Reading Time: 7 minutes

Am pregătit la bagajele pentru Londra aproape până în ultima clipă. Dar când am ajuns acolo, parcă tot ne-ar mai fi trebuit câte ceva. O umbrelă, în primul rând. Nici geaca de iarnă nu mi-ar fi fost de prisos la gradele ce ne-au întâmpinat la sfârşit de aprilie.

Nu am fost atentă cu ce picior am păşit pe pământul Regatului Unit, dar luându-mă după evenimentele din primele ore, cred că a fost stângul. Mai întâi, a fost ploaia care nu ne-a dat pace cât timp am aşteptat să urcăm în autocarul de transfer de la aeroport către oraş. Apoi, nu ştiu dacă tot de la vremea urâcioasă ni s-o fi tras, autocarul a fost implicat într-un mic accident. Nimic grav, dar suficient cât să fim reţinuţi de întorsătura evenimentelor. Cu toate acestea, am apreciat grija şoferului şi a companiei de transport pentru siguranţa pasagerilor. Şi am încheiat şirul peripeţiilor din ziua sosirii cu hotelul care ne oferea o cameră extrem de jerpelită pentru 70 lire/noapte. O cameră ce nu avea legătură cu pozele de pe Booking.com, pe care ne-am văzut nevoiţi să o refuzăm şi să plecăm în căutarea alteia. Am avut norocul să găsim ceva decent în apropiere pentru 100 lire/noapte.

Ca de fiecare dată, am încercat să luăm ceva cât mai aproape de centru. Dar la cât de mare și de scumpă este Londra, cam greu să îți permiți ceva chiar în buricul târgului. Ne-a plăcut mult şi zona Kensington/Chelsea în care am stat noi. Străzile şi arhitectura te îmbiau la plimbare. Atât de mult, încât în prima zi ne-am aventurat  până în centru. Aproape 5 km de mers pe jos. După ce am văzut Palatul Buckingam, Big Ben-ul în restaurare, Westminster Abbey şi London Eye, înfriguraţi şi obosiţi am căutat metroul.

Ce mijloace de transport am folosit în Londra.

Cam în acelaşi ritm am ţinut-o şi în restul zilelor. Am mers mult pe jos, iar când nu am mai putut, am luat metroul. După prima seara în care am scos din buzunar 5 lire pentru un bilet ( păstrați cartela pentru ieșire), ne-am achiziţionat Oyster Card-ul. Costă 5 lire (pe care le primeşti înapoi când îl returnezi) şi mai adaugi pe el o sumă suplimentară din care plăteşti călătoriile. Au un sistem complicat de taxare, în funţie de zone, dar se găsesc toate detaliile de care ai nevoie pe site-ul Transport for London. Noi am fost taxaţi de fiecare dată cu 2,40 lire/călătoria vs. 5 lire fără card.

Pentru transferul de la aeroport (Luton Airport) în Londra am folosit un autocar National Express care ne-a costat 12 lire/călătoria. La întoarcere, nu am mai vrut să riscăm vreun accident care să ne ţină pe loc şi am optat pentru trenul din Blackfriars. Prețul este puțin mai ridicat (12.70 lire/călătorie), dar e foarte comod și rapid (40 min).

Ce am reuşit să vizităm.

Pentru această parte îmi propun să revin cu un articol separat, dar pot să spun de pe acum că cel mai mult ne-au plăcut muzeele. Şi oricât de scumpă ar fi Londra, pentru muzee ne-am propus să revenim cu piticii atunci când vor mai creşte şi ei puţin şi vor avea răbdare să le viziteze. Singurul căruia nu i-am dat de cap a fost Tate Modern. În rest, ne-am lăsat fermecaţi de Natural History Museum, de Science Museum, British Museum sau de National Gallery. Ar mai fi fost multe muzee de pus pe listă, dar ca să vizitezi unul singur ai nevoie de minim 3-4 ore. Să fii Speedy Gonzales şi tot nu reuşeşti să faci mai mult de două într-o singură zi, având în vedere că la majoritatea programul de vizitare este între orele 10.00 şi 17.00-18.00.

Deşi am parcurs zilnic 10-12 km, nu am lenevit nici pe departe aşa cum am făcut la Atena şi nu prea am stat pe la cozi la intrarea în muzee, am plecat de acolo cu impresia că ar mai fi fost atâtea pe care le-am fi vizitat. Cele 5 zile s-au dovedit insuficiente pentru Londra. Este o metropolă imensă, care mi s-a părut că te molipseşte cu agitaţia ei şi nu prea te lasă să îţi tragi sufletul.

