Am cunoscut-o la întâlnirile Femei imperfecte. Încă din prima clipă, Diana ne-a impresionat pe toate cu forța ei de a crește 5 copii. Care în vară au devenit 6. Mulți, cu vârste și nevoi diferite, doi dintre ei nenăscuți de ea. Mamă într-o famile mixtă, care locuiește de 5 ani departe de România, într-o țară în care vara durează puțin, iar temperaturile rămân destul de modeste.
Pentru mine era greu și să îmi imaginez ce trăiește Diana zi de zi cu atâția copii în grijă, pentru că eu abia le fac față celor doi cu care m-a binecuvântat Dumnezeu. Îmi era clar că ea face parte dintre cele “alese”, deși nu a postat niciodată în rol de mamă-eroină și nu de puține ori ne-a împărtășit din provocările ei zilnice, din frământările, îndoielile și conflictele ei interioare. O ascultam de fiecare dată cu gura căscată. Și nici puține nu au fost dățile în care am iscodit-o despre experiența ei cu adolescenți și preadolescenți. Un teritoriu absolut nou și necartografiat pentru mine. Care, recunosc, îmi dă fiori pe șira spinării.
Pe lângă calitățile și abilitățile de mamă, Diana își manifestă generozitatea prin scris, așa cum vei avea ocazia să descoperi imediat. Următoarele rânduri sunt un cadou de suflet pentru toate femeile, dar mai ales pentru cele care se străduiesc să creeze magie departe și despărțite de locurile și tribul în care au trăit o viață întreagă. Așa ca ea și ca mine.
Te invit să citești cu mintea și inima deschisă o scrisoare care vine special pentru tine tocmai din ținuturile nordice, din țara contrastelor, din Țara de Gheață și de Foc.
“Cum se simte Crăciunul tău?
Înainte de a-ți povesti despre Crăciunul meu sunt atât de curioasă, al tău cum se simte? De ce îți amintești când gândul îți zboară spre această perioadă?
Eu mă simt bine, entuziasmată, nerăbdătoare și fericită. Crăciunul îmi oferă cea mai fericită stare din an. Sunt multe ocazii în care simt fericire, dar acum e ceva aparte care mă învăluie în magie. Magie de care avem cu toții nevoie uneori ca să mergem mai departe încrezători și plini de speranță. Îmi place să cred, mai ales acum de când sunt mamă, că le pot da copiilor mei un strop de magie cu ocazia Crăciunului. Nu sunt convinsă că sunt mama perfectă și cumva nici nu caut să fiu așa, însă momentele importante de peste an încerc să le celebrez cum se cuvine. Îmi place enorm să cred și să spun că împreună construim amintiri prețioase. Care nu se uită ușor și se agață de suflet.
Casa curată așteaptă parcă nerăbdătoare să fie împodobită în haine de sărbătoare. Am o mulțime de decorațiuni cu care îmi decorez fiecare colțișor al casei. Luminițele colorate stau cu cinste la fiecare fereastră. Acesta ar fi începutul lunii decembrie.
În urmă cu vreo patru ani am achiziționat un calendar advent din lemn în formă de brăduț, cu sertare micuțe în care ascund activități pentru toată luna decembrie, mai precis până în ajunul Crăciunului. Pe lângă activități, anul trecut am ales să ascund și câte un mesaj din suflet pentru cei dragi ai casei. Copilașii sunt foarte entuziasmați pentru fiecare zi și abia așteaptă să deschidă un nou sertar. Aceste activități ne țin ancorați în spiritul de sărbătoare și ne fac și mai nerăbdători pentru ziua cea mare. Scriem scrisori pentru cei dragi, meșterim felicitări, coacem sărățele sau turtă dulce, mergem să patinăm, să facem poze cu Moș Crăciun. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile noastre. Imaginație să avem și putem transforma luna decembrie în ceva foarte special.
Undeva pe la jumătatea lunii organizăm Secret Santa (avantajul unei familii numeroase), însă cu un buget bine stabilit și nu foarte mare. Cadoul cel mare îl va aduce Moș Crăciun.
Unul dintre momentele mele preferate ale acestei sărbători este pregătirea mesei de Crăciun, deoarece îmi place la nebunie să fiu în bucătărie, să gătesc, să testez rețete noi, să le fac poftele celor dragi. Să decorez masa și să fiu atentă la detalii, la ce față de masă aleg, ce farfurii, ce servețele, pahare, mici decorațiuni pentru masă. Toate nu fac altceva decât să mă bucure și să așez pe chipul meu un zâmbet imens.
În ziua de Crăciun îmi place să adun în jurul mesei familia, însă și o parte din prieteni. Îmi place să împart bucatele și bucuria cu alte persoane.
De cinci ani de zile Crăciunul meu este pe meleaguri nordice, mai precis în Islanda. A schimbat asta cu ceva sărbătoarea? Cam da! Nu mai mergem cu colinda, nu mai avem părinții, frații si prietenii aproape, nu mai gust bunătățile făcute de mama, nu mai mergem la biserică. Însă cel mai dureros este ca nu am toată familia aproape. Și, totuși, încerc să mă bucur de zilele acestea mai mult ca niciodată. Pentru ca mi-am strâns familia – soțul și copiii în același loc și nu mai suntem ca în trecut departe unul de altul, soțul meu fiind plecat în străinătate și eu cu copilașii acasă. Atunci nu pot decât sa fiu împlinită și recunoscătoare că familia mea restrânsă e în același loc și sărbătorește Crăciunul împreună. Chiar dacă colindele sunt în altă limbă și serbările copiilor asemenea, încercăm să ne adaptăm și să ne bucurăm de noile tradiții. Să luăm viața așa cum este și să nu trăim cu regretul că ar trebui să fie în alt fel.
Oricare ar fi momentele tale preferate, tradițiile de la care nu te abați niciodată, amintirile pe care vrei să le lași în urma ta, să nu uiți înainte de toate că tu ești cea care contează, dragă femeie și mamă. Să îți acorzi clipe de răgaz și să îți faci mici plăceri, căci numai astfel ai să poți avea energia potrivită pentru a dărui mai departe ceea ce contează cu adevărat celor dragi.
Crăciun cu suflet tuturor!!!
Cu drag, o simplă mamă și femeie.
Draga mea, eu sper că rândurile Dianei ți-au adus cel puțin la fel de multe sentimente de recunoștință, speranță și conectare, pe cât mi-au adus mie. Și, dacă nu cer prea mult de la tine, te invit să împărtășești cu noi în comentarii ce ai primit, ce emoții sau gânduri au trezit în tine.
Și, de ce nu, dacă ești și tu plecată peste mări și țări, sau doar la câțiva km de România, aș fi tare încântată să aud cum se simte Crăciunul tău.
Cu bucurie,
Denisa
Emotionant. Scrisoarea asta e ilustrarea convingerii mele ca noi, femeile, suntem cele care mentinem vie flacara familiei, a frumusetii, a caldurii. Diana, esti un om minunat si o mama extraordinara. Imbratisari!
Mulțumim, Valy! Sunt total în asentimentul tău, tocmai de aceea m-a bucurat atât de mult textul Dianei. Le spuneam la webinarul de miercurea trecută că această sărbătoare și-a păstrat magia datorită femeilor. :))
Cat de frumos si simplu!! Randurile Dianei transmit multa căldură, simplitate si împlinire. Minunat!!! Citind, ma revedeam in Reykjavik, vizitat tot iarna si care mi-a ramas tare drag in suflet. Craciun cu bucurii alese!