contact@denisamanica.ro
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
Denisa Mănica
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
  • Acasa
  • Despre mine ⌵
    • Despre blog
  • Blog ⌵
    • A fi Părinte
    • Feminitate
    • Utile
    • Evenimente
  • Contact
aprilie 26, 2017 | in A fi părinte

Știu că ți-am lipsit, dar mă voi întoarce curând. Si mie îmi e dor de tine!

18034015_900332476765579_3171920207706342838_n
Reading Time: 4 minutes

Se așază în pătuțul lui și se mai foiește câteva secunde până să își lase capul pe pernă. Apoi se ridică pe coate, doar cât să mă fixeze cu privirea în timp ce îmi spune:

– Mami, după ce termină Amedeea la țițilică și adoarme, să vii și la mine!

Răspunsul meu șoptit îl convinge să se cuibărească din nou sub pătură. Un zâmbet jucăuș i se așterne pe buze, iar gropița din obraz i se adâncește. La vederea ei, mintea-mi scoate de la păstrare imaginea lui de bebeluș proaspăt venit în lume. Să fie oare urma primului meu sărut, așa cum am auzit?! 🙂 Oricât aș încerca să găsesc răspuns, singura amintire pe care reușesc să o recuperez este pielea lui extrem de fină pe buzele mele. A fost primul nostru moment de conectare. O amintire din altă viață, deși au trecut doar 3 ani și 8 luni de atunci.

– Mamiii, se pisicește el, vreau să îmi faci măi-măi și să îmi cânți Nani, nani, puișor.

Întind mâna și îmi răsfir degetele prin părul lui des și țepos. Apoi încep să cânt ușor. De data aceasta mă năpădește altă amintire. Cu el stând ghemuit în brațele mele. Suntem în sufrageria apartamentului în care ne-am mutat temporar cu doar două luni înainte de nașterea lui. În cameră este semi-întuneric, iar el se liniștește în timp ce îi cânt și ne plimbăm de colo colo. Oricât de supărat și agitat ar fi, cântecul meu îl liniștește mereu. Se lasă ca un fel de magie asupra lui. Iar eu mă bucur că stă în puterea mea să îi aduc alinarea.

Nani, nani, puisor, însoţit de măi-măi, a ținut mult timp loc de poveste înainte de culcare. Nici nu știu când am renunțat la el. Să fie un an? Şi când a trecut anul ăsta? Când s-a transformat bebelușul meu în băiețel? Încerc să îmi țin lacrimile la locul lor, însă ele nu mă ascultă. Pentru că îmi este prea dor de el, deși suntem împreună în fiecare zi. Cu excepția orelor pe care de câteva luni încoace le petrece la grădiniță. Este dorul de noi doi. Doar eu și el. Iar acest sentiment nu se lasă dus.

În momentul în care s-a născut surioara lui avea doar 1 an și 6 luni. Când am plecat spre spital mă gândeam cum să fac să mă întorc cât mai repede acasă. Speram ca de data aceasta să îmi aduc bebeluşul acasă după doar trei zile. Nu a fost să fie. Viața noastră în patru a debutat cu o despărțire de zece zile. Am ales să nu vorbesc cu el la telefon în tot acest timp. Mă consolam cu filmulețele pe care mi le trimitea tati pe Whatsapp. Mă minunam cum băiețelul meu își vedea liniștit de creșterea lui. Începuse să mănânce singur tartine, se vitaminiza cu păstârnac crud, iar după luni întregi de antrenament, reușise să escaladeze biblioteca din sufragerie. Sunt detalii pe care nu cred că le voi uita vreodată. Pentru că am vizionat acele filmuleţe la nesfârşit. Dar el? Oare ce a gândit în zilele acelea? Cum a supravieţuit el perioadei în care mama-i dispăruse fară urmă?

Când m-am întors acasă l-am găsit entuziasmat. Eu, moartă de dorul lui, l-aş fi cuprins cu totul şi nu l-aş mai fi lăsat din braţele mele. El nu ştia încotro să se împartă. La mine, la gâgâlicea din landou sau la device-ul care filma momentul. Într-un fel m-am bucurat să îl văd aşa detaşat. Pe surioară a primit-o mai bine decât mă aşteptam. S-a arătat destul de afectuos şi curios de apariţia ei.

În zilele care au urmat, am încercat să îi fac acomodarea uşoară. L-am implicat în îngrijirea bebeluşului doar dacă el şi-a dorit acest lucru. Cel mai mult îi plăcea să o spele. 🙂 Nu i-am restricţionat accesul la ea, chiar dacă o mai tragea de una-alta. L-am încurajat să îşi creeze propria relaţie cu ea.  Mare parte din timpul în care surioara lui dormea, i-l dedicam lui. Dar erau şi momente în care nu mai puteam fi la dispoziţia lui aşa cum eram odată. Noaptea lipseam cu totul de lângă el. Cu mici excepţii, a dormit numai cu tati. Aşa s-au petrecut lucrurile până în toamna anului trecut, când şi-a luat în primire camera şi un pat numai al lui. Am încercat să fiu înţelegătoare cu fiecare criză, evident că nu am reuşit să rămân calmă la toate. Am făcut multe greşeli faţă de el. Dar sper că momentele în care i-am fost alături au fost mai multe.

