Să stau acasă cu copiii nu este chiar o noutate. Fac asta și pe timp de pace. Dar este același lucru? Mai este ceva la fel? Poate doar mi-a crescut considerabil stima de sine. Dintr-odată, toată lumea se plânge de aceleași lucruri de care mă plângeam și eu până mai săptămânile trecute. Experiența mea s-a normalizat și nu mă mai simt printre puținele ființe incapabile din Univers care nu reușesc să le împace pe toate. Dar izolați la domiciliu, țintuiți toți patru pe același loc și pe perioadă nedeterminată, aceasta este o situație nouă chiar și pentru mine.

Circulă pe internet o glumiță cu un bărbat care este rugat să aleagă între două variante. Prima este aceea de a sta acasă în carantină alături de copii și nevastă, iar pe a doua nu apuci să o mai afli, pentru că omul alege din start varianta a doua, oricare ar fi ea. Sigur pe decizia lui și asumat. Glumă, glumă, dar simțim și noi pe pielea noastră că nu este departe de realitatea zilelor noastre.

Ce putem face? De pe teren, din situația a doi părinți cu doi copii, care nu sunt tocmai constrânși de un program fix de lucru în acest moment, pot să raportez următoarele:

1. Readaptarea ia timp și necesită răbdare.

Sigur că avem toți această capacitate de adaptabilitate, dar să ne așteptăm că ni se vor alinia planurile cu acțiunile chiar de la prima strigare, ar fi puțin cam nerealist. Mai ales când prin preajmă sunt copii mici. Nțț, nu merge. Mai bine îți pui un pahar cu vin sau îți iei un bol cu floricele. Sau pe amândouă. Ca să faci ordine, mai întâi e nevoie să observi haosul, să îl accepți și apoi să îți sufleci mânecile și să treci la treabă.

2. Părinții sunt oameni, nu zei.

În aceste momente este foarte posibil să ne confruntăm cu tot felul de emoții, iar anxietatea a depășit de mult nivelul mării. Onest din partea noastră ar fi să ni le asumăm în fața copiilor. Fie că le spunem sau nu, ei oricum simt că ni se răstoarnă lumea și ordinea pe care ne-am creat-o. Asumându-ne emoțiile și vorbind despre ele cu copiii noștri, evităm ca ei să se simtă răspunzători pentru tot ceea ce se întâmplă sau pentru cum reacționăm noi la situația actuală. Aceasta este una dintre implicațiile egoismului la copiii mici – să ia asupra lor lucruri care nu țin de responsabilitatea, competența sau persoana lor.

3. Părinții au limite și, de dragul copiilor, ar face bine să și le conștientizeze și să și le respecte.

Acum, mai mult ca oricând, a venit momentul să ne gândim și la noi, nu numai la copiii noștri. Iubirea necondiționată nu înseamnă să nu avem grijă de nevoile noastre și să nu ne cunoaștem punctul limită dincolo de care nu putem să mergem la un moment dat sau în general. Altfel, s-ar putea să ne trezim cu resentimente tocmai față de cele mai iubite ființe de pe pământ. Cu atâtea sarcini de dus la capăt și scoși din rutina zilnică, resursele noastre devin limitate. Mai bine un STOP spus la timp decât altceva mai târziu.

4. Regulile sunt făcute să fie respectate, nu încălcate.

Fiecare familie are regulile ei de conviețuire și acum este momentul să se țină de ele mai mult ca niciodată. Stând atât de mult timp împreună, este nevoie să avem un cod de conduită: nu vorbim unii peste alții, nu ne întrerupem, ne respectăm munca unii altora, spațiul și nevoile.

5. Un program după care ne ghidăm.

Cu mențiunea că este nevoie să rămânem flexibili. În funcție de vârsta copilului, ne pot ieși planurile mai mult sau mai puțin. Însă un program oferă o structură și predictibilitate zilei, atât pentru copil cât și pentru părinte.

Din experiența mea, cu cât sunt copiii mai mici, cu atât ai nevoie de un grad de flexibilitate mai mare. Dar trei mari puncte de reper în desfășurarea unei zile sunt adevărate ancore pentru toată lumea. Spre exemplu: ora/orele de studiu, mesele zilei pe care acum avem ocazia să le luăm împreună, ora la care se stinge lumina seara.

6. Toată lumea contribuie.

Copiii au nevoie să se simtă utili. Lăsându-i să ajute la treburile gospodărești le crește încrederea în ei, pentru că desfășoară activități de oameni mari. Pe deasupra, poate fi și distractiv.

7. Copiii au capacitatea să se joace pe cont propriu.

Acum este momentul să scoateți de prin cutii jucării sau jocuri pe care nu le-ați mai văzut de mult. Sau materialele acelea pe care intenționați să le transformați în felicitări de Crăciun sau globuri pictate pentru brad și nu ați mai apucat. Nu mai contează că vine Paștele, la magazin nu mai putem ajunge, improvizăm. Ah, și nu avem așteptarea ca lucrările să respecte regulile convenționale.

