Un an și (aproape) patru luni de aventură olandeză

Să scriu, să nu scriu…

Intenția era să scriu acest articol la moment aniversar. Dar 1august ne-a prins în România și l-am amânat. Din lipsă de timp, energie și focus. Apoi am vrut să-l mai scriu o dată pe la sfârșitul lunii septembrie, după o altă vizită fulger în România, de data aceasta pentru examenul de absolvire a cursurilor de formare de bază în psihoterapie integrativă.

După fiecare reîntoarcere în țară apărea acest imbold de a scrie. Dar de fiecare dată, cred că de fapt am găsit un pretext să nu o fac. Pentru că nu vedeam sensul să povestesc despre cât de bine ne este nouă aici, în timp ce în România se stârnise prăpădul.

În ultimele săptămâni însă, văd tot mai mulți oameni în bula mea facebookistă care se gândesc dacă să mai rămână în România sau să își ia lumea în cap. Pentru copii, pentru ei… Și se confruntă cu tot felul de îndoieli, întrebări și temeri. Așa cum mă confruntam și eu în perioada premergătoare plecării. Ei bine, poate că un update după un an și (aproape) patru luni de trai în necunoscut ar fi de interes pentru unii, m-am gândit.

Viața copiilor (noștri) în Olanda .

O să încep cu asta. Este ceea ce simt de mai bine de o jumătate de an și îmi spun destul de frecvent:

Dacă înainte să ajungem aici eram de părere că pentru copii aș merge și pe jos până în Olanda… ei bine, acum nu am nicio îndoială că aș face și drumul înapoi. Dar nu pentru a rămâne. 🙂

Nu am niciun dubiu, copiii au parte de un mediu mult mai hrănitor. Așa cum probabil vă puteți imagina, vorbesc în primul rând despre sistemul de învățământ. Care nu este perfect, dar este cu niște sute de ani înaintea celui din România. Și nu mă refer aici la CE învață, ci la CUM învață. Au TIMP să integreze. Li se LASĂ timp de acumulare și integrare a cunoștințelor. Nu gonesc de la un concept la altul. Ah, da… și nu au teme pentru acasă. Până acum, clasa pregătitoare și clasa I. Vedem ce se va întâmpla mai târziu. În schimb, au destul de multe proiecte pe care le desfășoară la școală, diverse tematici de lucru pe parcursul anului.

Facilitățile de petrecere a timpului liber pe care le oferă pentru copii Olanda, arată cât de integrați sunt copiii în viața adulților și locul important pe care îl ocupă ei în societate, în general. Preocuparea pentru copii și asigurarea unui mediu benefic dezvoltării lor se simte de la parcul din cartier până la cele mai spectaculoase locuri de joacă pe care le poți vedea vreodată. Iar vacanțele pentru copiii din Olanda, din ceea ce am putut eu să observ până acum, înseamnă timp cu părinții.

Viața părinților (lor) în Olanda.

Noi înșine devenim părinți mai buni în acest mediu. Olandezii par să aibă un respect pentru copii, care în România apare ici și colo, în funcție de cât de conștienți au devenit părinții. Plânsul copiilor nu întoarce priviri dezaprobatoare, doar este pur și simplu. Are spațiu să fie, în timp ce adulții își continuă netulburați activitățile lor.

Cu tot spațiul, energia și timpul pe care le acordă copiilor, părinții olandezi nu uită de ei însă. Au o structură care le permite să petreacă timp cu ei înșiși, în cuplu sau împreună cu alți adulți. Par destul de fixiști cu anumite lucruri, dar sunt acele lucruri mici, care ușurează și simplifică viața. Cultural, în Olanda ora cinei este între 17.30 – 18.30 (dacă ești invitat la cineva acasă după ora 18.30-19.00, atunci este lucru știut că nu te va aștepta cu masa întinsă), iar copiii sunt în pat la 19.00 – 19.30. Este normă socială.

Și dacă tot am ajuns la subiectul mâncare…

Ne lipsesc mâncarea românească, abundența de legume și fructe din piețele noastre. Îmi pare rău că în vacanța de vară nu mi-am găsit răgazul să fac o vizită pe îndelete în piață. Însă ne-am atins toate obiectivele culinare la care am visat timp de 10 luni, începând cu primele ore petrecute în țară. De un lucru suntem siguri: în România se mănâncă bine… Foarte bine.

Există și o parte bună în toată situația: învăț să petrec mai puțin timp în bucătărie și să nu mă mai simt vinovată că nu am mâncare gătită în frigider. Iar asta se traduce în mai mult timp pentru creșterea mea personală și profesională. Rămân în continuare atentă la ce este pe masă, dar salatele și tartinele încep să devină fel principal și în weekend, chiar unele alimente gata de pus la cuptor direct de pe raftul magazinului.

