Am trecut de jumătatea primului trimestru al anului și poate ți se pare că s-a dus perioada de setare a intențiilor. Este foarte adevărat că există o anumită energie la fiecare început de an, sezon, lună, săptămână sau zi de care ar fi bine să profiți. Dar, hey, cine spune că nu poți să îți setezi intenții tot timpul anului? Sau că pentru tine începutul de an nu înseamnă aniversarea ta sau celebrarea momentului în care ai renunțat la ceva care nu mai era benefic pentru tine? Începutul primăverii sau al anotimpului tău preferat?
Știi ce cred eu că este cel mai important? Cât de asumat și aliniat ești tu în interiorul tău cu ceea ce vrei să manifești în viața ta. Pentru asta nu cred că există limită de timp sau vârstă. Cum ar putea?! Este vorba despre tine, existența și experiența ta unică pe pământ.
DISCLAIMER: La începutul acestui an ți-am promis că revin cu un articol despre intenții. Ei bine, școala online nu mi-a lăsat prea mult timp și spațiu de așezare la laptop. Nici măcar un laptop disponibil oricând. Și, adevărul este că abia am reușit să ne organizăm și să ne găsim un ritm mai spre finalul perioadei. Cum copiii merg la școală 3 h aproape în fiecare zi, profit de ele să îmi țin promisiunea față de tine.
Despre intenții și cum să le setezi.
În cele ce urmează, o să îți povestesc cum percep eu lucrul cu intențiile. Din lecturile mele, dar cel mai mult din practica mea în cadrul programului de un an, Copilul Interior by Oana Stoianovici. Este o interpretare personală, ia ce și cât ți se potrivește.
Pentru mine acum, intenția nu este același lucru cu obiectivul, iar definiția mea preferată este:
Intenție = un far, o lumină care îți ghidează pașii, calea.
Nu poți controla intenția, felul sau intervalul de timp în care ea se va materializa și manifesta în concret. Ea te va duce în cel mai benefic loc, la momentul potrivit pentru tine. Ce poți tu să faci în schimb, este să faci munca de autodescoperire și vindecare, să te conectezi cu sinele tău și să rămâi prezent la propriul proces.
Când îți setezi o intenție, este foarte important să te conectezi cât mai mult emoțional cu ceea ce vrei să aduci, să transformi în viața ta. Cum faci asta? În primul rând, evită îmi doresc, pentru că dorința=lipsă. Iar dorința denotă și o oarecare lipsă de asumare și responsabilitate. În schimb, vizualizează rezultatul ca și cum el s-ar fi întâmplat deja, devino martorul acestui miracol și descrie la timpul prezent ce vezi, cine ești, ce simți și cum te simți, cum arată viața ta, cum te percep ceilalți, etc… Ancorează această energie și senzație în corpul tău. Nu fi zgârcit cu detaliile, explorează cât mai mult. Notează totul pe o coală de hârtie, într-un jurnal, înregistrează-te cu telefonul.

Visionboardul.
Următorul pas este să traduci aceste emoții și viziuni în imagini. Așa ia naștere un visionboard. Ce înseamnă asta? Pe un suport, fie el un panou de plută, o tablă magnetică sau pur și simplu o bucată de carton, lipești imagini ale intențiilor tale. Poți să le decupezi din reviste, să pui fotografii cu tine, să le printezi de pe Pinterest sau să le desenezi chiar tu, să le reprezinți prin simboluri. Orice te inspiră, imaginația și creativitatea nu au limite, nu există reguli rigide. Important este să te conecteze cu intenția, să te ajute să faci contact cu emoția din spatele ei, astfel încât să rămâi angajat în urmărirea și îndeplinirea intenției. Desigur, poți scrie și cuvinte pe visionboardul tău. Și un lucru care ar merita menționat aici: pune în centru cea mai importantă intenție pentru tine și pentru început, rezumă-te la maxim 3 cu care să lucrezi.
NU este nevoie să umpli tot spațiul. Dimpotrivă, ar fi indicat să lași loc pentru ce va apărea pe parcurs. Ține minte că tu ești într-o evoluție continuă și așa va fi și visionboardul tău. Curând vei constata că în timp ce unele intenții se vor împlini, altele se vor contura și vor ieși la suprafață. În timp ce unele vor expira, altele au nevoie să mai aștepte. Doar jucându-te și explorând, vei obține mai multă claritate. Viziunea ta pe termen scurt, mediu și lung se va contura din ce în ce mai mult.
Cum să folosești visionboardul în avantajul tău.
Ține acest visionboard la vedere. De exemplu, lângă pat, să fie primul lucru pe care îl vezi dimineața după ce te trezești. În birou sau într-un spațiu din casă pe care ți l-ai alocat ție și conectării cu tine însăți. Ideea este să te conectezi cât mai des cu el. De ce este important acest lucru? Pentru că te ține responsabil, prezent și fidel ție în primul rând, fără să te mai pierzi prin agendele altora. Apoi, vei observa în curând tot felul de sincronicități sau vei primi ajutor și acces la resurse pe care nu le-ai prevăzut inițial.

