Reading Time: 4 minutes

Acum un an, trăiam unul dintre cele mai puternice și intense sentimente de ușurare și eliberare. În sfârșit ajungeam acasă, după mai bine de 3 luni de absență, după 3 luni de dormit pe paturile spitalului. Dar și cu sufletul plin de recunoștință, o nouă perspectivă asupra vieții și cu apetit pentru noi experiențe.

Cea mai mare teamă a mea după ce m-am întors acasă, a fost că nu voi putea să păstrez ceea ce am conștientizat în spital. Că mă voi lua din nou cu viața și voi uita să o trăiesc, să mă bucur de ea. Uneori poate temerea mea a devenit realitate. Însă nu m-am mai dus atât de jos, încât să uit cu totul ceea ce am descoperit că este important pentru mine. Odată ce ai făcut un detox zdravăn, efectele lui sunt cu bătaie lungă.

Nu mi-am blestemat soarta și nici nu am urât experiența prin care am trecut. Am luat-o ca pe o etapă necesară de integrare a ceea ce la nivel mental se așeza de ceva timp. Chiar dacă după spitalizare lucrurile nu s-au schimbat de la sine, sâmânța fusese plantată. Încrederea nu m-a părăsit, știam că tot ceea ce aveam de făcut este să continui să lucrez cu mine. Am dat la minimum zgomotul din exterior și m-am pus pe treabă.

Ce a ieșit la suprafață, sunt aceste noi credințe:

Puține lucrurile pe lumea asta sunt tragice cu adevărat, restul sunt doar perioade grele.

Noi, oamenii, avem această tendință de a face drame din orice, de a ne da de ceasul morții pentru nimicuri. Nu o facem cu bună știință, o facem chiar în lipsa conștiinței. Din păcate, fără o sperietură zdravănă, fără un cutremur de proporții din când în când, nu avem șanse să ne rupem din dulcea dramatizare.

Înainte de acest eveniment, aveam discuții aprinse în cuplu, la miezul nopții, pe tema școlii copilului. După, am plecat relaxați în vacanță cu doar 10 zile înainte de începerea școlii (și întoarcere doar cu o seară înainte), fără să știm cine va fi învățătorul copilului pentru următorii 5 ani. Subiectul nu își pierduse din importanță, doar eu nu mai priveam situația prin ochelarii dezastrului.

Te întreb pe tine, cel care citești aceste rânduri, simți că s-a sfârșit lumea pentru că suntem în pandemie, că nu mai poți merge în concediu cum o făceai odată, că ți-au picat planurile pe care ți le făcusei la începutul anului sau ți se pare că te afli într-o situație fără ieșire? Ia mai gândește-te puțin..

Oricât de grea și nedreaptă ni s-ar părea uneori, viața este un dar .

Să o trăim așa cum se cuvine. Dincolo de frici, de atașamente, de lucruri materiale. Este de datoria noastră să ne lărgim orizontul și să ne uităm cu curaj la tot ceea ce ne impiedică să o apreciem.

Mi-au rămas în minte aceste rânduri dintr-o carte pe care am citit-o în spital:

Apropierea morții ne îmbogățește perspectiva asupra vieții!

Viața se petrece aici și acum, iar tu ești într-un proces.

Rememorăm în continuu trecutul sau anticipăm viitorul. Uitând de prezent, deconectându-ne de la ceea ce se întâmplă chiar acum sub ochii noștri și de ceea ce ne este la îndemână chiar în clipa de față. Iar elefantul din cameră devine atât de greu de abordat, pentru că am uitat să îl mâncăm bucățică cu bucățică. Vrem totul dintr-o singură lovitură.

Ai răbdare, încredere, respiră și observă. Concentrează-te pe proces și bucură-te de el. Orice îți este dat să înduri la un moment dat, are un scop în devenirea ta.

Dr. Shefali Tsabary scrie în cartea sa,”Familia conștientă“:

Viața nu ni se întâmplă, viața se întâmplă pentru noi.

Să fii cea mai importantă persoană din viața ta nu este o dovadă de egoism.

De fapt, este cea mai onorantă formă prin care îți poți demonstra dragostea față de cei din jurul tău. Doar după ce ai grijă de tine așa cum ai nevoie, poți să oferi necondiționat celorlalți.

Ai încredere în vocea ta interioară.

Urechile noastre adună mesaje și păreri non-stop și din toate părțile. Nu ai ce face, acesta este rolul lor. Însă tu ești CEO-ul vieții tale și știi dacă ele îți sunt sau nu de folos. În 99% din cazuri, sfaturile celorlalți sunt moduri în care se raportează ei la situația pe care le-o prezinți. Dacă simți nevoia să auzi o părere avizată, atunci întreabă-te mai întâi pe tine și abia apoi pornește un sondaj de opinie în exterior. Clarifică mai întâi pentru tine ce îți dorești să obții și care sunt compromisurile pe care ești sau nu dispus să le faci.

Fiecare ins cu călătoria lui. Ai curaj să îți asculți înțeleptul interior și să te desprinzi din turmă dacă de asta simți că este nevoie. Cântărește dacă păstrarea unei iluzii înșelătoare de siguranță merită sacrificiul de sine.

Viața este imprevizibilă, relațiile sunt una dintre cele mai valoroase investiții.

Cu susținere necondiționată din partea oamenilor, poți trece prin momente atât de cumplite cum nu ți-ai fi imaginat vreodată. Fiecare umăr sau deget întins te aduc mai aproape de liman. Nu vor mișca lucrurile în locul tău și nu vor învăța lecții tale de viață. Dar este atât de încurajator să îi știi aproape. Sunt recunoscătoare pentru toții oamenii din viața mea, mai mult sau mai puțin apropiați. Nu sunt foarte mulți, dar sunt speciali!

Salut, sunt Denisa, un fel de supraviețuitoare a anului trecut! Acestea sunt câteva gânduri la ceas aniversar. Și mă bucur că am ocazia să le scriu. Îți mulțumesc că le-ai citit până la capăt, sper să îți fie de folos!

Acum fugi, VIAȚA te asteaptă!