– Și nu îți e greu cu ei? mă întreabă femeia care meştereşte de zor la unghiutele mele neglijate de săptămâni întregi.
– Ba îmi e greu. Uneori. Alteori mi-e și frumos!
– Și nu te ajută nimeni cu ei?
– Măi, nu prea…pentru că așa am ales eu. O avem pe bunica aici în București. Uneori îi mai lăsăm cateva ore în weekend sau de pe o zi pe alta. Mie îmi este mai mult decât suficient. Sunt plini de energie şi foarte rar îndrăznesc să îi las pe capul altcuiva cu zilele.
Adevărul este că pe mine m-a prins treaba asta cu creșterea copiilor. Și îmi place să o facem doar în doi, fără să implicăm restul satului. Pentru că nu vom mai avea altă oportunitate. Iar nepoții ne vor fi nepoți, nu copii. Ce-i drept, pe el nu cred că l-am consultat prea mult când am luat această decizie. Doar îl bat la cap cu descoperirile mele în materie de părinţeală. Norocul lui că nu stă prea mult prin preajmă. Din cauză de cineva trebuie să mai și muncească în casa asta. De fapt pentru casa asta, aş spune eu. 🙂
Uneori munca lui presupune deplasări departe de casă. Nu mereu, câteva zile la 2-3 luni. Săptămâna trecută ne-a venit rândul să rămânem singuri în împărăție. După multe alte dăţi în care inevitabil lucrurile o luau razna, pentru astfel de sâptămâni am început să fac liste şi să buchisesc reţete. Iată kitul meu de supraviețuire pentru perioadele în care sunt singură cu copiii:
- Mâncare, apă şi somn. Dacă îi neglijăm nevoile de bază, organismul nostru intră în alertă, iar noi suntem pasibili să ne pierdem mult mai des controlul. Şi să fim serioşi, atunci când vine vorba de copii nu prea îţi permiţi să rătăceşti stăpânirea de sine!
- Îţi conservi energia. Reduci consumul de Facebook, te ţii la distanţă de conflicte inutile, nu te încarci cu problemele altora, nu te apuci să faci curăţenie generală prin casă şi, în general, laşi deoparte orice aşteptare.
- Petreci cât mai mult timp cu copiii. În acest fel rămâneţi conectaţi, sunteţi mult mai receptivi unii la nevoile celorlalţi, iar momentele dificile pot fi depăşite mai uşor. Ia-o ca pe o vacanță dacă vrei, pe parcursul căreia să te bucuri din nou de jocurile copilăriei. Sau chiar ca pe o terapie gratis, cu rezultate imediate.
- Nu schimbi nimic în rutina copiilor, ba chiar o respecţi cu sfinţenie dacă aspiri la câteva momente de respiro. La noi somnul de după-amiază este lege. Altfel dăm în altele, care explodează la ceas de seară și pe care cu greu le duc și le tolerez. Așa că pauza bună, trece primejdia rea!
- Nu uita de joc! Atitudinea jucăuşă te poate ajuta aproape în orice situaţie. Excepţie fac momentele în care o criză chiar nu mai poate fi evitată. Pentru aceasta ai nevoie de energia de la punctul 2.
La final, când în peisaj a apărut şi celălalt părinte, îţi poţi acorda un extra bonus care poate consta într-o vizită la salonul de înfrumuseţare (aşa cum am făcut eu acum 🙂 ), o ieşire în oraş cu prietenele (dacă au şi ele în grija cui lăsa copiii ), un film la cinema, o lectură care îţi face bine sau poate chiar o ieșire în doi dacă ești generoasă și îl scutești pe domnu’ de statutul de bona principală. 😀 Iar lista poate continua. Pentru că greul din creşterea copiilor devine şi mai greu atunci când uităm să ne mai prioritizăm din când în când și propria persoană. Atunci când credem că noi nu avem nevoie de timp, atenţie sau răsfăţ.
Eu aşa am scos-o la capăt săptămâna trecută. Peripeţiile nu ne-au ocolit, dar totul e bine când se termină cu bine. Și sunt curioasă ce conține kitul vostru de supravieţuire? 🙂
Mie când îmi este greu cu Tudor, pentru că uneori este foarte solicitant ? mă gândesc la cei care au doi sau mai mulți copii. Răbdare și iarăși răbdare și exact cum spui și tu conservarea energiei ?
La următorul nivel mă gândesc şi eu, adică la trei :)). Cu doi uneori se echilibrează balanţa. Şi aici mă refer la faptul că îşi mai şi găsesc de joacă împreună. Sincer, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără Amedeea. Fascinaţia ei pentru frate-său mă ajută mult. Altfel nu ştiu pe unde scoteam cămaşa, pentru că este un copil care are nevoie de spectatori. :)))
Din kit si ceva desene animate, nu multe dar utile uneori! Au zile ale mele cand se joaca intre ele frumos si eu nici nu le simt! Si zile in care toti suntem monstruleti?
Bune şi desenele animate. Depinde de doză, altfel se transformă şi mă aleg cu "zombilici" în loc de copii. :)))
la mine kitul era mersul la teziene și cu lulanta :-) . ne duceam să vedem fântânile arteziene, stăm la 3 stații de ele și să colindăm prin Unirii cu scările rulante - pe vremea aceea nu erau altele în Univers :-) , acum orice mall are lulante :-) :-) iar copilul meu nu se mai dă cu ele, ci cu parapanta... :-)
Scările rulante sunt şi la noi mare hit. Acum s-a mai liniştit, dar erau perioade în care dacă le descoperea, acolo ne făceam veacul! Parapanta?!!? Şi cum stai cu inima, mămico? :)