contact@denisamanica.ro
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
Denisa Mănica
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
martie 8, 2019 | in Evenimente

Revanșă de 8 Martie în hohote de râs cu “Momente vesele” (CONCURS)

53026262_943677749174617_248036285489348608_o
Reading Time: 3 minutes

Ațipise în timp ce îl aștepta, iar acum sunetul supărat al soneriei o smulgea din dulcea-i visare. Cu chiu, cu vai izbutește să se pună pe picioare, să ajungă la ușă și să curme chinul soneriei și nerăbdarea celui care nu-i dădea pace. Iubitul și buchetul de flori din brațele lui nu reușesc să îi domolească îmbufnarea și să-i aducă înapoi buna dispoziție. Urăște să fie trezită din somn și se întâmplă foarte rar ca morocăneala să nu pună stăpânire pe ea în clipa următoare. Dar el nu-i cunoaște încă toate cutumele. Când gestul lui de iubire este primit fără prea mare entuziasm, simte că în piept i se reactivează o durere mai veche…

Era primul 8 Martie pe care îl sărbătoreau împreună. Una dintre acele prime dăți de care ea își va aminti mereu. O amintire care se voia memorabilă, chiar dacă niciunul nu avea siguranța că într-o bună zi vor ajunge în fața altarului.. Ceea ce nu prevăzuse, era că de acest 8 Martie își va aminti și el de fiecare dată când va avea impulsul să îi mai cumpere flori. Ani buni la rând.

Prima întâlnire a fetiței și a băiețelului din ei. Sunt încă aici, 11 ani și 2 copii biologici mai târziu, așteptând să fie văzuți, auziți, iubiți, apreciați și conținuți, pe rând sau amândoi deodată. Duc în spate răni vechi și nedisecate, tună și fulgeră atunci când așteptările nu le-au fost împlinite, își cer drepturile în singurul mod cunoscut: cu zgomot și urlete. Pentru că le lipsește conectarea și spațiul pentru ea.

Pentru liniștirea copiilor interiori, care nu știu că emoțiile grele se pot elibera și prin râs, nu doar prin plâns. Pentru că după 11 ani vreau să îmi iau revanșa pentru acel prim 8 Martie când nu am știut să apreciez frumusețea unui buchet de flori și a unui gest făcut din iubire. Pentru că vreau să îi întrec toate așteptările, care știu că încă mai sunt acolo. Chiar dacă și astăzi mi-e  somn de abia stau în picioare, de acest 8 Martie va primi și el un cadou, care îl forțează să aibă puțin mai multă răbdare decât avea cu soneria apartamentului meu închiriat acum 11 ani. Luni, pe seară, mergem la teatru pentru un start de săptămână energizant, spațiu și timp pentru relația noastră. O oră și jumătate de râs pe săturate cu Momente vesele.

La nivel fizic și psihic, râsul:
  • relaxează musculatura
  • scade tensiunea arterială
  • întărește sistemul imunitar
  • previne depresia
  • ameliorează durerile
  • reduce nivelul de hormoni ai stresului
  • crește nivelul de energie și îmbunătățește capacitatea de concentrare
  • ajută la schimbarea perspectivei
Concurs pentru voi!

Nu știu dacă voi v-ați sabotat atât de grav șansele de a vă bucura de buchete de flori de la partener toată viața, ați comis-o în oricare alt fel sau, pur și simplu, doriți să vă surprindeți jumătățile, ce ziceți să ne încărcăm bateriile, revăzând în hohote de râs momente și schițe celebre din teatrul românesc?

Cel mai norocos dintre voi are șansa să câștige 2 bilete și să fie în sală cu noi luni seara, alături de cine dorește el. Ca să vă înscrieți în concurs, vă rog să îmi lăsați un comentariu la acest articol în care să povestiți despre ultimul spectacol de teatru la care ați fost sau de ce ați vrea să veniți cu noi.

Pentru cei mai puțin norocoși, prețul unui bilet este de 30 lei, iar achiziția lui se poate face:
1. Online: https://eventbook.ro/theater/bilete-momente-vesele-cu-trupa-cristi-toma
2. Cash în seara spectacolului, începând cu ora 19:00.

Locația spectacolului:

Clubul Țăranului: Strada Monetăriei, nr. 3, București.

Data și ora:

11.03.2019. 20-21.30

Vă puteți înscrie în concurs până mâine seară, 9.03.2019, ora 20.00. Extragerea la sorți o voi face cu ajutorul random.org, iar duminică dimineață voi anunța aici și pe Facebook câștigătorul. 

Succes!

 

Îți mulțumesc că ți-ai luat din timpul tău și mi-ai citit articolul. Dacă ţi-a plăcut, a stârnit în tine vreo emoție sau chiar ți-a fost de folos și ai vrea să prinzi de veste imediat ce îl public pe următorul, te invit să rămâi conectat şi cu pagina de Facebook a blogului! 🙂

Submit

Similare

Join Discussion
0 0

Article by Denisa

Bună! Eu sunt Denisa și îți urez bun venit în lumea mea! Îndrăgostită de familia mea, de cărți, de dezvoltare personală și psihoterapie scriu cu pasiune despre lucruri frumoase sau mai puțin frumoase, despre povești de viață pe măsură ce le trăiesc. Sunt consilier de dezvoltare personală și psihoterapeut integrativ în formare, așa că dacă ți se pare că te pot ajuta cu ceva, dă-mi de știre folosind formularul de contact.

Previous StoryIdei de cadouri pentru ea – ediția 2019 Next StoryColțunași cu mere (rețetă fără zahăr)

Comments

Cancel Reply

(not be shared)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cauta un articol

Facebook

Facebook

Abonare E-mail

Vei primi notificari pe e-mail, despre fiecare postare noua.

Alătură-te celorlalți 23 de abonați

Ultimele Articole

  • Red & Black Online Workshop (2)

    “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine

  • IMG_20220205_180212

    Să sperăm că acesta este sfârșitul (gânduri din izolare)

  • IMG_20220120_092340

    DE CE și CUM să îți scrii o scrisoare la început de an…

  • people-2587353_1280

    Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

  • 260605489_881390729225297_5174927168452504290_n

    Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză

Scriu despre

alimentație sănătoasă alăptare autocontrol blog blogging cadouri campanie comunitate conștientizare copii copiii cuplu călătorii cărţi educaţie emoţii eveniment feminitate fotografii de familie frumuseţe handmade informaţie investiţie iubire necondiţionată maternitate mămicie noi doi Oana Moraru parenting relaţie responsabilitate reţete reţete fără zahăr sănătate sărbătoare teatru Tv vacanţă viaţa e frumoasă vulnerabilitate work at home moms zile din viața noastră îngrijire şcoală pentru bloggeri şcoală pentru părinţi

Discuţii, discuţii

  • Denisa la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Flori la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Adriana la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Natalia Dabija la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Laura la Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

Categorii

  • A fi părinte
  • Campanii
  • Evenimente
  • Feminitate
  • Utile

Caută

Linkuri utile

  • Politică de confidențialitate

Arhivă

iulie 2022
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Copyright DenisaMănica.ro | Web-Design by Cloudberries.ro