Ce am mâncat.

Capitolul acesta nu va lipsi niciodată din articolele mele post-călătorii. Am ales să mergem din nou pe mâna Andreei şi să bifăm cât mai multe obiective culinare din lista ei. Primul pe care l-am încercat a fost Dishoom Kensington. Şi pot să spun cu mâna pe inima că pe cât de scumpă a fost această masă (aproximativ 65 lire, bacşiş inclus), pe atât de delicioasă. Indienii ştiu să gătească şi să combine condimentele. Daal-ul a fost senzaţional.

În restul zilelor am mancat burgeri de la Honest Burger şi de la Byron Burger, doar nu era să nu încercăm mâncarea lor tradiţională. Nu ne-au dat pe spate, dar nici răi nu au fost. Atunci când nu am dat iama în burgeri, am alegat prin pieţele locale cu Street Food (Borough Market şi Camden Market). Preţurile sunt ceva mai rezonabile aici, mâncarea bună, dar nu ai confortul dintr-un restaurant dacă asta cauţi.

Cu ce ne-a luat ochii Londra.

Cred că în primul și în primul rând m-am lăsat sedusă de flori şi de aranjamentele florale de la ușile și ferestrele caselor, restaurantelor, hotelurilor sau instituţiilor, de copacii roz de pe marginea drumului, de gardurile semi-înverzite. E drept că simţurile îmi erau deschise de acasă de munca în propria-mi grădină. O muncă în progres de altfel, dar am plecat din Londra cu ceva inspiraţie la acest capitol. Am fost uimită că grădinile şi verdeaţa nu lipseau, deşi, practic, oriunde te uitai vedeai numai beton.

Mă chirceam şi mai mult sub trenciul meu de primăvară şi mă afundam şi mai abitir în ghetele de iarnă, când vedeam persoane în balerini pe piciorul gol sau chiar în sandale, cu un umăr dezgolit sau în bluze cu spatele la vedere. În funcţie de cât de înfofolit sau dezbrăcat era un om, îţi dădeai seama dacă este localnic sau turist. De vremea schimbătoare nu mai zic, că doar vorbim despre Londra. La un moment dat, am intrat într-un magazin să ne cumpărăm o umbrela, pentru că începuse să plouă. Când am ieşit, după doar câteva minute, ploaia se oprise. Temperatura maximă în cele 5 zile de vacanţa cred că a fost de 16 grade Celsius, dar în medie am avut 12 grade, pe care cred că le-am resimţit la jumătate din cauza vântului.

Londonezii nu se dădeau în lături de la alergat. Şi nu mă refer la alergatul de zi cu zi. Se făcea jogging oriunde, chiar şi pe lângă Palatul Buckingam. Iar musculatura oamenilor îţi dădea de înţeles că acesta nu era o practică sporadică.

M-am îndrăgostit de parcurile lor. Nu am reuşit să luăm la pas vreunul, deşi am fost cazaţi în apropiere de Hyde Pak. Nu prea ne-a dat ghes inima pe vremea aceea. Dar chiar şi aşa, doar în treacăt, nu aveai cum să nu remarci cât de bine erau întreţinute. În Londra cred că am înţeles ceea ce bărbatu’ încearcă să îmi explice de ceva timp încoace: un copac mare, viguros, de câteva zeci sau chiar sute de ani dă prestanţă locului. Toate parcurile aveau câţiva copaci din aceştia şi totul părea orânduit în jurul lor.

Nu eram familiarizată cu acest obicei al londonezilor şi, în primă fază, m-am speriat de zumzăială corporatiştilor ieşiţi în pub la un pahar de vorbă după job. S-a întâmplat la un moment dat să explorăm un cartier cu multe clădiri de birouri cam la ora la care se încheia programul lor de muncă. OMG! nu ştiu cum reuşeau să se audă între ei, darămite să se mai înţeleagă în hărmălaia creată…Iar dacă nu mergeai să mănânci înainte de orele 16.00-17.00, cu greu mai găseai o masă liberă.

Ne-am întors casă cu bătături la picioare şi totuşi cu impresia că mai aveam atâtea de văzut. Ne-am făcut ieşirea pe o vreme care să facă cinste Londrei. Adevărul este că neajunsul acesta meteorologic ne-a făcut plecarea mai uşoară. Ne-am bucurat de toate cele 10 grade în plus pe care le-am regăsit la întoarcerea în Bucureşti. Data viitoare, musai să ne planificăm vacanţa în Londra pe timpul verii.