Reading Time: 8 minutes

Am lăsat tot ce aveam în România și am venit aici doar de dragul experienței și în căutarea unui mediu care să ne susțină mai mult în ceea ce ne-am propus ca familie și în dezvoltarea fiecăruia dintre noi. Fără să avem vreo idee despre cum este orașul sau Olanda, ca țară. Am încercat să luăm pulsul locului cu ajutorul omulețului de la Google Maps. Să răsfoim galerii foto. Dar am fost lăsați fără cuvinte încă de la primul contact. Aproape că am fost copleșiți. La un moment dat, Albert a reușit să articuleze ceva mai mult de “wow”:

– Nu este frumos, este cam prea frumos!

Au trecut mai bine de trei săptămâni și încă suntem în aceeași stare de uimire. Ne place foarte mult orașul, cu numeroasele lui canale și străzi înguste, arhitectura clădirilor vechi și a caselor atât de cochete, atmosfera lui atât de boemă și florile răsărite de te miri unde, care înfrumusețează orice zid sau intrare în casă. Încă suntem în energia turistului. Este greu să cuprinzi atât de mult frumos și să te obișnuiești cu gândul că nu vei pleca prea curând. Am avut marele noroc să venim într-o lună în care vremea ne-a permis să ne plimbăm și să explorăm cât mai mult orașul.

Până la sfârșitul lunii septembrie, locuim temporar într-un apartament-hotel din centrul orașului. Aici este totul spectaculos. Clădiri, străzi pline de flori, apropierea râului Spaarne cu podurile care se ridică atunci când este tranzitat de o ambarcațiune mai mare. Chiar dacă este o zonă aglomerată, în special în weekend, este o aglomerație suportabilă, iar atmosfera care se crează nu este deranjantă. Însă noi am fost sceptici și am vrut să descoperim și zonele acelea mai puțin drăguțe. Unde clădirile nu sunt rupte din poveste și străzile sunt mai puțin primitoare. Știți, sentimentul acela de este prea frumos să fie adevărat, hai să-i găsim și neajunsurile. Așa că ne-am dus cât mai aproape de periferia orașului. Este adevărat că mai avem zone în care nu ne-au ajuns picioarele, dar nu am dat de niciun Ferentari până acum.

Mai avem multe de descoperit, de vizitat și de aflat. Este un oraș vechi, cu tradiție, cultural. Deși am văzut clădiri din 1660 (anul este evidențiat pe ele), nu ne-a atras atenția până acum nicio dărăpănătură. Este totul foarte bine întreținut și ordonat. Majoritatea locuințelor sunt în case cu etaj și cel mult o mansardă. Au foarte puține blocuri, cele mai multe cu regim de înălțime foarte jos, câteva etaje (2-3) și fațada tot din carămidă aparentă, la fel ca în cazul caselor. Nimic nelalocul lui, care să facă notă discordantă sau să îți deranjeze privirea.

Oamenii.

Haarlemul este un oraș frumos și un loc în care ți-ai dori să locuiești și datorită oamenilor. Sunt umani, toleranți și foarte primitori. Dacă te privesc în ochi, au și un zâmbet pentru tine. De multe ori, chiar te salută. Eu zâmbesc mult de felul meu. Cred că a devenit un fel de automatism. O față zâmbitoare mie îmi dă siguranță, mă face să mă simt bine, apreciată și validată doar pentru că sunt. Așa că încerc să ofer celorlalți ceea ce mi-aș dori să primesc și eu la rândul meu. În România aveam impresia că zâmbesc prea mult… și uneori prostește. În Haarlem mă simt normală. Totuși, nu este ușor să primești atât de multă bunăvoință, să te obișnuiești cu ea și cu ideea că o meriți.

Un alt lucru ciudat la ei este că par să se bucure de viață. Asta este o altă ecuație cu multe necunoscute pentru noi. Au hobby-uri și au viață după ce au încheiat ziua de muncă. (De regulă, între orele 17.00-18.00 magazinele se închid. În weekend, unele rămân închise sau se deschid de la ora 12.00 la 17.00. Vizionările pentru case și apartamente de închiriat se fac în timpul săptămânii și în orele de lucru. Nu seara, nu în weekend). Apoi îi vezi în parc, stând pe pătură la un picnic sau doar la un pahar de vin cu prietenii (atenție, pahare de sticlă, nu de unică folosință), la terasă, pe canale cu barca sau făcând canoe.

