Se dă o mamă la primul copil, care habar nu are despre ce efecte dăunătoare poate avea televizorul asupra dezvoltării bebelușului. Crede că e bine să îl expună la programele de desene animate adaptate vârstei lui. Că nu degeaba or fi fost inventate! Nu mai poți crește copilul ca pe vremea noastră și să îl privezi de minunățiile tehnologice ale momentului. Poate dacă îl crești în vârf de munte sau în vreo grotă… Mai ales când ăsta micu’ face ca trenul în gară dacă l-ai luat de lângă ecran. Mânânca atât de bine în fața televizorului și de adormit, adoarme și mai bine. Dar ce să vezi?! Mama tot dă cu ochii de niște articole care susțin contrariul. Cică privitul la televizor, fie el și un pătrat care se mișcă fără noimă pe ecran, nu face bine. Ba dimpotrivă, îl face pe copil cu capul, de nu îl mai potolești apoi nici cu apă sfințită. Și așa s-a convins mama noastră, citind și văzând cu ochii ei, că televizorul face bine atunci când e oprit.
La al doilea copil, mamele se mai deșteaptă și lucrurile devin mai clare.
Dacă încă mai aveți dubii, mama din povestea de mai sus sunt eu. Mi-a luat aproape un an să înțeleg de ce nu este bine să îmi las copilul în fața televizorului. A fost momentul în care l-am scos din rutina noastră de somn și masă. În rest, am redus semnificativ și am încercat să îi îndrept atenția spre altceva. Iar când s-a născut Amedeea, am ferit-o de ecrane cât de mult am putut eu în primele luni. Apoi deja se putea mișca singură, stătea în aceeași cameră cu fratele mai mare. Chiar și așa, timpul petrecut în fața televizorului a fost mult mai mic și poate fi una dintre explicațiile apetitului mai scăzut pentru astfel de distracții.
Timpul trece, dependențele rămân!
Bebelușul de ieri are acum peste 5 ani. Cu telefonul meu nu prea mai are treabă după ce am dezinstalat definitiv aplicația de You Tube. Nu am nici jocuri pe telefon, iar săptămânile trecute m-am văzut nevoită să îmi dezinstalez Facebook Messenger-ul pentru că găsise acolo unele. În schimb, avem smart tv. Nu i-a luat mult până să descopere You Tube-ul. Până acum câteva luni, îl avea în programul de weekend. Pasiunea lui era atât de mare, încât nu ar mai fi plecat de acasă în zilele libere, ca nu cumva să piardă vreun minut de You Tube. Ne cerea să îi promitem că îl lăsăm să recupereze luni. Chiar dacă la începutul verii îmi propusesem să fac compromisul și să mă folosesc de TV pe post de baby-sitter cât timp îmi mai rezolv eu câte ceva în prima parte a zilei, prin iulie ne-am văzut nevoiți să luăm măsuri drastice. Am scos televizorul din funcțiune. Și așa a rămas aproape două săptămâni, până a trecut perioada critică. Bine că se cam terminase Campionatul Mondial! 😀 Cu mici excepții, piesă de mobilier a rămas până la începerea grădiniței. Adică aproape două luni. O performanță chiar și pentru noi!
Programul de desene animate nu este You Tube și nici mama nu poate să nu o ia personal!
De vreo lună însă, copilul nostru și-a reluat vechile obiceiuri. Toată săptămâna așteaptă zilele de sâmbătă și duminică, iar în weekend se trezește cu gândul la You Tube. De o săptămână încoace, a și ridicat miza. Cu de la sine putere, și-a făcut program în fiecare zi după grădiniță și a început să se și ascundă, dând sonorul la minim. Cam tot de atunci au început și manifestările mai puțin dezirabile. E adevărat, nici noi nu am avut o săptămână grozavă și am fost focusați pe ale noastre. Se mai întâmplă! Însă luni a întrecut o limită serioasă.
După ce am intrat în casă, și-a aprins televizorul și mi-am dat seama că încearcă să se ascundă din nou. Am încercat să abordez situația cu calm și să înțeleg lucrurile și din perspectiva lui. M-am dus lângă el și l-am întrebat:
– Albert, ce te face pe tine fericit acum?
