Reading Time: 5 minutes Un fior mi-a făcut tot corpul să se cutremure. Semn că vara se sfârșise în cele câteva zile de spitalizare, iar toamna părea să își intre în drepturi. Rufele pentru care ieșisem pe balcon și pe care le întindeam pe sârmele uscătorului erau, de fapt, niște scutece. Iar în sufragerie dormea liniștit un bebeluș. De […]
Mami, când vii acasă? (Povești din spital, episodul#6)
Reading Time: 5 minutes – Vreau la mami! S-a aruncat în brațele lui taică-său și a început să plângă! L-am chemat la mine. I-am spus că și mie îmi este dor de el și că îmi pare rău că suntem nevoiți să stăm departe unul de celălalt. Acum, în clipa aceasta suntem unul în brațele celuilalt și eu îi […]
Gânduri de mamă pe masa de operație (Povești din spital #episodul 3)
Reading Time: 3 minutes Prima operație fără ei. Am închis ochii și am încercat să mi-i aduc aproape. Dar nu se forma nici o imagine, nici un sunet, nici în miros. Nu reușeam să mă conectez cu ei. Mă simțeam atât de departe. În primul rând deconectată de mine. Iar sentimentul acesta mă speria mai mult decât ce avea […]
Fericirea poate sta ascunsă chiar și într-un buchet de flori de pădure
Reading Time: 3 minutes Una dintre activitățile de primăvară, pe vremea copilăriei mele, era să mergi la cules de flori în pădure. Însă eu am avut parte de ea prea puțin, pentru că mama nu era de acord să plec atât de departe de casă, însoțită doar de alți copii. Mulți ani i-am purtat ciudă pentru asta, dar acum […]
Ne iubim copiii, dar ei se simt iubiți?
Reading Time: 4 minutes În primele ore ale acestui an, am lăsat să îmi scape niște vorbe atât de urâte, încât nu îmi vine să cred că eu le-am rostit. Sunt cuvinte pentru care și acum m-aș ține nemâncată o săptămână întreagă. Și nebăută apă, și pusă la colț în genunchi pe coji de nucă. Și mi-aș da și […]
Nici sedințele foto de Crăciun nu mai sunt ce erau odată…Aleluia!
Reading Time: 4 minutes Calendar pentru bunici, imprimat cu poze cu noi. Ce idee minunată dacă nu ne-ar lipsi poza pentru luna decembrie. La un calcul simplu, doar Albert avea un costum de Moș Crăciun. Pentru noi, ceilalți, a fost nevoie de o fugă la magazinul din apropiere, de unde am înșfăcat de pe raft niște căciuli de sărbătoare. […]
Cazuri și necazuri de pe stadion. Cum a fost la primul meci de fotbal urmărit în formulă completă
Reading Time: 4 minutes Prima și prima dată, am ajuns pe un stadion la ceva timp după ce l-am cunoscut pe cel care avea să mă ia pe buletin câțiva ani mai târziu. Eram în perioada aceea de miere, în care nu am fi stat despărțiți nici măcar 2 minute. Nu am acceptat invitația doar din dorința de a […]
Copilul și televizorul, o capră și o varză pe care nu știu cum să le mai împac
Reading Time: 6 minutes Se dă o mamă la primul copil, care habar nu are despre ce efecte dăunătoare poate avea televizorul asupra dezvoltării bebelușului. Crede că e bine să îl expună la programele de desene animate adaptate vârstei lui. Că nu degeaba or fi fost inventate! Nu mai poți crește copilul ca pe vremea noastră și să îl […]
Bine ai venit, grădiniță! Toamna se numără virusurile
Reading Time: 3 minutes 10 septembrie ne-a prins departe de casă. Deși așteptam momentul reînceperii grădiniței încă de pe 1 Iunie (ziua în care copiii noștri practic au intrat în vacanță), am preferat să ne mai tolănim două zile în plus la soare și să ne mai scăldăm fizicul în apa mării de smarald. Așa că, în timp ce […]
Copilul meu suferă de sindromul “spune tot”
Reading Time: 2 minutes Ieri am avut programare cu Albert la dermatologie. Clinica se afla în zona în care locuiește o prietenă bună, pe care o văd și o aud destul de rar din cauză de crescut două bucăți copii și ea, dintre care unul încă bebeluș, alăptat și extrem de atașat de ea. M-am gândit că nu ar […]