Reading Time: 6 minutes

Ce părere ai despre pauză? Îi vezi utilitatea, sensul? Sau, mai degrabă, ți se ridică părul în cap de iritare numai când auzi sau pronunți cuvântul?

Știi, mama mea obișnuia să spună des (și încă o face):

– Aoleu, mamă! Eu nu am timp nici să mor!

Sau

– Eheeee…eu o să mă odihnesc când o să mă duc la deal. (la deal fiind cimitirul).

Și dacă mă gândesc la modul în care se desfășoară viața mamei, chiar și acum, la 65 ani, îmi dau seama că nu o pot contrazice. Am crescut cu această imagine a femeii neobosite, atotputernice. Care se trezea cu noaptea în cap, la orele 4.00-5.00 dimineața, ca să gătească mâncare pentru oamenii care urmau să o ajute la muncile câmpului. Oameni, pe care tot ea îi coordona apoi pe parcursul întregii zile.

Este foarte puternică mama mea. Mereu am crezut că mă angajez mai ușor în lucruri de la care alții se trag înapoi, doar pentru că sunt fată de la țară și sunt obișnuită cu greul. Dar scriind aceste rânduri, realizez că modelul mamei a contat foarte mult. Ea este cea care mi-a arătat câtă forță poate exista într-o femeie. Cât de mult poți să muncești, cât de puține ore poți să dormi pe noapte.

Ceea ce nu a putut să mă învețe mama, a fost despre cum să te oprești înainte să îți atingi limitele. Despre importanța pauzei, despre respectarea ei ca etapă de sine stătătoare a unui ciclu natural de activitate. Și simt multă compasiune pentru mama mea acum, dar nu a fost mereu așa.

A fost nevoie de o problemă de sănătate și o pandemie, ca să accept că așteptările pe care le aveam de la mine erau prea mari. Obișnuiam să mă judec și să mă critic foarte mult. Credeam că doar mie nu îmi iese. Priveam la alte femei, mame și ele, și aveam impresia că excelau pe toate planurile. Nici eu nu băteam pasul pe loc, dar oricâte aș fi făcut, nu era suficient. De foarte multe ori, am tras de mine până la ultima picătură de energie. Nu se putea să mă plâng, mama a dus-o și mai greu în viață. Și s-a descurcat destul de bine. Trebuia să pot și eu. Și nu aș schimba nimic din toate lucrurile pentru care am depus efort. Ele m-au adus unde sunt astăzi și îmi place viața mea. Doar că le-aș face altfel.

Ce mesaj mi-au adus crizele.

Să stai și să nu faci nimic. Pur și simplu. În fiecare zi, pentru câteva minute. Să pierzi vremea. Nu că nu ai pierde-o în atât de multe alte moduri. Ca atunci când scrolezi întruna pe rețelele de socializare. Dar să îți iei o amărâtă de pauză, să stai degeaba, este păcat, o rușine, te încearcă sentimente de vinovăție, nu-i așa?

Te înțeleg! Pentru mine nu a fost ușor să stau la terapie intensivă după operație. Sau în primele săptămâni de spitalizare, în care nu mă puteam folosi de timpul pe care îl aveam la dispoziție ca să citesc. Să stau întinsă în pat, cu ochii în tavan, în contact cu corpul meu, cu suprafața de susținere, cu haosul și puzderia de gânduri din minte. Aceea a fost o provocare care m-a încercat rău de tot.

Când nu mai poți, mai poți puțin!

Spune o altă vorbă din popor, destul de populară și în rândul mamelor. Și mie îmi place mult. La un moment dat, chiar mi-a fost motto în viață. Însă curând aveam să descopăr că, atunci când abuzezi, cu fiecare puțin ești cu mult mai aproape de epuizare. Dacă ar fi să iau un mesaj al crizelor și momentelor provocatoare pe care le-am traversat, acela ar fi despre importanța pauzei, a repausului de care avem atât de multă nevoie.

Importanța pauzei.

