La începutul anului, mi-am anunțat soțul că intenționez să investesc ultimii bănuți din indemnizația de creștere a copilului într-un blog. Cum ar spune Moga, tot ce mai puteam face pe banii mei, pe barba mea. Situația noastră financiara nu traversa chiar o perioadă rose. Nici măcar eu nu eram convinsă că aceasta ar fi cea mai înțeleaptă decizie. Știam doar că dacă nu se întâmplă acum, mai târziu îmi va fi cu mult mai greu să fac pasul. De ce vreau blog îmi era clar de ceva vreme, dar tot pe gânduri stăteam. Așa că am pasat oarecum chestiunea în curtea consortului care, din nu știu ce motive, nu a avut nici un fel de dubiu.

Din punct de vedere profesional, eu nu m-am simțit niciodată vreo răsfățată a destinului. Deși am dat puțin din coate, pe alocuri chiar m-am zbătut, nu m-au luat cu asalt oportunitățile, nu s-au bătut multinaționalele pe mine și nici nu am fost nevoită să pun sub lupă oferte irezistibile. Poate nu am bătut la ușile potrivite sau, cum spune o prietenă bună, nu acesta era drumul meu. Până acum. 🙂

După lansarea blogului, odată ce bucuria și emoțiile de început au trecut, m-a luat panica. Blog am vrut, blog am, acum ce fac cu el?! Când și cum pot să scriu mai bine? Care îmi este stilul, vocea? Cum fac să ajung la public? Ceea ce scriu este relevant? Ce vreau să le ofer prin textele mele celor care mă citesc? Ce pot face pentru alții prin blog și cum mă va ajuta/dezvolta pe mine blogul? Există aproape 10 000 de bloguri active, ce mi-a mai trebuit și mie unul? Toate aceste întrebări, şi încă vreo 2-3 seturi asemenea, făceau bungee jumping prin capul meu. Pe principiul ai grijă ce îţi doreşti, că ți se poate întâmpla! Și ca să mi se dea peste cap tot sistemul de credințe, uite că norocul m-a luat la țintă. Are chiar și un nume: comunitatea Digital Parents Talks, păstorită cu mare îndemânare de Ana şi Lavinia de la Parenting PR.

Lună de lună, clopoțelul de la școala de bloggeri sună și strânge rândurile. În multe cazuri, planurile de familie ale cursanților se fac în funcție de aceste întâlniri. Plasăm copiii în brațele celuilalt părinte, ale rudelor, vecinilor, prietenilor, bonelor și mergem să învățăm să facem blogging la nivel profi, nu după ureche. Învățăm unii de la alții, dar mai ales de la specialiștii pe care Ana și Lavinia reușesc să îi aducă în fața noastră. Unii suntem la început, alţii au făcut deja istorie în domeniu. Unii fac blogging din pasiune, iar în viaţa de zi cu zi au un job care le asigură venituri sigure din care îşi plătesc facturile, ratele la bancă sau taxele de şcolarizare ale copiilor. Pentru alţii, mult mai puţini, blogul este un job full time. Cu mult efort, răbdare, investiţii de timp şi resurse de toate felurile, ajung la un moment dat să îşi monetizeze munca. Marea majoritate a celorlaţi visează să ajungă la acest nivel. Dar acest lucru nu se face peste noapte, iar pasiunea şi flerul nu sunt de ajuns. Ai nevoie de informaţii. Trebuie să ştii să îţi evaluezi performanţele. Iar unul dintre instrumentele care oferă date valoroase în acest sens este Google Analytics.

Ultima ediţie Digital Parents Talks s-a ţinut sub însemnele preamăritului Google Analytics. Bogdan Zaharia de la OKI Institute a mai luminat câteva capete printre noi, iar pe altele le-a băgat de tot în ceaţă. 🙂 În funcţie de experienţa fiecăruia, prezentarea lui a fost mai mult sau mai puţin inteligibilă. Unele rapoarte pe care le generează Google Analytics sunt intuitive, dar pentru altele ai nevoie de training serios cu specialişti precum Bogdan. În câteva ore nu ai cum învăţa să faci analize detaliate, aşa cum probabil se întâmplă în cadrul unui curs dedicat, dar informaţiile şi ponturile primite sunt de mare ajutor. Pentru că la început este greu să determini un profil al cititorului. De multe ori oamenii citesc ceva la tine pe blog, dar în foarte puţine cazuri lasă un mic feedback, fie el pozitiv sau negativ. Atunci anumite statistici îţi pot veni în întâmpinare şi te ajută să înţelegi care este vârsta audienţei tale, care îi sunt obiceiurile, cum ajung la blogul tău, ce îi interesează să citească. Toate pentru a face lucrurile şi mai bine.

Uit adeseori să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am şi ce mi se întâmplă. Probabil este în firea noastră umană să ne concentrăm pe ce NU avem. De parcă am putea avea tot ceea ce ne dorim…Astăzi descopăr lucruri pe care într-un ieri îndepărtat nu le aveam. Şi mi se confirmă o convingere mai veche: oamenii cresc printre oameni. Forţa unei comunităţi nu poate fi contestată. Poate că norocul nu şi-l face numai omul cu mâna lui, ci şi cu ajutorul altor oameni. 🙂 Încă de la prima ediţie Digital Parents Talks la care am participat eu, toate acele întrebări de acum câteva luni au început să îşi găsească răspunsul. Am aflat că la şcoală se poate merge de plăcere, iar lucrurile pe care le înveţi îşi găsesc aplicabilitate şi dincolo de sala de curs. Doamne fereşte să chiuleşti!

V-am spus că a dat norocul peste mine, iar acum am şi dovada. 🙂 Nu am câştigat niciodată la o tombolă. Mulţumesc pentru surpriza plăcută, Disney România !