Ce s-a întâmplat cu fricile și îndoielile de la început?

Multe din fricile și îndoielile despre care vorbeam în articolul de la începutul aventurii noastre olandeze s-au dovedit fără niciun fundament real.

Cu vremea începem să ne obișnuim. Absența soarelui pe perioade lungi te fac să îl apreciezi și mai mult. Ploaia nu mai este chiar așa un bau-bau, de groază este doar ploaia cu vânt. Nu ar fi rele niște grade în plus, în general , dar pot să trăiesc și cu geaca mereu la îndemână indiferent de anotimp.

Limba devine și ea din ce în ce mai prietenoasă pe măsură ce merg la cursuri. În continuare nu înțeleg prea multe din ce se vorbește în jurul meu (sau din ce vorbesc copiii mei uneori :)), da cuvintele par să aibă un început și un sfârșit. Urechea mi se obișnuiește cu g-ul hâhâit și trebuie să îi recunosc meritul neerlandezei: îmi menține creierul tânăr și în acțiune.

Distanța.

După prima revenire în România, familia și prietenii nu ni se mai par chiar atât de departe. Iar zborul cu avionul Amsterdam-București durează cât drumul de la București la părinții mei în Oltenia. O mutare din România într-o altă tară din Europa ajunge să se simtă precum mutarea dintr-un oraș mai mic într-unul mai mare în anii de facultate. Și cred că mulți dintre voi înțelegeți ce vreau să spun.

Cea mai bună casă este aceea în care suntem toți patru împreună.

Casa noastră din România supraviețuiește și ea. Chiar și fără noi. Evident că puține persoane pe lumea aceasta o vor îngriji așa cum o făceam noi sau o vor ține aranjată în același fel. Însă nu este cel mai grav lucru care poate să ți se întâmple, iar lucrurile se deriorează în timp, orice ai face. Pentru noi acest subiect rămâne un foarte bun exercițiu de non-atașare materială.

Tot un exercițiu bun a fost să ne obișnuim să trăim într-o casă cu o singură toaletă la patru oameni. Personal, consider că viața cu o singură baie de curățat, în loc de trei, este una de preferat. 🙂

Costurile „distracției”.

Costurile vieții de aici rămân în continuare ridicate. Unele lucruri sunt diferite de ceea ce cunoșteam noi în România și încă le descoperim. Spre exemplu, un consult de specialitate în spital a costat 300 euro, cu asigurare de sănătate privată plătită lună de lună, aproximativ jumătate din acestă sumă.

Dar privind la diferențele dintre traiul în cele două țări, aceste costuri uneori par mici. Foarte mici. A nu se înțelege că ne lăfăim. Doar că pentru noi, cunoscând cele două realități, pare un fel de… prețul corect, să îi zicem.

În România aveam bani, atât cât au niște oameni din clasa de mijloc. Evident, cheltuielile cu traiul de zi cu zi erau mult mai mici pentru că acolo nu plăteam o chirie. Din multe alte puncte de vedere însă, viața noastră este mai bună aici. Asta este ce contează pentru noi în momentul de față. Și suntem recunoscători pentru oportunitatea de a trăi pe pielea noastră o realitate pe care, până acum un an și jumătate, o proiectam doar în imaginație pentru copiii noștri, după vârsta majoratului.

O perspectivă subiectivă…

Încă ne simțim turiști pentru că mai avem multe de explorat, vizitat, cunoscut (iar infrastructura acestei țări este unul dintre punctele sale forte, pe care le apreciem și care ne ajută). Ne dorim să păstrăm sentimentul acesta cât mai mult timp posibil, pentru că „să îți trăiești viața ca o vacanță” ne sună din ce în ce mai bine. Dar, în același timp, începe să se simtă din ce în ce mai „acasă„. Una cel puțin la fel de apropiată sufletului nostru precum România, la care mereu ne vom întoarce pentru cunoscut, familie și prietenii.

Sper că update-ul meu ți-a fost de folos. În continuare sunt de părere că astfel de decizii sunt personale și au nevoie să fie cântărite în funcție de nevoile pe care le are fiecare individ și familie în parte la un moment dat în viață. Suntem unici și atât de diferiți, încât este greu să găsești răspunsuri general valabile. Și nici variante perfecte de a trăi într-un loc sau altul. Dar dacă ai un gând de acest fel, răspunsurile tale vor veni doar din EXPERIENȚĂ.