Tu cum te simţi că nu aduci bani în casă?
Apare de undeva întrebarea Adei, în timp ce spatele meu încerca să ia forma unui şezlong la Therme. Deşi credeam că am făcut pace cu mine în legătură cu subiectul, adevărul este că de fiecare dată genul acesta de întrebări mă ia pe nepregătite. Ca şi cum m-aş prăbuşi dintr-odată în gol, iar puntea pe care păşeam încrezătoare cu doar un moment în urmă, ar fi fost sigură doar în mintea mea.
Pe 1 februarie s-a împlinit un an de la ieşirea mea oficială din câmpul muncii. Această decizie însă, a fost luată cu mult timp înainte. Ne-am făcut calculele şi aşa a înclinat balanţa. Locul meu nu mai era de mult acolo. Iar acest lucru a devenit evident încă de la începutul sarcinii cu Albert. Programul de 12 ore nu era unul compatibil cu viaţa de familie. În retail nu prea ai weekend-uri. De sărbători primeşti zile libere cu ţârâita. Şi, în general, mereu apare câte ceva care să te facă să sari peste planurile tale de acasă. Perspective de dezvoltare aproape zero, ba chiar simţeam că o iau în jos..De salariu nu mai vorbesc, fix cât să plătesc o bonă bunicică. Asta dacă aveam norocul să găsesc pe cineva care să se deplaseze în afara Bucureştiului..
Fără regrete şi totuşi..
Nu regret acest pas, a fost o decizie asumată. Ştiam că aici îmi este locul, că nu aş fi putut să îmi văd copiii doar câteva ore pe săptămână. Şi nici să îi las în grija altcuiva nu mi s-ar fi potrivit. Acest lucru mi se confirma aproape după fiecare plimbare prin parc. Nu sunt eu un părinte uşă de biserică, dar mă tratez. Să creşti copii nu e chiar atât de uşor, contrar părerii generale. E nevoie de multă muncă, în primul rând cu tine. Un copil are nevoie de ceva mai mult decât simpla supraveghere.
Îmi e bine cu ei. Cresc odată cu ei. În feluri în care nu m-aş fi gândit vreodată. Sunt mari consumatori de energie, nu zic nu. Dar tot ei mă inspiră, mă motivează şi îmi dau multă încredere în mine. Mai multă decât mi-a dat vreo altă persoană în viaţa mea sau vreun alt lucru făcut vreodată. Atât timp cât privesc lucrurile în lumina aceasta nu am probleme. Mă simt ca într-o bulă de siguranţă ce ţine îndoielile la distanţă. În casa noastră, în universul nostru de patru, eu îmi cunosc contribuţia, chiar dacă ea deocamdată nu constă în venituri financiare.
Avantaje şi dezavantaje
Marele avantaj al situației este timpul pe care îl petrec alături de copii. Construim amintiri și ne fundamentăm relația. Îi cresc așa cum cred eu de cuviință, fără să dau indicații și explicații care oricum ar fi puse la îndoială și ignorate. Ne putem fi aproape ori de câte ori vrem și avem nevoie. Şi îmi este clar că pentru mine aceste lucruri au rămas o prioritate.
Pe de altă parte, este destul de dificil să mă împart între copii, treburile casnice, care uneori tind să mă acapareze şi lucrurile pe care îmi propun să le fac pentru mine. Planurile se pot da peste cap destul de uşor, asta dacă apuc să le fac. Nici frustrările nu mă ocolesc. Plata pentru munca prestată se face în zâmbete, pupici şi îmbrăţişări, dar ce păcat că nu pot achita cu ele nici măcar un fir de ceapă! Statutul meu social a avut de suferit. Uneori am impresia că lipsa unui loc de muncă m-a anulat în ochii lumii.
În concluzie, orice decizie ai lua..
Din experienţa mea de până acum, să rămăi de vatră şi să îţi asumi creşterea copiilor nu este o decizie pe care să o iei chiar atât uşor pe cât s-ar crede. Ea vine la pachet cu multe, pe care să le poţi duce măcar în teorie. Este nevoie să te cunoşti destul de bine şi să îţi conştientizezi limitările. Să cântăreşti bine înainte şi să laşi aşteptările la o parte. Ale tale sau ale altora. Lucrurile nu se creionează doar în alb şi negru şi e nevoie să înveţi să trăieşti cu asta. Indiferent de hotărârea pe care o iei, mereu vor exista părţi bune şi părţi mai puţin bune. Mereu vor apărea semne de întrebare şi neajunsuri. Partea frumoasă este că, dacă poţi să testezi pe unde te situezi, nimic nu este ireversibil.
Foto credit: Cristina Tomani.
Dacă ţi-a plăcut articolul pe care tocmai l-ai citit şi ai vrea să prinzi de veste imediat ce se publică următorul, te invit să urmăreşti şi pagina de Facebook a blogului.
Uff, in cateva luni trebuie sa iau si eu o decizie in acest sens... Ma strange in spate deja. :)) PS: Cand mai mergeti la distractii cu copiii, luati-ma si pe mine! Fie-va mila si de mine! :)) Multumesc anticipat!
Multă baftă, Natalia! :-) Îți urez să iei decizia potrivită pentru tine și pentru copii! Te anunț. Acum am crezut că ai văzut anunțul dat de Ada. :-)
Să nu crezi niciodată că dacă ai rămas acasă să ai grijă de copii, valorezi mai puțin! Nu e deloc ușor ceea ce faci tu, iar presiunea asta a societății, conform căreia mama perfectă e director în corporație, Jamie Oliver în bucătărie și mai știu eu cine în dormitor, în timp ce crește unul sau mai mulți copii perfecți, e nasoală. Don't let it get to you!
Este greu să mă rup de preconcepţiile mele, în primul rând. Uneori îmi doresc să fac parte din tabloul descris de tine. Dar acum ştiu de unde mi se trage şi îmi revin când îi privesc pe ei. Aşa cum spuneam, în bula mea sunt la adăpost. Afară din ea, mai greu. Mulţumesc foarte mult pentru cuvintele tale!:)
Felicitări pentru creșterea în asumarea deciziei! Sunteți tare frumoși și cel mai important e să vă fie bine vouă în dinamica stabilită de comun acord. Big hug!
Hey, ce surpriză! Mulțumesc mult, Ana! Pentru că ești, pentru articolele frumoase și profunde pe care le scrii, pentru comunitatea aceasta frumoasă pe care ai creat-o și care înseamnă mult pentru atâția oameni! Te îmbrățișez! :-)