A început lumea să mă întrebe dacă scot ceva din blog. Îmi este greu să răspund la întrebare. Cu toate că știu că de aproape 2 ani, în afară de alocația copiilor, alți bani nu a mai văzut contul meu. Dar nici că nu scot nimic, nu pot spune. Am scos încă de la început și acum din ce în ce mai mult. Am ocazia să întâlnesc atât de mulți oameni faini și să mă implic în proiecte și cauze în care cred, așa cum nu mi-am imaginat vreodată. Iar lucrul acesta îmi aduce mult bine. E adevărat că deocamdată nu le pun pe masă copiilor mâncare din munca mea de pe blog, dar sunt convinsă că îi hrănesc în alte moduri. Și poate că Dumnezeu îți dă la un moment ceea ce ai nevoie și nu neapărat ceea ce îți dorești tu.

De Diana Gămulescu și de Asociația Prematurilor am aflat mai întâi din online. Apoi ne-am întâlnit și fizic. Că așa se întâmplă, bula în care ne învârtim nu este chiar atât de mare. Cauza ei nu avea cum să mă lase indiferentă. Pentru că niște amintiri blocate se cereau afară și cel mai puțin dureros mod de-a le răscoli mi s-a părut că este acesta.

Dorință împlinită!

Inițial am gândit-o ca pe un întreg eveniment. La fix o lună de la ziua mea de naștere, când se vor fi întors toți de pe unde erau plecați. Apoi m-au ajuns fricile și limitările din urmă: nu am comunitate mare în jurul blogului, oamenii nu sunt încă atât de receptivi la genul acesta de evenimente caritabile, voi rămâne cu așteptările și efortul. Oricât aș fi fost eu de dornică și entuziastă, a trebuit să accept că nu e momentul pentru acel eveniment din mintea mea. Am zis că mai bine las totul online și ce o fi, o fi.

Dar cineva își dorea foarte tare o petrecere. Nu puteam să mai ignor acea voce. Nu și anul acesta când mă aflam în plin proces de descoperire a copilului meu interior. Înainte cu o săptămâna m-am hotărât: să fie petrecere, chiar pe 14 august, de ziua mea! Nu mai conta că era vacanță, marți, înainte de liberul oficial de pe 15…

Pregătiri pe repede înainte!

Timp de prea multe pregătiri și promovare nu îmi rămăsese, așa că am lăsat evenimentul cu circuit închis. Am lansat invitația prietenilor mei și prietenilor din blogosfera de parenting. Și pentru că de la petrecerea mea nu puteau lipsi copiii, i-am îndemnat pe toți cei care au putut să îmi fie aproape în acea zi să vină cu picii din dotare. Pentru asta aveam nevoie de spațiu și am avut mare noroc cu fetele de la Crayon Club care au putut să ne găzduiască în curtea lor. Este o locație pe care o îndrăgesc mult și mi s-a părut perfectă pentru cum vedeam eu petrecerea mea de 33 ani. Și nu cred că am dat greș cu ea. Pentru că, în timp copiii s-au alergat în voie prin curte și s-au împrietenit unii cu alții, noi am putut să mai schimbăm câteva vorbe între noi. Cât de cât, nu vă închipuiți acum că ne-am putut întinde la șuete..

Tortul celor 33 ani a fost pregătit de Laura Tofan de la Atelierul de Bobo. Foarte gustos, din ingrediente naturale, fără zahăr, coloranți și alte minuni. Cu gust de ciocolată, care nu era de fapt ciocolată. Copiii l-au devorat, iar părinții m-au întrebat de unde am făcut rost de așa delicatesă!

Așa cum mă așteptam, înainte de 15 august, zi liberă în ultimele săptămâni de vară, mulți oameni erau plecați. Dar mai mulți au reușit să ajungă. Și chiar dacă ziua mea nu a fost lipsită de incidente, a fost perfectă. Prima mea aniversare adevărată…Mi-am pus o rochie roșie și vaporoasă, mi-am buclat părul la salon, dar ca s-o spun pe-a dreaptă, m-am simțit un copil în corp de femeie.

Felicitările merg către voi, cei care v-ați implicat alături de mine!