Din punctul meu de vedere, abia după ce ai setat intențiile și le-ai pus pe visionboard te poți gândi la obiective și la un plan de acțiune concret. Cea care te va ajuta să țe ții de obiectiv este tocmai emoția din spatele intenției despre care am vorbit mai sus. Lipsa acestei conectări duce de cele mai multe ori la eșecul în urmărirea cu disciplină a obiectivelor. Nu te speria de căderi sau blocajele. Ele fac parte din proces și sunt oportunități de creștere, nu de renunțare.
Acesta este, pe scurt, tot circuitul. Sper că am reușit să îți răspund la întrebarea de ce intențiile vin înaintea obiectivelor și obiectivele înaintea acțiunilor. Dar procesul este mult mai complex și, chiar dacă nu prea există scurtături, un ghidaj, un spațiu de conținere și sprijin, un teren de joacă și explorare în siguranță sunt căi mai line de a ajunge la obținerea clarității în privința a ceea ce vrei și împlinirea viziunii proprii la început.
O invitație pentru tine.
Un astfel de spațiu eu l-am găsit în programul Copilul Interior, în care sunt de aproape 3 ani deja. Mai întâi ca participant, apoi ca antrenor în training și, în prezent, ca antrenor senior.
Ca să fac o exemplificare a modului de materializare a intenției, am pășit în prima mea sesiune de program cu intenția de a fi antrenor. Nici nu visam atunci în ce fel se va schimba viața mea, dar îmi amintesc și acum cât de hotărâtă eram în intenția mea. Anul trecut, pe vremea aceasta, se deschisese deja posibilitatea plecării din România. Și odată cu ea a apărut și teama de a nu-mi putea duce la împlinire intenția. Însă am rămas fermă și am continuat să cred. O lună mai târziu, a venit pandemia. Ceea ce a grăbit mutarea programului în online cu un an mai devreme, iar eu am putut să rămân antrenor în continuare. Acum mă pregătesc de al patrulea an de program și a doua grupă de participanți pe care să îi ghidez.
Am povestit de-a lungul timpului aici, pe blog, doar printre rânduri despre călătoria mea înapoi spre mine. Nu pentru că ar fi un secret de stat, dar am fost atât de adâncită în proces (și încă sunt), mi s-a părut totul atât de personal, încât viziunea mea nu cred că ar fi fost de folos cuiva. Noi ca participanți, antrenori experimentăm diferit programul.
Dar dacă vrei să vezi despre ce este vorba, să faci tu propria degustare, să testezi dacă este pentru tine sau nu, te anunț că au început serile deschise pentru viitorul program (seria 2021-2022), care va începe peste doar 3 luni. Una dintre aceste seri deschise se întâmplă chiar astăzi (16.02.2021), de la ora 20.00 (ora României) și te poți înscrie aici. În ultima săptămână din luna martie urmează o sesiune eveniment, dedicată lucrului specific cu intenția, ghidată chiar de Oana.

Cam atât am avut eu de zis scris despre intenții. Sper să îți fie de folos informațiile pe care ți le-am oferit în acest articol. Lasă-mi un semn sau împărtășește-mi părerea ta în spațiul de mai jos, dedicat comentariilor.
Îmbrățișări de la distanță,
Denisa
Sursa foto: Unsplash.
Comments