeai sau sperai acum 9 luni. Nici măcar acum o săptămână. Trecem printr-un proces continuu de transformare, care este departe de a se fi încheiat. Vezi ce poți face astăzi pentru aici și acum și care să-ți fie o bază solidă pentru un mâine mai puțin turbulent. Verifică nivelul resurselor tale și dă-ți voie să fii creativ ca să generezi altele. Sau, cel puțin, să vezi și să conștientizezi alte surse.
4. Abordează cu putere și curaj deciziile pe care le ai de luat chiar și în această perioadă. Nu există varianta corectă sau perfectă în nicio împrejurare, cu atât mai puțin acum. Fă pace cu tine, nu mai rula la nesfârșit în minte aceleași gânduri și dă voie și temerilor să existe. Fă-le spațiu și întoarce-te din când în când la ele ca să afli ce îți comunică. Doar nu le lăsa să te țină blocat, să te împiedice să acționezi atunci când situația, deși inconfortabilă, îți este clară.
5. Rămâi recunoscător. Oricât de multe ne-a luat pandemia asta, tot ne-au rămas suficient de multe motive de recunoștință în viața noastră. Ba chiar sunt convinsă că a adus și unele oportunități.

De ce s-a cerut acest articol scris…

Cu acest articol eu sper că mi-am mai liniștit conștiința prin recunoașterea publică a faptului că am cedat. Integritatea este o valoare foarte importantă pentru mine (care nu de puține ori mă duce în idealism). Atenție! Nu vă încurajez să mergeți în locuri de joacă aglomerate. Am încredere că fiecare își poate evalua situația.

Ceea ce sper să îți fi adus ție acest articol este puțină împăcare cu situația în care ne aflăm, cu dificultățile ei și deciziile pe care le avem de luat (ca părinți sau nu). Un îndemn la a face un pas în spate, ca să privim de aici încă o dată poza de ansamblu. Cu ceea ce știm acum, cu locul în care ne aflăm acum, cu ceea ce am devenit între timp..