Nu am făcut nimic pentru Crăciunul acesta. Aproape nimic. Cred că nici măcar minimul necesar nu l-am bifat. Am sfidat astfel preceptele a generații de femei din neamul meu. Fără dezinfectat casa, fără mâncare, nici măcar activități specifice cu copiii. Am așteptat această sărbătoare într-o stare de trândăveală desăvârșită din care nu îmi mai revin. Nici acum, după ce a trecut Crăciunul, nu îmi vine să cred! Și ce este și mai curios, m-am ținut departe chiar și de atât de familiarele sentimente de vinovăție.

Decembrie a fost din nou luna-maraton. Parcă de la an la an provocările se înmulțesc. Credeam că cea care ne consumă excesiv este lista de cadouri. În proporție de 80% am rezolvat-o încă din primele zile ale lunii. Dar nuuuu, nu a fost de ajuns! Scurgerile de energie par imposibil de evitat. Fie că se întâmplă pe grupurile de WhatsApp cu părinții, fie că petreci de trei ori mai mult timp în trafic sau la casa de marcat pentru că ai omis să iei cine știe ce nimic fără de care sărbătorile nu pot fi perfecte. Domn’e, ca să trecem cu bine de decembrie, indicat ar fi să începem să ne antrenăm mușchii din septembrie! Să ne administrăm suplimente alimentare încă din vacanța de vară! Nu știu cum a fost la voi, dar pe mine cele câteva zile până la Crăciun m-au găsit fără energie în baterii, am parcat pe dreapta și acolo sunt și acum. Cred că v-ați prins deja!

Pe copii i-am făcut pachet și i-am trimis la bunica de joi seara până luni. Planul era să ne refacem noi forțele, dar după cum ne este obiceiul, ne-am liniștit abia după 2 zile. Duminică a fost de departe cea mai dormită zi din ultima vreme. Singurele eforturi au fost depuse pentru lungile și obositoarele drumuri la bucătărie și baie. Nici măcar 3000 de pași toată ziua.

Marți ne-am dezlipit burțile. Am găsit bucate tradiționale la mama acasă. Ea este Regina cârnaților și a sarmalelor. Aici nu mă pot plânge, oricât de leneșă aș fi, de foame nu voi muri. Eu și ai mei, mult timp de acum încolo, sper! Cozonaci nu am avut, aceia erau specialitatea mea, dar tot dăm pe dinafară.

Știți ce a lipsit Crăciunului meu? Presiunea. De când am ciocnit ouă de Paște în curtea spitalului, am mai slăbit menghina. Dacă sărbătoarea mă găsește cu bateriile descărcate, ceea ce devine obligatoriu și prioritar este reîncărcarea lor. Altfel, bunele mele intenții ajung să ne explodeze în față tuturor. Așa cum explodau ale mamei când eram copil. Curățenia se poate face și după ce a trecut sărbătoarea, mâncăruri alese putem prepara și în zilele ce urmează. Crăciunul vine și dacă nu strălucește casa de curățenie, chiar și dacă masa nu geme sub greutatea nenumăratelor feluri de mâncare. Credeți-mă pe cuvânt de leneșă, care a pus la mare încercare liniștea și pacea din mormintele strămoașelor ei. Iertare, dragele mele, dar asta nu este trădare! 😀

Ne-au mai rămas zile de sărbătoare, de încărcat bateriile și umplut sufletul cu amintiri. Nu uitați că nimic nu este obligatoriu. Faceți cât puteți, dar simțiți ce faceți!

Sărbători cu bine în continuare! 🙂

Sursa foto: Wikipedia.