Schimbările au nevoie de timp…până în noiembrie

Acum vreo doi ani, când ne întorceam de la Roma, îi povesteam soțului meu cât de dezamăgită sunt de mine că nu reușesc să pun în aplicare ideea cu blogul. Apoi am venit acasă și am început să scriu despre cum ne-a fost nouă în acel prim City Break. Și chiar dacă mi-am mai luat încă două luni până să trec la acțiune, acela a fost momentul în care angajamentul meu a trecut la alt nivel. Dacă ar fi să pun în cuvinte plusurile pe care le-a adus blogul în viața mea, atunci aș vorbi despre: curaj, încredere, vulnerabilitate, asumare, învățare, prieteni noi. Poate nu este mult, însă pentru mine a fost un nou început și un câștig uriaș într-un moment în care decisesem să închei calea profesională pe care apucasem…

În noiembrie anul trecut, secătuită de provocările părințelii, am ajuns la workshop-ul Laviniei Sîrboiu. A fost momentul în care mi-am dat seama că a venit timpul să privesc mai mult și in direcția mea și a celorlalte roluri ale mele. Nu eram doar mamă. Și dacă nu o fac pentru mine, măcar să o fac pentru ei! Nu știu cum, dar mesajul a ajuns la mine mai repede decât mă așteptam. Rotițele mi se puseseră deja în mișcare și la o săptămână distanță făceam cunoștință cu energia feminină. Aceea a fost întâlnirea cu mine, care s-a dovedit mai degrabă o degustare a unui alt proces. Așa că am pornit într-o altă descoperire, mai profundă și de mai lungă durată, cea a Copilului Interior. Și ea cu obiectivele ei..

Weekendul acesta, la început de noiembrie, am avut primul modul al formării de bază în psihoterapie integrativă. După prima zi de curs, simțeam atât de multă bucurie, încât cred că aș fi putut molipsi cu ușurință încă 2-3 persoane în jurul meu. Cu toate că visez la acest început de 2-3 ani încoace și cu precădere în ultimul, tot nu îmi venea să cred că se întâmplă. Că în sfârșit mă așez pe traiectoria profesională pe care mi-o doream cu mulți ani în urmă. Încă nu îmi vine să cred că merg la școală și învăț ceva practic, la care mă uit cu încredere și îmi spun:

Da, îmi place și aș putea să fac asta!

Că stilul de predare este cel peste care îmi imaginam eu că ar fi trebuit să dau în facultate acum vreo 14 ani. La prima impresie, alegerea mi se potrivește atât de bine, încât îmi este teamă să mă gândesc la cât de norocoasă am fost să o găsesc din a doua încercare.
Cât de multe lucruri s-au schimbat față de acum doi ani și chiar față de anul trecut! Ceea ce am început weekendul trecut nu este chiar o întâmplare, nu este un cadou căzut la întâmplare din cer. Nici măcar școala aceasta, pe care mi se pare că am găsit-o destul de ușor. Acesta este un drum pentru care eu m-am pregătit puțin câte puțin. Cu fiecare articol scris aici, cu fiecare seminar de dezvoltare personală la care am participat, cu fiecare pagină citită.. Este mult și puțin în același timp! Mult, pentru că au fost momente în care nu aveam nici măcar cea mai mică idee de unde să încep, nu aveam încredere în mine, îmi era teamă de penibil, de faptul că am pierdut de mult ultimul tren. Puțin, pentru că deși drumul nu a fost scurt, acesta este doar începutul.

Nu știu cum se face, dar se pare ca noiembrie este luna marilor decizii și schimbări din viața mea. În loc de încheiere,  aș vrea să las aici două afirmații ale unor femei mai deștepte decât mine și pe care nu intenționez să le țin prizoniere în carnețelul meu cu notițe (afirmațiile, nu femeile :D):

Dă-ți timp! (Coralina Chiriac, psihoterapeut formator A.R.P.I)

Dacă nu îți poți asuma o schimbare în acest moment, asumă-ți o perioadă în care să te pregătești pentru o schimbare! (Oana Stoianovici, facilitator Copilul Interior)

Sursa foto: Pixabay