Bicicleta-i baza. Este atât de obișnuit să te deplasezi prin oraș cu bicicleta în țara asta, încât aproape că am uitat să menționez acest aspect. Aș risca să spun că au mai multe piste pentru biciclete decât trotuare. Dar fac și sport. Aleargă, fac canoe, merg la sala de sport, pentru copii există multe terenuri de fotbal amenajate. Poate acesta este secretul formei în care se află. Am văzut mult mai puțini oameni cu probleme de greutate decât eram eu obișnuită să văd pe stradă.

Câteva curiozități.

În general, ne simțim bine unde suntem acum. Dar sunt și anumite lucruri care nu sunt așa cum le știam noi.

Oamenii aceștia par să se nască și să moară pe bicicletă. Am văzut bicicliști de la femei gravide, aproape de termen (cu rucsac în spate și încă un copil atașat de bicicletă), până la bătrâni cu roți ajutătoare pentru menținerea echilibrului. Bebelușii sunt plimbați pe bicicletă din momentul în care pot să stea în fund.

Olandezii știu să folosească spațiul și să trăiască în case mult mai mici decât ale noastre. Din ce am reușit noi să vedem din afară, par să stăpânească arta minimalismului și a bunului gust. Chiar dacă urmează să ne mutăm într-un apartament destul de mare, tot trăiesc cu teama că nu voi avea unde să așez tot ce am pus în cutii. Dar cum suntem în proces de simplificare și detașare de lucruri, locul în care ne aflăm acum este perfect. Visul meu în acest moment este să învățăm să încăpem cu toții într-o căsuță cochetă de-a lor. Neapărat cu bancă și flori la ușă și fără perdele lungi la fereastră.

Limba neerlandeză seamănă mult cu germana, doar că este mult mai hâhâită. G -ul se transformă de multe ori în H. Și alte câteva litere sau grupuri de litere care se pronunță altfel decât se scriu. Cum credeți că se citește “goed”?…Hut și înseamnă “bine”. Dar sunt și multe cuvinte similare cu cele din engleză: Hart – heart, sinds – since, voor – for, geopened – opened.

Prețul mâncării și al băuturii. Chiar dacă prețurile la alimente în supermarket nu diferă cu mult de cele din țară (coșul săptămânal ne costă cam la fel), distracția afară din casă costă. De exemplu, umbli bine la buzunar dacă vrei să mânânci în oraș. Sau, cel puțin, așa ni se pare nouă deocamdată, asta și pentru că nu ne-am dezobișnuit de transformat orice cost în lei. Spre exemplu, doar fast-food-urile au prețuri de 8-10 euro porția de mâncare.

Inghețata are același preț cu una bună din București (noi eram fani Emilia), puțin peste 1 euro cupa. Dar berea (și băutura, în general) este mai scumpă. Poate la preț dublu.

Piețele lor sunt departe de ce cunoaștem noi în Romania, iar sortimentul mult mai puțin diversificat. Ne lipsește savoarea roșiilor și a tuturor legumelor de sezon de acasă.

Vremea a fost generoasă cu noi în primele săptâmâni. De o săptămână s-a mai răcit, iar de câteva zile au început și ploile. Dacă înainte îmi era teamă de ele, acum mă amuză. Deocamdată sunt blânde și trecătoare. Norii călătoresc mult și din când în când mai vine câte unul pus pe năzbâtii, te dușulește și apoi îți face cu mâna. Chiar și așa, fie vremea cât de rea, orașul acesta știe și poate să compenseze absența soarelui.

Nu poți plăti cu bancnote de 100 de euro. Dacă veniți în Olanda, pregătiți bancnote mai mici. Nici Mastercardul nu merge peste tot. Din momentul în care am rămas fără lichidități, obișnuiam să întrebăm mai întâi dacă se poate plăti cu cardul pe care îl aveam.

Încă încerc să îmi dau seama ce am făcut bun în viața mea, încât să ajung să trăiesc într-un loc atât de frumos. A fost o potrivire perfectă. Momentul, stilul de viață pe care l-am adoptat și pe care tot încercăm să-l îmbunătățim. Nu mai apreciam nebunia de zi cu zi a marilor orașe, ne-am delimitat de ea încă de când am construit o casă lângă București. Dar Haarlemul ne-a introdus într-o poveste. Din acest punct de vedere, ne-a fost greu să mai apreciem Amsterdamul. Ne-a revenit zenul la locul lui abia după ce ne-am întors la noi în oraș. Am înțeles atunci de ce Haarlemul devine opțiunea numărul 1 a celor din Amsterdam, după ce s-au liniștit la casa lor. Rămân aproape (la o distanță de 15 minute cu trenul), dar într-un climat și un spațiu mult mai potrivit vieții de familie.

Da, da știu, vor veni și momentele  acelea… Dar acum, vă rog, nu mă scoateți din povestea mea. Pare să reziste chiar și în fața ploii de afară. 🙂