Revelionul copilăriei mele are gust de savarină cu blat din cozonac cumpărat şi frişcă din smântână făcută în casă. Program artistic la TVR cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, cap de afiş, şi acorduri de Pluguşor cântat de copiii din sat.

Prin adolescenţă, aproape că era ilegal să mai stau acasă cu părinţii de Revelion. Aş fi plecat oriunde, numai acasă să nu stau, de parcă acest lucru ar fi adus ghinion în anul următor. Sfârşeam în mici petreceri organizate cu gaşca de prieteni la unul dintre ei acasă. Am încheiat această perioadă apoteotic: cu o petrecere începută alături de prietena mea la ea acasă (doar noi două şi o prăjitură cu cremă de ciocolată şi vişine pe care nu o voi uita niciodată), continuată pe scara blocului alături de iubitul de atunci. 🙂

Perioada tinereţii a venit cu o paletă pestriţă de petreceri de Revelion, încercări de a găsi reţeta perfectă care să facă trecerea dintre ani de neuitat. Amintiri mi-au rămas câteva, dar Revelionul acela de pomină nu prea şi-a făcut apariţia. Sau poate că titlul ar putea merge către anul 2012, an pe care l-am întâmpinat cu o frumuseţe de varicelă, eruptă chiar în dimineaţa zilei de 31 decembrie.

Odată cu venirea pe lume a primului copil, au încetat şi aşteptările spectaculoase legate de petrecerea de Revelion. Lucrurile s-au simplificat, locaţia rămâne aproximativ aceeaşi: acasă sau prin apropiere. Nici anul acesta nu a făcut excepţie de la regulă. Singurul plan de Revelion pe care l-am avut a fost o seară liniştită în familie. Fără prea mult tam-tam, nici înainte, nici după. Oaspete ne-a fost doar bunica de data aceasta. Pe masă nu am mai pus tone de mâncare ca altădată. Ba mare parte din ce am avut a fost gătită de alţii, eu spălându-mi păcatele doar cu o friptură rapidă la cuptor şi un tort cu mere. Şi nu ne-a fot rău deloc! Pe copii i-am făcut fericiţi cu două baloane ţopăite de la unii la alţii şi cu noi la dispoziţia lor. Petrecerea s-a încheiat în focuri de artificii, aşa cum era şi de aşteptat. Le-am urmărit din camera lor, ca să fim mai aproape de momentul stingerii. Au adormit repede, dar din povestirile tatălui, eu şi mai repede. Şi nu m-aş fi mişcat din loc, dacă nu le-am fi promis naşilor că le facem o scurtă vizită după miezul nopţii.

La ora 3.00 eram şi noi în pat, numărând pe degetele de la o mână orele de somn rămase până când copiii aveau să pună casa în mişcare. Poate cândva Revelionul îşi va recăpăta strălucirea şi poleiala, deocamdată încercăm să ne bucurăm de lucrurile simple şi petrecerile liniştite.

Sursa foto: aici .