Treaba asta cu intenţiile începe să îmi placă din ce în ce mai mult, iar ceea ce descopăr mă uimeşte. Dacă este ceva pe care ţi-l doreşti extrem de puternic, s-a conturat în timp şi eşti aliniat cu el, i-ai oferit spaţiu de manifestare, atunci şi Universul are grijă să te ducă acolo unde ai nevoie. Chiar dacă nu pe căile previzionate. Uneori chiar s-ar putea să doară. Cam aşa cum am păţit eu când mi-a căzut telefonul în apă.
Joi seara, înainte de Paşte. Toată ziua bântuisem împreună cu copiii. După criza lui Albert din mall, lucrurile chiar s-au desfăşurat neaşteptat de bine. Toată ziua a fost o distracţie continuă pentru ei şi au făcut din proprie iniţiativă unele chestii, pe care eu nici măcar nu îndrăzneam să le aduc în discuţie. Cum ar fi, de exemplu, tunsul la tunsărie, aşa cum a denumit Albert frizeria. Dar seara eram cam rupţi de oboseală. Înainte să merg să îi pun la culcare, mi-am permis să merg şi eu la toaletă ca tot omul. Poate pentru a doua oară în ziua respectivă. Aveam telefonul în buzunarul din spate al blugilor. M-am gândit că s-ar putea să fac vreo nefăcută, dar apoi mi-am zis că nu e posibil, o să am grijă şi hoooop… telefonul meu făcea scufundări în toaletă. L-am pescuit cât de repede am putut, l-am şters şi am verificat dacă se aprinde, dacă îi funcţionează touch-ul. Apoi am răsuflat uşurată şi mi-am văzut de ale mele, crezând că telefonul va supravieţui fracţiunii de secundă în mediul subacvatic. Aveam să aflu a doua zi că nu, atunci când mobilul meu refuza să se încarce.
Well, aceasta este povestea despre sfârşitul tragic al telefonului meu chiar înainte de Paşte. Abia după ce nu mai era nimic de făcut, am aflat şi eu ce se recomandă în cazul în care ai scăpat telefonul în apă:
- Închide-l! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Apa nu trebuie să ajungă să scurtcircuiteze componentele de bază ale telefonului. Acesta este marele risc.
- Desfă-i carcasa şi scoate-i toate accesoriile: card de memorie, cartelă SIM. Am văzut că se recomandă să îi scoţi şi bateria, dar eu la telefonul meu nu am reuşit. Apoi, şterge-l cu o cârpă moale.
- Dacă vrei să îl usuci, foloseşte aspiratorul nu foehnul. Mi se pare logic, deşi primul la care aş fi apelat ar fi fost foehnul. Este greşit, pentru că acesta va ajuta apa să se infiltreze şi mai mult.
- Pune-l într-un bol cu orez, cereale, sau un amestec din cele două şi aşteaptă 72 ore. Orezul şi cerealele absorb umezeala.
- Du-l într-un service specializat să fie verificat.
Bonus: Să nu mergi niciodată cu el la toaletă!!! Este cea mai sigură metodă de a-ţi salva telefonul! 🙂
Eu am făcut tot ceea ce nu ar fi trebuit să fac. L-am butonat imediat după ce a luat contact cu apa, nu i-am desfăcut carcasa, l-am pus la încărcat a doua zi. Reţeta perfectă să îţi distrugi telefonul. Dar, ca să revin la intenţii, a doua zi urma să plecăm la părinţii mei şi să sărbătorim Paştile acolo. După ultima vizita la ei am luat decizia de a-mi dezinstala aplicaţia de Facebook, pentru că în loc să fiu prezentă la puţinele momente petrecute împreună, eu stau cu ochii în telefon. Să fi fost o coincidenţă faptul că am rămas fără telefon chiar înainte de mă întoarce acasă la ei? Sau, pe principiul ai grijă ce îţi doreşti că ţi se poate îndeplini, lista mea cu intenţii şi-a intrat în drepturi şi a trecut la următorul nivel?! 🙂
Sursa foto: Pixabay.
Dacă ţi-a plăcut articolul pe care tocmai l-ai citit şi ai vrea să prinzi de veste imediat ce se publică următorul, te invit să urmăreşti şi pagina de Facebook a blogului.
Comments