– Mâine nu mâncați, nu beti nimic!

– De ce?

– Vă operez!

Informații de 10 secunde despre o operație pe creier. Date pe care le-ai așteptat nu mai puțin de 3 zile și ai încercat să le obții de la altcineva în absența lui. Tipul procedurii sau riscuri implicate? Câteva răspunsuri evazive, pentru care aparținătorul e nevoit să alerge medicul pe holurile spitalului. Dacă are norocul să îl prindă înainte să intre în sala de operații, îi poate arăta și un instrumentar din care să se înțeleagă mai multe decât poate pune specialistul însuși în cuvinte.

El este medic și știe că a doua zi are o operație de făcut. Pacientul se operează, nu se informează. Încă un mâine te radem în cap ar trebui să îți fie suficient. Să îți dea încredere că problema se va rezolva și viața ta își va relua cursul obișnuit. Iar dacă te declari nemulțumit de perspectivă și îl anunți că vei face intervenția cu altcineva, s-a încheiat conversația:

– Cu mine nu mai aveți ce discuta! Sunteți majori și vaccinați! Mergeți la privat! Eu operez după ei! Îmi pare rău că nu ați găsit-o bolnavă!

– Domnule doctor, am vrea să înțelegeți că nu este nimic personal, aceasta este decizia noastră!

– Da, sigur! Nu e nimic personal, că doar nu ne luăm la bătaie acum pe aici..

Oricum ar fi fost, o intervenție chirurgicală nu ar fi avut cum să fie evitată pentru a doua zi. Toată lumea îmi dădea de înțeles că este o intervenție care nu ridică mari probleme. Se drenează abcesul cerebral și problema este ca și rezolvată. Pe secție erau oameni operați de lucruri mai grave, de tumori pe creier. La naiba! Și la mine tot pe creier se umbla și destul de clasic, tăietură în tot capul. Cum să nu vreau să cunosc toate variabilele și în ce mod mi-ar putea fi viața afectată? Cum aș fi putut să las pe oricine să facă lucrul acesta?! Nici nu știu ce mă speria mai mult: procedura în sine sau omul din fața mea.

Spre marea noastră șansă, aveam o a doua opinie în care ne încredeam foarte mult. Atât din punctul de vedere al specialistului, cât și al omului din spatele profesiei. Nu am avut nici o emoție să ieșim pe poarta spitalului contrar avizului medical. Știam ce nu mai putem tolera, ce nu mai făcea parte din povestea noastră, ce era mai bine pentru viitorul nostru. A fost o decizie care s-a așezat de la sine, cu claritate, răbdare și calm timp de două zile.

Dar nu pot să nu mă gândesc la situația în care nu am fi avut această variantă. Cum am ajuns aici? Generațiile noi de medici se formează în stilul acesta. Noi suntem niște pacienți slab informați. Suntem la voia întâmplării pe mâinile cui nimerim…

Sursa foto: Unsplash