Dacă aveți mai mult de un copil, atunci viața voastră ar putea fi puțin mai ușoară.

8. Joaca poate fi distractivă și pentru adulți.

Încercați să găsiți acele jocuri în care să vă prindeți cu plăcere. Activități în care să vă pierdeți, dar care să creeze o conexiune puternică între voi și copil. Aduceți-vă copilul interior la întâlnirea cu copilul biologic și lăsați-vă duși de energia acestei interacțiuni. Dacă nu aveți chef sau starea necesară, cred că ar fi mai cinstit să îl informați pe copil. Oricum sforțările noastre nu trec neobservate, așa că nu vă păcăliți nici pe voi și nici pe ei.

9. Învățarea de acasă nu este totuna cu cea de la școală.

Tindem noi spre multifuncționalitate, dar să performezi ca părinte, profesor/învățător/educator și angajat în același timp, s-ar putea să ai pretenții exagerate de la tine. Mai ales în perioada aceasta atât de încărcată. Așa că, partea academică va avea de suferit. Însă acest lucru nu înseamnă că învățarea se oprește, doar se transformă!

10. Ne alegem bătăliile.

Nu intrăm în lupte de putere inutile. Este necesar să ne conservăm resursele pentru lucrurile cu adevărat importante. Și aici este nevoie de o reevaluare, să stabilim ce mai rămâne pe listă. De exemplu, limita de timp petrecut în fața ecranelor nu va mai putea fi ținută atât de strâns ca în vremurile obișnuite, dat fiind că trăim unele neobișnuite acum…

11. Dacă nu suntem inventivi și creativi, e timpul să devenim!

Trebuie să fim conștienți de faptul că acum, avându-ne atât de mult timp în preajma lui, copilul va avea și va manifesta o nevoie și mai mare de conectare cu noi. O nevoie firească și pe care nu ne permitem să nu i-o satisfacem, dacă ne dorim să o scoatem la capăt în această nouă situație în care ne aflăm. Acest lucru nu înseamnă că ne jucăm toată ziua cu el și nu mai facem nimic altceva. Pentru satisfacerea nevoii de conectare avem la dispoziție și timpul în care pregătim mâncarea împreună, așezăm masa cu toții, aspirăm casa, punem haine la spălat sau le aranjăm în dulapuri, ne facem rutina de dimineață sau seară. Cele care stăm acasă cu copiii știm cât de puțin timp rămâne pentru joaca în sine.

Dacă timpul ne permite, putem introduce în program mici intervale orare special dedicate copiilor, care să le condimenteze viața în această perioadă în care sunt privați de ieșirile în parc, joaca în aer liber, de întâlnirile cu prietenii și colegii: 15-20 de minute pe care să le dedicăm copilului și în care el este șeful, picnic în sufragerie, cortul sau ceainăria cu povești, petrecere în pijamale, dans liber, etc…

12. Ne bucurăm că suntem împreună!

Chiar dacă totul este cu susul în jos, nu știm cât va mai ține această perioadă, trăim ceea ce trăim și nu putem să facem prea multe în această privință. Este nevoie să avem răbdare și să ne concentrăm pe momentul prezent. Pentru mulți dintre noi este o ocazie să fim împreună așa cum nu am mai fost de foarte mult timp sau chiar niciodată. Așadar, să profităm de ocazie! Să ne săturăm privindu-ne copiii în ochi și să îi cunoaștem așa cum nu am făcut-o vreodată. Nu v-ați surprins săptămânile acestea admirându-i cât de mari sunt, cât de înțelepți au devenit, câte lucruri pot să facă, câte de plini de resurse sunt? Să îi privești în ochi nu este nevoie de ore, doar de câteva secunde și timpul se oprește. Și parcă ai vrea să mai rămâi, să nu treacă atât de repede perioada aceasta nebună…

Acestea sunt cele câteva lucruri pe care încercăm noi să le aplicăm. Să nu credeți că ne ies în totalitate sau toate deodată. Cu unele avem mai multă experiență, cu altele continuăm să ne perfecționăm. Copiii au suficientă voință și noi ne vedem obligați să acceptăm acest lucru.

Ceea ce aș vrea să vă rog în final, este să nu uitați să fiți blânzi cu voi. Chiar și atunci când lucrurile scapă de sub control. Facem ce putem în aceste zile, săptămâni, luni… Ar fi bine să lăsăm perfecționismul pentru altădată. Ceea ce contează acum este poza de ansamblu și să nu uităm că noi suntem comandantul acestei operațiuni. Multe respirații conștiente și poate ieșim cu bine. 🙂