În satul în care am crescut eu, oamenii se mai ajutau între ei cu mâncare, lucruri care nu le mai erau de folos unora și de trebuință altora, dar cam la asta cred că se rezuma ajutorul pentru celălalt. În rest, fiecare se descurca așa cum putea. Așa că implicarea pentru cel de lângă mine este ceva pe care abia acum îl învăț, mai cu seamă după ce am devenit părinte. Așa o fi în viață, copiii or avea și acest har ascuns de a te face să te gândești dacă tuturor ne e bine pe lumea asta. Sau așa mi s-a întâmplat mie..

Au fost zile cu multe felicitări și recunosc că nu prea am știut cum să le primesc. Fără susținerea voastră, gestul meu ar fi rămas doar o intenție frumoasă! Acum vreau să adun toate acele felicitări și să le trimit către voi, cei care v-ați implicat alături de mine, offline sau online, de la prieteni foarte apropiați, oameni care mă cunosc destul de puțin, până la persoane care nu mă cunosc deloc. Oameni obișnuiți, fără venituri ieșite din comun, dar cu suflet uriaș! Mai jos sunt doar o parte din ei, cei cărora am reușit să le fur o poză. 🙂

 

Împreună am reușit să strângem 2500 lei pentru copiii născuți prematur și vă mulțumesc pentru asta! 

Banii au și fost valorificați. Cea mai rapidă vizită la Ikea de când mă știu! 🙂 Cu ajutorul vostru am umplut căruciorul și mașina Dianei. Un fotoliu și încă două perne pentru cele care există deja în maternități și se folosesc în terapia Kangoroo Care. Iată la ce ați pus umărul:

Terapia Kangaroo Care scade perioada de spitalizare cu până la 50%, îmbunătățește creșterea ponderală, stabilizează ritmul cardiac, tensiunea arterială și respirația, îmbunătățește nutriția, bebelușului, scade rata mortalității și este recunoscută și pentru beneficii la nivel psihologic. Studiile spun că bebelușii care au beneficiat de terapia Kangaroo Care și prezența părinților în îngrijirea prematurului pe perioada spitalizării,  au scoruri cognitive și lingvistice mai mari la vârsta de 5 ani. (Studiu publicat în J. Pediatrics 2016) (www.asociațiaprematurilor.ro)

Împreună, cu puțin de la fiecare, am putut să facem atât de mult! Să vă fie anul plin, așa cum a fost sufletul meu pe 14 august, 2018! Am ținut să public articolul în ultima zi a anului, pentru că la începutul lui chiar mi-am dorit să fac bani din blog. Nu din nevoie, ci din amor pentru orgoliul propriu, da! Sunt recunoscătoare însă, că Universul a găsit o cale atât de frumoasă și neașteptată de a-mi împlini dorința. Cu toate că 2500 lei sunt mult mai mult decât cea mai optimistă așteptare a mea, pentru mine implicarea voastră este de neprețuit! Vă mulțumesc!

În doar un an, peste 500 de familii cu copii născuți prematur au trecut pragul Asociației Prematurilor. În funcție de nevoi, aceștia au beneficiat de evaluări ale limbajului și comunicării, motricității fine și grosiere, comportamentului și afectivității, integrării sociale, dezvoltării proceselor cognitive, evaluări posttraumatice de prematuritate. Asta înseamnă că este nevoie de sprijin și de implicare. Mai jos vă las un material realizat de Ruxandra Luca pentru emisiunea de la Antena 1, Prietenii de la 11, filmat cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Prematurilor. Aflați din el povestea din spatele Asociației Prematurilor. Vă avertizez că este destul de emoționant, iar unii dintre noi au întâmpinat ceva probleme în reținerea lacrimilor în timpul filmării (nu spun cine! 😀 ).

Statisticile arată că în România 1 din 10 bebeluși se naște prematur, înainte de termen. La nivel european, ocupăm unul dintre locurile fruntașe în ceea ce privește prematuritatea. Nu sunt doar statistici, cifre goale. În timp ce mă pregăteam pentru petrecerea de ziua mea, am aflat multe povești, întâmplător sau poate nu: vânzătoarea de la magazinul din care mi-am cumpărat rochia, primele două mămici pe care le-am întrebat dacă mă pot ajuta cu tortul, invitate.. Din păcate, cifrele rămân constante de la an la an. Nevoi sunt multe, posibilități în spitale puține. Oameni precum Diana și Cezar Gămulescu, părinții de prematuri din spatele Asociației Prematurilor, investesc în sănătatea bebelușilor născuți înainte de termen. Cu ajutorul nostru pot face și mai multe. Descoperiți aici cum ne putem implica!

Foto credit: Ada Chindea (www.ceaicumamici.ro)