Hai să vorbim despre pauză! Sunt relativ nouă în domeniu, dar din ce am experimentat până acum, pot să îți povestesc câte ceva despre beneficiile ei:

1. Pauza nu este pierdere de timp. Prin pauza pe care ți-o acorzi, scazi presiunea pe care o simți. De fapt, faci timp. Pentru că efectul imediat al pauzei este creșterea eficienței, productivității și a creativității.
2. Pauza este necesară pentru refacerea corpului, a minții și a spiritului. În interacțiunile noastre zilnice, ne angajăm în schimburi de toate felurile. Iar cel mai mult ne place să dăm. Și cum am putea să le dăm celorlalți, fără ca nouă să nu ne facem porție? În special, dacă suntem mame. Hrănim în atâtea moduri (alăptăm, pregătim mâncarea pentru mesele zilei, hrănim emoțional) și conținem. Este descrierea de bază în fișa postului de mamă, iar fărăr refacerea propriilor resurse, misiunea noastră devie greu de îndeplinit.
3. Pauza face spațiu și aduce claritate. De câte ori nu ți s-a întâmplat să te blochezi și să primești răspunsul doar după ce te-ai deconecat un moment, doar cât să lași lucrurile să se așeze?
4. Pauza înseamnă să te alegi pe tine. Dacă ești ca mine, sunt convinsă că și tu te uiți în curtea vecinului. Poate nu știai de paradoxul comparației: compari cum te simți tu la interior cu modul în care se manifestă alții la exterior. Și, bineînțeles, îi alegi pe cei mai buni în domeniul în care tu te zbați să răzbești.
5. Pauza este binevenită și în cazul pasiunilor noastre sau al lucrurilor pe care ne face plăcere să le facem. Avem nevoie de echilibru în viața noastră, iar pasiunile au un potențial mistuitor destul de mare.
6. Pauza înseamnă că îți dai voie să fii.

Cum am început să practic pauza.

În ultima vreme, pentru mine lucrurile s-au simplificat destul de mult. Oricât de superwoman m-aș crede eu, am ajuns la concluzia că sunt doar o biată ființă umană care, fără pauză, pedalează în gol. Așa că, din când în când, în funcție de nevoile mele, îmi dau voie să stau. Chiar și acest articol, programat să apară la începutul săptămânii, a căzut victimă pauzei mele. Îmi pare rău pentru întârziere dacă l-ai aștepat, dar atât am putut săptămâna aceasta.

Feluri în care îmi iau pauză:

1. Pun totul pe pauză (inclusiv conexiunea telefonului la internet) și stau sub pătura mea pufoasă pe canapea, cu o activitate lejeră și o cană de lapte cu cacao. Alteori, chiar ațipesc puțin înainte să îi iau pe copii de la școală.
2. Citesc o carte care nu mă solicită prea mult. Dacă nu aleg cartea bine, ajung în oala sub presiune și transform ceva plăcut într-o altă corvoadă.
3. Timpul petrecut cu copiii. Chiar dacă nu îmi vine ușor, atunci când reușesc să mă prind în jocul copiilor, revin la treburile de om mare mult mai revigorată. Iar ca să mă bucur de joacă, am observat că este nevoie să fiu departe de casă și responsabilitățile casnice. Atunci mă relaxez cel mai bine. Îmi plac și plimbările cu bicicleta sau alte activități pe care nu am avut ocazia să le experimentez în copilăria mea, dar învăț să le fac odată cu ei.
4. Timpul petrecut în cuplu. Care este și mai puțin acum, dar care reușește de fiecare dată să mă deconecteze de pe modulul de mamă ideală și să revin la o ființă cu dorințe proprii.
5. O zi în care îmi dau voie să fiu mama imperfectă. Când copiii mănâncă mai puțin sănătos, mâncare nepreparată de mâinile mele, sau le dau voie să depășească norma la ecrane.
6. O convorbire la telefon cu o prietenă.

Oricât de mult aș iubi-o pe mama, eu mi-am propus ca viața mea să arate altfel. Odihna este ceva pe care îmi doresc să îl experimentez în viața asta, nu după ce mor. Este dreptul meu (și am de gând să mă folosesc din plin de el), așa cum am și responsabilitatea să muncesc și să îngrijesc.

Nu știu ce a ajuns la tine din ce am scris eu în acest articol (al doilea din seria #Ajută-te pe tine însăți, femeie, pe primul îl găsești aici), dar te invit să iei cu tine aceste două întrebări:

1. Care sunt credințele limitative pe care le-ai preluat prin atașament sufletesc de la părinții tăi?
2. Ce părere ai acum despre pauză?

Pe curând,

Denisa