Acum mă încearcă un sentiment de vinovăţie faţă de băieţelul meu. Unul din multele, de altfel. În ultimii doi ani, viaţa noastră a fost atât de mult pe repede înainte, încât noi nu am avut nici măcar un singur moment petrecut împreună. Adică doar noi doi. Deşi ştiam că este necesar să existe. Deşi era datoria mea să nu îi lipsesc. Nu pot să nu mă gândesc de câte ori mi-a dus dorul. Oricât de mult m-am străduit, situaţia în sine l-a dezavantajat. Cu timpul s-a adaptat şi a înţeles că surioara lui are întâietate în anumite momente. Cum este acesta în care ea nu poate să adoarmă fără sânul meu. Iar el aşteaptă, deşi răbdarea nu a fost niciodată punctul lui forte. Şi mai ştie să îşi găsească şi consolare în vechile ritualuri. Dacă este prea obosit, adoarme în așteptarea lui. Chiar și așa, după ce mititica mă eliberează, îmi fac loc în cei 20 cm rămași disponibili pe patul lui. Stau acolo minute în șir. Îmi fac plinul de el. Și fac planuri pentru prima noastră (re)întâlnire în doi.

 

 

Similare

Tags: emoţii iubire necondiţionată maternitate relaţie viaţa e frumoasă
Join Discussion
4 0

Article by Denisa

Bună! Eu sunt Denisa și îți urez bun venit în lumea mea! Îndrăgostită de familia mea, de cărți, de dezvoltare personală și psihoterapie scriu cu pasiune despre lucruri frumoase sau mai puțin frumoase, despre povești de viață pe măsură ce le trăiesc. Sunt consilier de dezvoltare personală și psihoterapeut integrativ în formare, așa că dacă ți se pare că te pot ajuta cu ceva, dă-mi de știre folosind formularul de contact.

Previous StoryCând toate drumurile duc la Roma… Next StoryOamenii cresc printre oameni sau prima şcoală care mă face mare

Comments

  1. vavaly mai 5, 2017 Răspunde

    parca ai scris despre noi :). doar ca al meu e mai mare, fiind diferenta de 7 ani intre ei. dar e important sa iti gasesti si momentele de doar tu cu el. la noi fiind mai mare s a simtit altfel si am constientizat cat de greu ii este. asa ca fugim din cand in cand la un film, la o cofetarie, la o plimbare in zapada. doar noi doi. seara de multe ori vine si se culcuseste intre mine si tati, si adoarme cu noi. il lasam, desi e ditamai baiatul de acum :).

    • Denisa mai 10, 2017 Răspunde

      Mă bucur tare pentru voi! Cred că i-a prins tare bine treaba asta! Și ție.. Nouă vremea ne-a stricat planurile până acum...abia aștept să avem și noi momentele noastre. O să revin cu vești! :-)

  2. Bianca Timșa mai 5, 2017 Răspunde

    Vrei un lucru bun care poate ieși de aici? Se spune că cea mai mare problemă a oamenilor de azi este că nu au răbdare, că vor totul acum, imediat, pe loc... Vei crește un bărbat care va ști nu numai să aștepte, ci și că, în timpul așteptării lui, alții se bucură și el se va bucura pentru ei. Succes.

    • Denisa mai 10, 2017 Răspunde

      Ooooo, Bianca...tare m-aș bucura să fie așa! El este chiar pe stilul pe care l-ai descris tu : "acum, mediat, pe loc". Mulțumesc mult pentru incurajari! :-)

Cancel Reply

(not be shared)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cauta un articol

Facebook

Facebook

Abonare E-mail

Vei primi notificari pe e-mail, despre fiecare postare noua.

Alătură-te celorlalți 23 de abonați

Ultimele Articole

  • Red & Black Online Workshop (2)

    “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine

  • IMG_20220205_180212

    Să sperăm că acesta este sfârșitul (gânduri din izolare)

  • IMG_20220120_092340

    DE CE și CUM să îți scrii o scrisoare la început de an…

  • people-2587353_1280

    Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

  • 260605489_881390729225297_5174927168452504290_n

    Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză

Scriu despre

alimentație sănătoasă alăptare autocontrol blog blogging cadouri campanie comunitate conștientizare copii copiii cuplu călătorii cărţi educaţie emoţii eveniment feminitate fotografii de familie frumuseţe handmade informaţie investiţie iubire necondiţionată maternitate mămicie noi doi Oana Moraru parenting relaţie responsabilitate reţete reţete fără zahăr sănătate sărbătoare teatru Tv vacanţă viaţa e frumoasă vulnerabilitate work at home moms zile din viața noastră îngrijire şcoală pentru bloggeri şcoală pentru părinţi

Discuţii, discuţii

  • Denisa la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Flori la Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză
  • Adriana la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Natalia Dabija la “Din interior la exterior” – primul meu workshop online pentru tine
  • Laura la Cum se simte Crăciunul tău, atunci când nu mai trăiești în România?

Categorii

  • A fi părinte
  • Campanii
  • Evenimente
  • Feminitate
  • Utile

Caută

Linkuri utile

  • Politică de confidențialitate

Arhivă

mai 2022
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Copyright DenisaMănica.ro | Web-Design by Cloudberries.ro