– 20 de minute de Nick Jr.
– Ok, 20 de minte! Ai ceasul acolo sus pe perete și când ai văzut limba mare la 2, oprești. Sau preferi să îți pun alarma pe telefon?
– Nu, sunt bine cu ceasul!
– Ok, dar nu aș vrea să mai vin eu să îți reamintesc să oprești, am încredere în tine!
– Bine!
Apoi am urcat să aranjez câteva haine în dulapul lor. Nu au trecut 2 minute până când sunetul desenelor animate a fost înlocuit cu altceva. Clipuri pe You Tube, desigur. Lucrul acesta m-a enervat teribil, mă simțeam păcălită și neputincioasă. Nu am putut să mă mai calmez, emoțiile au preluat controlul asupra mea, am luat-o razna și am reacționat la nervi și exagerat. Ca de obicei, el a ripostat și de aici până la un moment urât între noi nu a fost decât un singur pas.
Prea mult televizor transformă totul în haos!
În perioadele în care exagerează cu televizorul, pur și simplu se transformă. Devine irascibil, țipă, ne lovește, trântește cu obiecte. Nu câteva ore după, ci zile în șir. Nu vreau să îi interzic ceva, dar de fiecare dată ajung să mă simt vinovată și să mă urăsc pentru că am cedat. Iar situația este destul de greu de suportat. Efectele negative se extind asupra tuturor, atmosfera în casa noastră devine tensionată. Intrăm într-un cerc vicios din care nu știm cum să mai ieșim.
Nu cred în lucruri exclusiv bune sau rele. Atunci când iau o decizie în ceea ce îi privește pe copii, mă gândesc și la mediul în care suntem nevoiți să trăim. Atât ei, cât și eu. Dar nu mereu reușim să urmăm o linie clară, dreaptă, de la care să nu ne abatem. Cam așa și în chestiunea cu privitul în ecrane.
Am pus la cale un plan, vedem ce va urma…
Inițial eram hotărâtă să procedăm precum vara trecută. Însă vine vremea rece, afară se întunecă tot mai devreme, va fi greu să îl țin departe de televizor. Mulți copii de vârsta lui se joacă zilnic pe telefon, iar el vede. Cere. Nu mi se mai pare o opțiune interzicerea totală o oricărui tip de ecran. Nu îmi rămâne decât să îmi umflu mușchii și să iau taurul de coarne. Este un lucru la care îmi propun să lucrăm în perioada următoare. Am pus la cale și un plan, pe cât de simplu, poate pe atât de greu de pus în practică:
- Va trebui să fac pace cu mine pe subiect! Să îmi identific frica și ce se află în spatele ei. Poate propria mea dependență de ecrane, temerea că nu sunt o mamă suficient de bună, sentimentul de vinovăție că am pornit cu stângul, că eu cu mâna mea l-am așezat în fața ecranelor de mic..
- Reguli stricte: 20-30 minute la desene animate în timpul săptămânii și 20-30 minute pe zi la You Tube în weekend.
- Să creez ANTIDOTUL, așa cum îi spune Shefali Tsabary. Din ce am observat până acum, cred că funcționează mai mult timp de calitate după grădiniță,începerea rutinei de seară mult mai devreme decât o făceam până acum, jocuri în patru înainte de culcare. Astfel ieșim din spațiul în care se află ispita și ne conectăm. Este greu, dar nu imposibil! Aici cred că este marea provocare pentru mine, care nu sunt încă în relații foarte bune cu organizarea și disciplina. Însă am început să practicăm lucrul acesta de câteva seri și mi se pare că este avantajos chiar și pentru noi: copii fericiți și adormiți mai devreme, părinți cu mai mult timp la dispoziție pentru ei.
Aș fi vrut să pun aici o concluzie inteligentă, dar nu am. La voi cum e? Ați reușit să vă găsiți calea, o abordare confortabilă pentru toată lumea? Pe ai voștri îi transformă ecranele? Apetitul pentru televizor, telefon, tabletă, laptop are de-a face cu preferințele și temperamentul copilului sau cu experiența expunerii prelungite?
Sursa foto: Pixabay.
